Articole interesante pentru utilizatorii de Windows – 27 Iulie - 2 August

Cel mai mare eveniment al săptămânii este lansarea Windows 10. Toată presa a scris despre eveniment și noi vă recomandăm cele mai interesante articole despre acest subiect. Au apărut și vești noi despre ce terminale vor primi mai întâi Windows 10 Mobile iar CEO-ul Mozilla se plânge de noul Windows 10. Aflați mai multe din recapitularea acestei săptămâni:

Articole interesante de pe internetul românesc

Iată cele mai interesante știri ale săptămânii despre ecosistemul Microsoft:

Windows 10, oferit începând de astăzi ca upgrade gratuit pentru utilizatorii din 190 de țări - Cel mai important eveniment al săptămânii este lansarea Windows 10. Detalii găsiți în această știre.

Microsoft lanseaza si aplicatia de redat DVD-uri sub Windows 10 - Deodată cu disponibilitatea la nivel mondial a Windows 10, Microsoft a lansat și instrumentul necesar pentru redarea conținutului video de pe DVD-uri.

Windows 10 instalat pe 14 milioane de sisteme - În mai puțin de două zile de la lansarea Windows 10, compania a dezvăluit că peste 14 milioane de sisteme au fost actualizate de la o variantă anterioară.

Chinezii pregătesc deja o tabletă cu Windows 10 - Nu au trecut decât două zile de la lansarea Windows 10 pentru PC, însă chinezii de la Xiaomi deja pregătesc o tabletă cu noul sistem de operare de la Microsoft. Aflați mai multe detalii din această știre.

In vizita la Garage, incubatorul de proiecte inovatoare de la Microsoft - Colegii de la Mobzine.ro au vizitat locul unde se găsește The Garage, incubatorul de proiecte (inovative) de la Microsoft. Aici au fost întâmpinați de Jeff Ramos, Senior Director for The Garage care a avut amabilitatea să le vorbească despre filozofia din spatele The Garage.

Acestea sunt telefoanele care primesc Windows 10 Mobile - Microsoft au publicat lista cu primele telefoane Windows Phone care vor primi actualizarea Windows 10 Mobile. Aflați dacă terminalele voastre sunt pe listă.

ASUS promite banii înapoi pentru dispozitivele reparate în garanție - ASUS a dezvăluit o nouă campanie numită "Fiabilitate grantată sau primești banii înapoi", valabilă în România. Acesta acoperă laptop-urile și tabletele din portofoliul companiei, iar în cazul în care produsul se strică în primul an de la cumpărare și se dovedește că este vorba despre un defect acoperit de garanție, acesta va fi reparat gratuit, iar clientul va primi înapoi pe lângă produsul funcțional și întreaga sumă de bani aferentă achiziției.

Mozilla critică agresiv politicile Microsoft din Windows 10 - CEO-ul Mozilla este supărat pe Windows 10 și faptul că este dificil să schimbi browserul web implicit din acest sistem de operare. Aflați mai multe despre ce are de spus, din această știre.

Cele mai populare articole de pe 7 Tutoriale

Iată și cele mai populare articole publicate de echipa noastră în Iulie 2015:

Cum faci upgrade de la Windows 8.1 sau Windows 7 la Windows 10, acum! - Mulți utilizatori nu doresc să aștepte după serviciul Windows Update pentru a face upgrade la Windows 10 și vor să facă upgrade-ul acum. Acest ghid pas cu pas vă arată tot ce trebuie să știți pentru a face asta.

Top 12 cele mai noi și interesante caracteristici din Windows 10 - Această listă prezintă cele mai importante noi caracteristici din Windows 10. Dacă nu ați citit acest articol, faceți-o acum.

Ce versiune de Windows 10 să cumpărăm și de unde? - Cei care nu pot face upgrade la Windows 10 au nevoie să cumpere o licență pentru noul sistem de operare. Aflați cât costă fiecare versiune, de unde puteți cumpăra Windows 10 și ce versiune vă este mai potrivită.