Panoul de control din Windows - Cum comuți la vizualizarea clasică din Windows XP

Panoul de control din Windows - Cum comuți la vizualizarea clasică din Windows XP

Panoul de control este unul dintre cele mai utilizate instrumente din Windows 7 și încă este o unealtă importantă în Windows 8.1 și chiar și în Windows 10. Acest lucru se datorează faptului că include multe instrumente utile și elemente de configurare. Deși Panoul de control a primit multe îmbunătățiri din punct de vedere al experienței de utilizare, tot mai sunt oameni care preferă "clasica" metodă de a vizualiza elementele din Panoul de control în modul care exista în vechiul Windows XP. Dacă și tu faci parte din această ghildă de utilizatori tradiționaliști, iată toate metodele de a comuta între diferitele moduri de vizualizare din Panoul de control, în Windows 10, Windows 7 și Windows 8.1:

Reclamă

Panoul de control din Windows XP versus Windows 7, Windows 8.1 și Windows 10

În Windows XP, vizualizarea clasică din Panoul de control afișează o listă lungă de elemente de configurare. Deoarece nu există nicio opțiune de Căutare, să găsești ce îți trebuie necesită un pic de atenție și multe clicuri.

Panoul de Control
Panoul de Control

Vizualizarea pe categorii din Windows XP nu este nici ea mult mai bună. Lipsa unei funcții de căutare este din nou o problemă căci trebuie să dai prea multe clicuri.

Panoul de Control
Panoul de Control

Windows 7 și, mai târziu, Windows 8.1 și Windows 10 oferă un Panou de control mai bun. În primul rând, Vizualizarea pe categorii este îmbunătățită. Pentru fiecare grup de elemente, poți să vezi mai multe sub-elemente cu cele mai comune activități realizate de utilizatori. Dacă apeși pe o categorie se deschide o listă cu subcategorii și scurtături către alte activități comune.

Panoul de Control
Panoul de Control

Windows 8.1 și Windows 10 oferă un Panou de control similar cu cel din Windows 7, dar cu câteva îmbunătățiri minore care fac lucrul cu el un pic mai bun. Mai jos, poți să vezi cum arată în Windows 8.1:

Panoul de Control
Panoul de Control

Și în Windows 10:

Panoul de Control
Panoul de Control

Dacă te uiți la bara de unelte din partea de sus a ferestrei, vei observa că a apărut un nou buton pentru Sus, care face navigarea prin Panoul de control mai ușoară.

Panoul de Control
Panoul de Control

Apoi, în Windows 7, Windows 8.1 și Windows 10, ai și o casetă de căutare în dreapta sus. Dacă începi să scrii în ea, Panoul de control afișează automat toate scurtăturile relevante găsite.

Panoul de Control
Panoul de Control

Căutarea crește semnificativ viteza cu care găsești activitățile, instrumentele și opțiunile de configurare pe care le cauți.

Cum comuți între vizualizarea clasică din Windows XP în Panoul de control din Windows 7, Windows 8.1 și Windows 10

Deși Panoul de control inclus în Windows 7, Windows 8.1 și Windows 10 este mult mai bun, unii utilizatori sunt obișmuiți cu vizualizarea de tip listă, clasică, din Windows XP și o vor înapoi.

Din fericire, toate versiunile moderne de Windows oferă aceleași metode pentru afișarea elementelor din Panoul de control.

Reclamă

Indiferent dacă folosești Windows 7, Windows 8.1 sau Windows 10, în partea dreaptă a ferestrei Panoului de control, găsești o listă numită "Vizualizare după" care conține câteva opțiuni pentru modul de vizualizare a elementelor din panou. Apasă pe săgeata de lângă Categorie. Categorie este modul implicit de vizualizare din Panoul de control în toate versiunile moderne de Windows.

Panoul de Control
Panoul de Control

Selectarea opțiunii "Pictograme mari" sau "Pictograme mici" este echivalentă cu afișarea de tip listă din Windows XP. "Pictograme mari" folosește iconițe mari pentru toate elementele din Panoul de control.

Panoul de Control
Panoul de Control

"Pictograme mici" folosește iconițe mici pentru a afișa elementele din Panoul de control. Atunci când folosești iconițe mici, trebuie să derulezi mai puțin pentru a ajunge unde vrei.

Panoul de Control
Panoul de Control

O metodă alternativă de a comuta între vizualizarea clasică de tip listă și vizualizarea pe categorii este să deschizi Panoul de control și să apeși pe tasta ALT. Această acțiune deschide un meniu ascuns: în el, mergi la "Vizualizare -> Salt la" și selectează "Toate elementele din Panoul de control".

Panoul de Control
Panoul de Control

Vizualizarea tip listă clasică, din Windows XP, este acum folosită de Panoul de control, indiferent dacă ai Windows 7, Winodws 8.1 sau Windows 10. Nu în ultimul rând, ai la dispoziție săgeata Jos de pe bara de unelte, între butoanele Înainte și Sus. Dacă apeși pe ea, vei putea să vezi locațiile recente pe care le-ai accesat.

Panoul de Control
Panoul de Control

Dacă ai comutat de curând între vizualizările disponibile, poți să apeși pe această săgeată pentru a accesa rapid Toate elementele din Panoul de control și să mergi înapoi la modul de afișare clasic din Windows XP.

Concluzie

Personal, nouă nu ne mai place Windows XP. Îl considerăm depășit, nesigur și mult prea neprietenos în utilizare față de Windows 7 sau Windows 8.1, fără să mai vorbim și despre Windows 10. Chiar dacă noile versiuni de Windows încearcă să înlocuiască Panoul de control cu aplicații moderne precum Setări PC în Windows 8.1 sau Setări în Windows 10, unii utilizatori încă preferă Panoul de control și mai vor să folosească metodele vechi de lucru. Sperăm că acest tutorial le va fi de ajutor.

Descoperă: Productivitate Accesibilitate Aspect și Personalizare Ghiduri Windows