Ce este Game Mode (Mod joc) și cum îl folosești în Windows 10

Game Mode (Mod joc) este o caracteristică nouă a Windows 10, care este disponibilă tuturor utilizatorilor de Creators Update. Aceasta promite să transforme Windows 10 într-un sistem de operare mai prietenos pentru cei care iubesc să se joace pe calculator. În acest ghid, vom explica ce este Game Mode (Mod joc), cum funcționează și cum îl activezi în jocuri. De asemenea, vom explora limitările acestei caracteristici. Dacă ești curios să afli mai multe, citește acest ghid:

NOTĂ: Acest tutorial este creat pentru Windows 10 Creators Update, actualizare disponibilă tuturor utilizatorilor de Windows 10 gratuit, începând cu 11 Aprilie 2017. Versiunile anterioare de Windows 10, lansate înainte de această dată, nu includ această caracteristică.

Ce este Game Mode (Mod de joc) în Windows 10?

Game Mode (Mod joc) a fost creat pentru a te ajuta la creșterea performanței în jocuri, indiferent de vechimea sau configurația calculatorului tău. Conform Microsoft, această caracteristică este dezvoltată să facă două lucruri: să crească numărul de cadre pe secundă pe care le obții în jocuri și să îți ofere o experiență de joc mai consistentă. Poți să vezi mai multe detalii în clipul video de mai jos.

Ce înseamnă “o experiență de joc mai consistentă”? Microsoft spune că este vorba despre evitarea încetinirilor extreme și de evitarea unui număr foarte mic de cadre pe secundă randate. Dacă ești gamer, cu siguranță știi despre ce vorbește Microsoft: te joci un anume joc și totul merge bine pentru un timp. Dar apoi vine o luptă cu un boss la sfârșitul unui nivel, moment în care se prăbușește numărul de fps-uri (cadre pe secundă), jocul răspunde mai greu la comenzi și pierzi lupta pentru că PC-ul tău cu Windows nu face față la cerințele jocului. Nu este chiar cel mai pozitiv sfârșit, nu-i așa?

Aici intervine Game Mode (Mod joc) și încearcă să stoarcă și ultima picătură de performanță din calculatorul tău cu Windows 10. Când este activat acest mod, Windows prioritizează resursele procesorului și ale plăcii video pentru joc. Cu puțin noroc, asta ar putea fi destul cât să beneficiezi de un număr stabil de cadre redate pe ecran și astfel să ai “o experiență de joc mai constantă”.

Cum activezi Game Mode (Mod de joc) în Windows 10

Pentru a activa Game Mode (Mod joc), trebuie mai întâi să deschizi aplicația Settings (Setări). O metodă rapidă de a face acest lucru este să deschizi Meniul Start și apoi să apeși pe pictograma care arată ca o rotiță dințată.

Apoi, deschide categoria Gaming (Jocuri).

În partea stângă a ferestrei aplicației, selectează Game Mode (Mod de joc).

În partea dreaptă, ți se spune că “cu modul de joc, Windows 10 vă permite să jucați jocuri beneficiind de cea mai bună experiență”. Sub această frază, vei găsi un comutator numit “Use Game Mode” (“Utilizare mod de joc”). Pentru a activa acest mod, pornește comutatorul.

Asta a fost tot! Acum vei putea să folosești această caracteristică în toate jocurile în care vrei.

Cum activezi Game Mode (Mod de joc) pentru jocul tău

Deși Game Mode (Mod de joc) este acum activat, asta nu înseamnă că este și activat automat pentru toate jocurile pe care le joci. Pentru a îl activa în jocul pe care îl joci, trebuie să folosești Game bar (Bara de joc). Am vorbit despre Game bar (Bara de joc) și ce poți face cu ea, aici: 5 lucruri pe care le poți face cu noul Game Bar (Bara de joc) din Windows 10. Dacă nu ai însă timp să citești și acest ghid, iată pe scurt cum poți să activezi Game Mode (Mod de joc) în jocul pe care îl joci:

În primul rând, pornește-ți jocul. Apoi, apasă pe tastele Windows + G, pentru a deschide Game bar (Bara de joc). Pe ea, apasă pe butonul Settings (Setări). Este ultimul buton din partea dreaptă și arată ca o rotiță dințată.

În fila General, bifează opțiunea “Use Game Mode for this game” (“Utilizați Mod joc pentru acest joc”).

Acum poți să mergi înapoi la jocul tău și, dacă Microsoft reușește să se țină de promisiune, ar trebui să vezi o îmbunătățire în experiența ta de joc.

Limitările Game Mode (Mod de joc) în Windows 10

Această caracteristică are totuși câteva limitări importante:

  • Modul de joc trebuie să fie activat în fiecare joc în care vrei să îl folosești. Nu este destul să-l activezi în Windows 10, deoarece jocurile nu știu să folosească Game Mode (Mod de joc) în mod automat. Doar jocurile care vor apărea după Windows 10 Creators Update ar putea să activeze automat Modul de joc atunci când le pornești.
  • În unele jocuri moderne, care-ți folosesc tot ecranul și nu doar o fereastră, cum sunt Doom ori The Witcher 3: Wild Hunt, nu poți să accesezi Bara de joc pentru a activa Modul de joc. Când se întâmplă asta, trebuie să configurezi jocul astfel încât să funcționeze într-o fereastră și să nu mai ocupe tot ecranul. După ce faci asta, poți să afișezi Bara de joc și să activezi Modul de joc. După ce ai activat acest mod, poți configura jocul să-ți ocupe din nou tot ecranul și să nu mai fie afișat într-o fereastră.
  • Am testat pe îndelete Modul de joc, pe mai multe sisteme și în mai multe jocuri și am constatat că acest rareori îmbunătățește experiență de joc. Performanțele sale în lumea reală sunt foarte inconstante și vei vedea îmbunătățiri reale pe un număr redus de sistem și într-un număr mic de jocuri. Dacă vrei mai multe date, citește această analiză: Game Mode în Windows 10: Oferă performanțe reale, în jocurile de astăzi?

Concluzie

Microsoft ne-a promis că Windows 10 Creators Update va fi cel mai bun sistem de operare pentru gaming. În teorie, Modul de joc pare să fie o caracteristică excelentă dar, în realitate, este greu de activat și rareori are un impact pozitiv. Încearcă și tu acest mod și spune-ne despre experiența ta. Ai observat vreo îmbunătățire semnificativă?