Cum adăugați, editați și ștergeți alarme în Windows 8.1

Dacă sunteți în căutarea unei modalități ușoare de a utiliza dispozitivul dumneavoastră cu Windows 8.1 pentru a ține evidența timpului petrecut în diferite activități, sistemul de operare oferă o modalitate ușoară și prietenoasă de a face acest lucru - aplicația Alarme. Aceasta vă permite să setați alarme, contoare și cronometre care să vă trezească pentru a merge la lucru dimineața sau prin care să cronometrați activitățile preferate. În acest prim articol dedicat aplicației Alarme, vom învăța cum să adăugăm o alarmă, cum să o edităm, cum să o ștergem și cum să o oprim când sună. Haideți să vedem cum funcționează această aplicație.

Cum pornim aplicația Alarme în Windows 8.1

Daca nu aveți o dală pentru aplicația Alarme, pe ecranul Start, cel mai simplu mod de a deschide aplicația este să deschideți ecranul Start și să tastați "alarme". Apoi, selectați aplicația Alarme din lista de rezultate.

Un alt mod de a o deschide este din lista de Aplicații: deschideți ecranul Start și mutați cursorul în colțul din stânga jos al ecranului, chiar sub ultima dală de pe prima coloană. Faceți clic pe pictograma cu o săgeată orientată în jos pentru a afișa lista de aplicații. Pe un dispozitiv cu ecran tactil, deschideți ecranul Start,apăsați și cu degetul apăsat, glisați în sus pentru a accesa lista de Aplicații.

Apoi, faceți clic sau atingeți scurtătura Alarme din categoria Tools.

Când lansați pentru prima dată aplicația, veți vedea secțiunea Alarmă și nu veți avea nicio alarmă setată în mod implicit.

Cum să adăugați o alarmă nouă

Pentru a adăuga o alarmă nouă, faceți clic sau apăsați butonul "Adăugați o nouă alarmă" din colțul din dreapta sus al ecranului.

Pentru a configura alarma, utilizați în primul rând cursoarele din cercul de pe partea stângă a ecranului pentru a alege momentul în care alarma ar trebui să pornească: utilizați cursorul interior pentru a configura ora și cursorul exterior pentru a configura minutele.

Puteți denumi alarma scriind un nou nume peste textul implicit Alarmă, afișat deasupra cursoarelor.

În secțiunea Când este, selectați O dată, dacă doriți să configurați o alarmă care să sune o singură dată sau Se repetă, dacă doriți să setați o alarmă periodică. Dacă selectați Se repetă, continuați prin alegerea zilelor săptămânii în care doriți să pornească alarma.

Apoi, alegeți sunetul alarmei de la secțiunea Cum sună.

Aveți posibilitatea să redați fiecare sunet de alarmă, făcând clic sau atingând butonul de redare de lângă numele său.

Când ați terminat configurarea alarmei, faceți clic sau apăsați pe butonul Salvare din colțul din dreapta sus al ecranului.

Alarma este salvată și activă.

Important: Alarma nu va funcționa dacă computerul este oprit sau în modul de repaus, în momentul în care alarma este configurată să pornească, cu excepția cazului în computerul este prevăzut cu funcționalitatea InstantGo - de asemenea numită Connected Standby. Această caracteristică păstrează datele, aplicațiile și dalele sincronizate în timp ce dispozitivul este în modul Hibernare - și promite timpi de pornire de sub 300ms. Dacă funcționalitatea InstantGo nu este prezentă pe computer, veți vedea un mesaj de avertizare în partea de sus a ecranului, în timp ce adăugați o alarmă.

Din păcate, această caracteristică este disponibilă pe foarte puține calculatoare și dispozitive, care sunt proiectate special pentru utilizarea în afaceri. Este ironic faptul că această caracteristică nu este prezentă nici măcar pe Surface Pro 2 - cel mai scump dispozitiv hibrid al Microsoft.

Pentru a afla mai multe despre această funcție și specificațiile sale, citiți acest articol de pe MSDN Connected Standby.

Cum să editați o alarmă existentă

Pentru a edita setările unei alarme existente, lansați aplicația Alarme și faceți clic sau apăsați pe alarma pe care doriți să o editați.

Este afișat ecranul de setări, de unde puteți configura alarma pe placul dumneavoastră, la fel ca atunci când ați creat-o pentru prima dată.

Dacă ați configurat mai multe alarme, puteți activa sau dezactiva pe oricare din ele, făcând clic sau atingând butonul Activat/Dezactivat de sub fiecare alarmă.

Cum să opriți o alarmă când sună

Când alarma începe să sune, veți vedea o notificare în colțul din dreapta sus al ecranului. Aveți opțiunea de a amâna alarma sau de a o opri apăsând pe butoanele corespunzătoare. Temporizatorul de amânare nu poate fi modificat și este configurat implicit la nouă minute. Noi sperăm că într-o viitoare actualizare se va rezolva această problemă și veți putea să adăugați mai multe opțiuni de personalizare pentru butonul de amânare.

Dacă faceți clic sau atingeți numele alarmei în timp ce aceasta sună, ea se va dezactiva și se va deschide fereastra principală a aplicației Alarme.

Puteți opri alarma fără să deschideți aplicația, făcând clic sau apăsând pe butonul Îndepărtare.

Cum să ștergeți o alarmă din aplicația Alarme

Pentru a elimina o alarmă, lansați aplicația și faceți clic sau atingeți alarma pe care doriți să o ștergeți.

Apoi, faceți clic sau apăsați butonul Șterge din colțul din dreapta sus al ecranului, pentru a o elimina.

În urma ștergerii nu va fi afișat niciun mesaj de confirmare.

Concluzie

Aplicația Alarms poate cu ușurință să vă ajute să setați alarme pentru diferite activități în rutina de zi cu zi. Cu toate acestea, dacă o folosiți pe dispozitive fără funcționalitatea InstantGo, va trebui să mențineți calculatorul sau dispozitivul pornit permanent, iar asta este un lucru pe care nu mulți utilizatori vor dori să-l facă. Ne-ar place să știm dacă ați folosit această aplicație și ce credeți despre ea. Vă place modul în care funcționează? O considerați utilă? Cât e de convenabilă dacă aveți un calculator sau dispozitiv fără funcționalitatea InstantGo?