Întrebări Simple: Ce este Paravanul de protecție Windows și cum îl activăm sau dezactivăm?

Paravanul de protecție Windows sau Windows Firewall, a fost inclus în fiecare versiune de Windows din ultimul deceniu. Este un instrument silențios dedicat păstrării siguranței sistemelor noastre în fața amenințărilor din rețea. Majoritatea activității sale se desfășoară în fundal, puțini utilizatori interacționând cu el în mod regulat, iar din această cauză și mai puțini utilizatori știu ce este acest instrument și cum funcționează el. De aceea, în acest articol, vom explica ce este Paravanul de protecție, ce face el, cum îl găsim, cum îl activăm sau dezactivăm.

Ce este Paravanul de protecție Windows?

Paravanul de protecție Windows este unul din cele mai importante instrumente de securitate din sistemul de operare Windows. A fost inclus pentru prima dată în Windows XP (în 2001) și, de atunci, s-a îmbunătățit o dată cu fiecare versiune nouă de Windows.

Înainte de 2004 el se numea Internet Connection Firewall (Paravan de protecție pentru conexiunea de Internet). În acea perioadă el era mai degrabă un firewall simplu, cu bug-uri și multe probleme de compatibilitate. Windows XP Service Pack 2 i-a schimbat numele în Paravanul de protecție Windows și a adus unele îmbunătățiri.

În prima sa versiune, firewall-ul era capabil să filtreze și să blocheze numai conexiunile de intrare. Versiunea modernă a Paravanului de protecție filtrează și blochează atât conexiunile de ieșire cât și cele de intrare. Firewall-ul are un set predefinit de reguli pentru ambele tipuri de trafic. Evident, regulile sale pot fi editate și modificate de utilizator, precum și de software-ul pe care utilizatorul îl instalează pe un dispozitiv Windows.

În mod implicit, Paravanul de protecție Windows permite utilizatorilor mai multe lucruri: navigarea pe Internet, utilizarea serviciilor de mesagerie instant, conectarea la un Grup de domiciliu, partajarea de fișiere, foldere și dispozitive etc.

Regulile sunt aplicate diferit, în funcție de profilul de rețea setat pentru conexiunea de rețea curentă. Dacă nu ești familiar cu acest concept, îți recomandăm să citești acest articol: Întrebări simple: Ce sunt Locațiile de rețea din Windows 7 & Windows 8?.

Majoritatea programelor ce au nevoie de acces la Internet și la rețea, își vor adăuga automat propriile excepții în Paravanul de protecție Windows, astfel încât să poată să funcționeze corect. Dacă ele nu adaugă o astfel de excepție, Paravanul de protecție Windows va afișa o notificare numită Avertizare de securitate Windows, ce te va întreba dacă vrei să le oferi acces la rețea. Poți vedea un astfel de exemplu în captura de ecran de mai jos.

În mod implicit, Paravanul de protecție Windows selectează opțiunea corespunzătoare conexiunii de rețea pe care o folosești. Poți să selectezi fie doar una dintre opțiuni, fie pe ambele, în funcție de ce intenționezi să faci. Dacă vrei să permiți conectarea unui program la rețea și Internet, apasă pe Se permite accesul. Dacă vrei să îi blochezi accesul, apasă Anulare.

Dacă folosești Windows cu un cont de utilizator fără drepturi de administrator, nu vei vedea acest tip de avertizări. Toate programele și aplicațiile sunt filtrate în funcție de regulile existente deja în Paravanul de protecție Windows. Dacă un program nu se încadrează în nici una dintre aceste reguli, el va fi automat blocat, fără nici un fel de atenționare.

Paravanul de protecție este activat în mod implicit în Windows 7 și Windows 8.1, și rulează silențios în fundal, sub formă de serviciu. El atenționează utilizatorul ori de câte ori este nevoie de o decizie. Nu este necesar să îl deschizi decât dacă vrei să îi vezi starea sau vrei să configurezi modul său de funcționare.

Unde găsim Paravanul de protecție Windows

Pentru a deschide Paravanul de protecție Windows, avem mai multe opțiuni. Una dintre ele este să mergem la "Panou de control -> Sistem și securitate -> Paravan de protecție Windows". Această metodă este valabilă atât pentru Windows 7 cât și pentru Windows 8.1.

În Windows 7, poți folosi caseta de căutare din meniul Start. Scrie cuvântul "paravan" și dă clic pe rezultatul Paravan de protecție Windows.

În Windows 8.1, mergi pe ecranul Start și scrie cuvântul "paravan". Apoi, apasă pe rezultatul Paravan de protecție Windows.

Când îl deschizi, vei vedea o fereastră similară cu cea de mai jos: afișând tipul de rețea la care ești conectat și dacă firewall-ul este sau nu pornit.

În coloana din stânga sunt disponibile mai multe legături către diferite opțiuni de configurare. Le vom prezenta în detaliu în alte articole.

Cum pornim sau oprim Paravanul de protecție Windows

Pentru a activa sau dezactiva Paravanul de protecție, apasă pe legătura "Activare sau dezactivare Paravan de protecție Windows", din partea stângă a ferestrei Paravanului de protecție.

În mod implicit, Paravanul de protecție Windows este activat pentru ambele tipuri de locații de rețea: privată (domiciliu sau birou, în Windows 7) și publică. Dacă vrei să îl activezi sau să îl dezactivezi pentru oricare din aceste tipuri de locații de rețea, apasă pe caseta corespunzătoare "Activare/Dezactivare paravan de protecție Windows" și apoi apasă pe OK.

Pentru a-l dezactiva complet, trebuie să selectezi "Dezactivare Paravan de protecție Windows" pentru ambele tipuri de rețele și apoi să apeși pe OK.

De reținut este că nu poți să activezi sau dezactivezi Paravanul de protecție Windows decât dacă ești autentificat cu contul de administrator. Setările tale vor fi aplicate tuturor conturilor de utilizator de pe dispozitivul tău Windows.

De asemenea, dacă alegi să dezactivezi Paravanul de protecție Windows ai grijă să ai o alternativă bună instalată, adică un alt firewall sau o suită de securitate.

Concluzie

După cum ai putut vedea, principiile și modul de funcționare ale Paravanului de protecție Windows nu sunt complicate. Totuși, dacă vrei să intri în setările avansate ce guvernează funcționarea sa, va trebui să te documentezi un pic înainte. De acee, vă recomandăm să citiți ghidurile recomandate mai jos.