Crează, Editează & Partajează un Document cu Office pentru Windows Phone

Aplicația Office pentru Windows Phone 8 este un instrument bun pentru vizualizarea documentelor dar și pentru editarea rapidă a lor. În acest tutorial voi arăta cum să creezi un document Word pe smartphone-ul tău, cum să îl editezi și să formatezi documentele existente și cum să le partajezi prin e-mail cu prietenii sau colegii de muncă. Iată cum funcționează:

Cum creezi un document Word în Windows Phone 8

Începe prin a deschide hub-ul Office. Apoi, dacă nu ești deja acolo, mergi la ecranul recente.

În meniul de jos, apasă butonul nou.

Se va deschide ecranul Nou. Alege Word din secțiunea document necompletat. Dacă preferi să folosești unul din șabloanele disponibile, poți alege unul dintre ele.

Acum vei vedea ecranul de editare pentru documente Word, unde poți să scrii conținutul documentului tău.

Folosește tastatura pentru a scrie conținutul documentului.

Cum editezi un document Word în Windows Phone 8

Dacă vrei să formatezi porțiuni din textul pe care l-ai scris, începe prin a-l selecta. Pentru aceasta, apasă pe începutul textului ce va fi editat și apoi trage de marcatorii albaștri până selectezi to ce vrei să fie formatat.

Apoi, apasă butonul editare din meniul de jos.

După ce apeși editare, unele din butoanele meniului se vor schimba. În loc de editare, vei găsi un buton nou, numit format. Apasă pe el.

Astfel se va deschide un nou ecran, unde poți alege din câteva opțiuni de formatare a textului: Bold (Îngroșat), Italic, Underline (Subliniat), Strikethrough (Tăiat) și dimensiunea textului Mai mare/Mai mic.

Mai departe poți să evidențiezi sau să schimbi culoarea fontului pentru textul selectat.

NOTĂ: Poți alege să formatezi textul și înainte de a-l scrie efectiv. Apasă butonul format, aplică stilurile pe care le vrei și apoi scrie. Textul va fi formatat după opțiunile tale.

Cum cauți într-un document Word în Windows Phone 8

Dacă vrei să găsești o frază sau numai un cuvânt în documentul curent, apasă butonul găsire.

Se va deschide o bară de Căutare, unde poți să scrii fraza/cuvântul pe care vrei să îl găsești. După ce ai scris textul de căutare, apasă Enter și vei fi adus la prima apariție a textului introdus.

Dacă vrei să continui căutarea și să găsești următorul element ce se potrivește, apasă butonul înainte.

Cum adaugi un comentariu într-un document Word, în Windows Phone 8

Poți adăuga comentarii oricărui element dintr-un document, indiferent dacă este vorba despre o porțiune de text, o imagine sau orice altceva. Pentru asta, întâi apasă oriunde pe ecran, astfel ca meniul de jos să fie afișat. Apoi, apasă editare.

Apasă elementul pentru care vrei să adaugi un comentariu și apoi apasă comentariu, în meniul din partea inferioară a ecranului.

Tastează comentariul pe care vrei să îl adaugi și, când ai terminat, apasă oriunde în afara lui. Office îl va salva automat.

Data viitoare când tu sau cineva cu care ai partajat documentul va apăsa pe acest element, comentariul pe care tocmai l-ai scris va fi afișat.

Dacă vrei să sari la alte comentarii din document, poți folosi săgețile stânga sau dreapta afișate în meniul inferior. Aceste butoane sunt afișate numai atunci când accesezi un comentariu.

NOTĂ: Prima dată când vei adăuga un comentariu, Office te va întreba care este numele tău, astfel ca persoanele cu care vei partaja documentul să știe cine a adăugat comentariul.

Cum salvezi un document Word în Windows Phone 8

Pentru a salva un document în Office, prima dată trebuie să apeși butonul mai mult, din meniul inferior.

Apoi, apasă salvați pentru a salva documentul cu numele lui inițial sau salvați ca… dacă vrei să îl salvezi folosind un nume sau o locație diferită.

Dacă alegi salvați ca…, Office va deschide ecranul Salvați documentul?. Aici vei putea alege numele documentului și locația unde va fi stocat.

Când ai terminat de scris numele și locația, apasă salvați.

Cum trimiți un document Word prin Email, în Windows Phone 8

Dacă vrei să partajezi documentul tău cu alte persoane, Office pentru Windows Phone 8 poate face și acest lucru, direct din document.

Deschide documentul pe care vrei să-l partajezi și apasă butonul mai mult. Din lista de opțiuni disponibile, alege partajați….

Va fi afișat ecranul Trimite din, unde vei vedea toate conturile de e-mail pe care le-ai configurat pe telefonul tău. Selectează contul pe care vrei să îl folosești pentru a partaja documentul.

Adaugă persoana(le) căruia vrei să îi trimiți documentul, scrie un mesaj și un subiect. Când ai terminat, apasă butonul trimiteți din meniul inferior.

Concluzie

După cum ați văzut, vizualizarea, editarea și partajarea documentelor Word se realizează relativ ușor cu aplicația Office din Windows Phone 8. Nu include caracteristicile complexe din versiunea de PC dar are tot ce îți trebuie pentru editarea rapidă a documentelor atunci când te afli în mișcare.

Dacă ați folosit aplicația Office, nu ezitați să ne împărtășiți experiența dvs. Vă ajută aceasta să fiți mai productiv atunci când folosiți smartphone-ul? Sunt alte caracteristici pe care ați vrea să le vedeți incluse în versiunile viitoare ale acestei aplicații?