Articole interesante pentru utilizatorii de Windows – 5 - 11 Octombrie

Cele mai importante știri ale acestei săptămâni vin de la evenimentul de presă găzduit de Microsoft în New York, pe 10 octombrie. În cadrul său, sau prezentat o mulțime de noi dispozitive hardware, precum noul Microsoft Surface Book, noua tabletă Surface Pro 4, noile vărfuri de gamă ale seriei de smartphone-uri Lumia - 950 și 950 XL, dar și ultimul lor dispozitiv purtabil - Microsoft Band 2. Pentru mai multe detalii, dar și pentru alte știri noi și interesante, citiți recapitularea acestei săptămâni:

Articole interesante de pe internetul românesc

Iată cele mai interesante știri ale săptămânii despre ecosistemul Microsoft:

Inregistrarea evenimentului Windows 10 Devices se poate urmari online - Săptămâna trecută, pe 10 octombrie, Microsoft a ținut în New York una dintre cele mai mari prezentări de presă din ultimii ani. În cadrul ei, compania a prezentat o mulțime de noi dispozitive hardware, precum noul Microsoft Surface Book, noul Surface Pro 4, două noi smartphone-uri de top din gama Lumia - 950 și 950 XL, precum și ultima lor brățară de fitness - Microsoft Band 2. Dacă sunteți curioși să vedeți prezentarea, deschideți link-ul de mai sus, ori urmăriți înregistrarea de mai jos:

Microsoft a anunțat primul său laptop premium: Surfacebook - Poate cea mai mare surpriză a evenimentului Microsoft de săptămâna trecută este primul laptop produs de Microsoft: Surface Book. Prețul său este unul de top, dar și hardware-ul și design-ul său depășesc așteptările.

Microsoft Surface Pro 4, cea mai subțire tabletă Surface de până acum - În cadrul evenimentului de presă din 10 octombrie, Microsoft ne-a prezentat și noua Surface Pro 4. Față de Surface Pro 3, tableta a fost îmbunătățită din toate punctele de vedere, însă design-ul său este este similar cu generația anterioară. Dacă vreți să aflați mai multe despre acest dispozitiv, precum și prețurile la care va fi disponibil, citiți acest articol.

Microsoft Lumia 950 și 950 XL sunt mai performante decât ne-am fi așteptat - Noile flagship-uri Lumia - 950 și 950 XL - au fost prezentate oficial. După ce timp de luni întregi am auzit toate zvonurile posibile și imposibile despre ele, acum știm în sfârșit exact cum arată, cât vor costa, precum și specificațiile lor hardware.

Lumia 550: experiența Windows 10 Mobile la preț minim - Pe lângă smartphone-urile de top Lumia 950 și 950 XL, Microsoft a prezentat și un nou frate mai mic din gama Lumia. Noul Lumia 550 este un smartphone modest, dar cu un preț foarte mic.

Microsoft Band este un fitness tracker demn de anul 2015 - Unul dintre cele mai așteptate dispozitive Microsoft a fost brățara de fitness Microsoft Band 2 și este o versiune mult îmbunătățită a deja vechiului Microsoft Band. Dacă vreți să aflați mai multe despre cum arată, ce poate să facă și cât va costa, citiți acest articol.

Microsoft îți transformă telefonul în PC și tableta în desktop - Dacă aveți un Surface Pro 3, sau intenționați să achiziționați un Surface Pro 4 sau un Surface Book, veți fi încântați să aflați că Microsoft a dezvoltat și un nou dock pentru aceste dispozitive, ce adaugă posibilități multiple de conectare cu alte dispozitive, via Display Port, USB 3.0 ș.a.m.d. De asemenea, noile Lumia 950 și 950 XL se vor putea conecta la orice ecran, tastatură și mouse, cu ajutorul noului Microsoft Display Dock. Găsiți mai multe detalii în acest articol.

Windows 10 rulează pe 110 milioane de device-uri - Pe lângă toate dispozitivele hardware noi, Microsoft a anunțat și că Windows 10 rulează în prezent pe mai mult de 110 milioane de dispozitive. E un număr impresionant, mai ales luând în considerare că nu au trecut decât 2 luni de la lansarea sa.

Windows 10 Mobile final vine din decembrie - Deși mulți fani se așteptau ca Windows 10 Mobile să fie lansat luna viitoare, Microsoft a anunțat printr-o postare pe Facebook, că noul sistem de operare pentru smartphone-urile Windows va fi disponibil abia începând cu luna decembrie a acestui an. E bine totuși că măcar știm exact când va apărea.

Microsoft vinde bine in Europa - Conform statisticilor realizate de Kantar, smartphone-urile produse de Microsoft, adică seria Lumia, au crescut în vânzări, cel puțin în Europa. Găsiți în acest articol cifrele exacte.