Ce este modul de folosire cu o singură mână în Windows 10 Mobile și cum funcționează

Windows 10 Mobile vine cu o nouă funcționalitate care ușurează folosirea unui smartphone cu o singură mână. Aceasta nu arată spectaculos, dar este foarte folositoare atunci când ai o mână ocupată. Atunci când am aflat prima dată despre modul de folosire cu o singură mână, am crezut că este o găselniță fără mare folos. M-am trezit însă că o folosesc de multe ori în următoarele zile. Hai să vedem cum funcționează și la ce folosește:

Cum se pornește și cum se oprește folosirea cu o singură mână în Windows 10 Mobile

Pornirea este destul de simplă. Ține apăsat butonul WIndows (înconjurat cu roșu în imaginea de mai jos) pe smartphone-ul tău.

Ecranul se va deplasa în jos, arătând doar jumătatea de sus. Partea de sus a ecranului devine neagră și nu mai este folosită la afișarea de informații. Acum este ușor de ajuns la orice buton sau legătură de pe ecran, folosind doar degetul mare.

Atunci când încerci să folosești smartphone-ul cu o singură mână, îți dai seama repede că te bazezi pe degetul mare pentru toate acțiunile pentru care ai nevoie să atingi ecranul. Majoritatea utilizatorilor nu reușesc să ajungă ușor cu degetul mare la partea de sus a ecranului.

Oprirea modului de folosire cu o singură mână este la fel de simplă ca și pornirea lui. Pentru o oprire imediată atinge partea de sus a ecranului (partea care este neagră). Ecranul se va deplasa în sus, arătând tot conținutul din Windows 10 Mobile și totul revine la normal.

Același efect este obținut dacă nu se atinge ecranul câteva secunde. Modul acesta de folosire cu o singură mână este, până la urmă, o stare temporară care permite accesul facil la butoanele și legăturile din partea de sus a ecranului. Odată ce ai terminat cu acțiunile, dorești să te întorci la folosirea normală. În modul de folosire cu o singură mână nu vezi și nu poți să interacționezi cu partea de jos a ecranului. De aceea nu vrei să rămâi în acest mod mai mult decât este necesar.

Funcționalitatea este identică în orice aplicație Windows 10 Mobile, nu numai pe ecranul de Start. Ca să pornești și ca să oprești folosirea cu o singură mână, folosești exact aceleași proceduri. Mai jos este un exemplu cu Microsoft Edge:

Acum este ușor de ajuns cu degetul mare la prima legătură din listă.

Când este disponibil modul de folosire cu o singură mână în Windows 10 Mobile?

Acest mod de folosire cu o singură mână este disponibil pentru smartphone-urile cu ecrane cu diagonala mai mare de 5 inci. Eu am o mână destul de mare și totuși m-am simțit mai confortabil cu modul cu o singură mână pe un Microsoft Lumia 640 care are un ecran de 5 inci. Microsoft Lumia 950 are un ecran de 5.2 inci, iar Microsoft Lumia 950 XL are 5.7 inci. Cu cât este ecranul mai mare, cu atât mai mulți oameni vor folosi această funcționalitate.

Modul de folosire cu o singură mână față de Reachability

Ideea unui mod adaptat la folosirea cu o singură mână nu este nouă. O funcționalitate similară a apărut în iOS pentru prima dată pe iPhone 6. Mărirea ecranului față de modelul precedent a creat probleme în atingerea întregului ecran, la folosirea cu o singură mână.

Soluția din iOS este atingerea rapidă de două ori a butonului Acasă. În practică, acest lucru poate fi dificil pentru că o singură apăsare mai pronunțată pe buton lansează altă funcționalitate. Prin comparație, apăsarea prelungită a butonului Windows în Windows 10 Mobile este mai simplă și mai sigură.

Ce găsești în plus în iOS este opțiunea de dezactivare pentru Reachability. Windows 10 Mobile nu oferă această opțiune. Dacă ai tendința să stai mai mult cu degetul pe butonul Windows , vei porni fără să vrei modul de folosire cu o singură mână și asta poate fi deranjant. Sper să vedem că apare opțiunea de dezactivare în aplicația de Setări , în una dintre versiunile viitoare de Windows 10 Mobile.

În Android nu există o opțiune standard pentru folosirea cu o singură mână. Există producători care au introdus funcționalitatea în versiunile lor modificate de Android. Un modul de folosire cu o singură mână care poate fi instalat pe orice smartphone Android este disponibil în Xposed, dar pentru asta trebuie rootat smartphone-ul.

Concluzie

Windows 10 Mobile prinde din urmă iPhone-ul cu folosirea cu o singură mână. Această facilitate este simplă și folositoare. Atunci când mergi cu transportul public și trebuie să te ții de bară, folosirea cu o singură mână este binevenită, asta dacă nu vrei să te trezești zburând prin aer la prima frână (sau poți să stai fără smartphone pe durata călătoriei). Odată ce începi să îl folosești, îți dai seama că sunt destule momente când ai nevoie de el. Spune-mi mai jos, folosind formularul de comentarii, dacă îți place folosirea cu o singură mână sau ai prefera să o dezactivezi.