Cum faci upgrade la smartphone de la Windows Phone 8.1 la Windows 10 Mobile

După o foarte lungă așteptare, Microsoft a început să distribuie cel mai nou sistem de operare mobil al companiei - Windows 10 Mobile - către smartphone-urile mai vechi, care rulează pe Windows Phone 8.1. Actualizarea la Windows 10 Mobile nu va fi primită de toate smartphone-urile cu Windows Phone 8.1 iar acelea care îl vor primi, nu îl vor primi toate în același timp. Dacă vrei să știi dacă update-ul este disponibil pentru smartphone-ul tău, când vei putea face actualizarea, în cazul în care nu poți deja, și cum poți să faci actualizarea mai repede, citește acest ghid:

NOTĂ: Pentru realizarea acestui ghid, noi am folosit un Microsoft Lumia 640 LTE care a venit cu Windows Phone 8.1 și care nu a făcut parte niciodată din programul Windows Insider.

Este upgrade-ul la Windows 10 Mobile disponibil pentru smartphone-ul meu?

Windows 10 Mobile este pe cale să ajungă la multe smartphone-uri cu Windows Phone 8.1, însă nu la toate. Conform declarațiilor Microsoft, disponibilitatea Windows 10 Mobile ca upgrade pentru smartphone-ul tău depinde de producătorul dispozitivului, modelul dispozitivului, țara sau regiunea ta, operatorul mobil, limitările hardware și alți factori.

Pentru moment, aceasta este lista de smartphone-uri cu Windows Phone 8.1 care sunt eligibile să facă migrarea la Windows 10 Mobile: Lumia 1520, Lumia 930, Lumia 640, Lumia 640 XL, Lumia 730, Lumia 735, Lumia 830, Lumia 532, 535, Lumia 540, Lumia 635 1GB, Lumia 636 1GB, Lumia 638 1GB, Lumia 430, Lumia 435, BLU Win HD w510u, BLU Win HD LTE x150q și MCJ Madosma Q501.

Este de reținut faptul că această listă se poate modifica. Dacă nu îți vezi dispozitivul pe listă, ar trebui să verifici din când în când această pagină web și să vezi dacă smartphone-ul tău devine eligibil.

Pentru a verifica dacă smartphone-ul tău cu Windows Phone 8.1 poate face migrarea la Windows 10 Mobile, va trebui să descarci și să instalezi o aplicație numită Consultant de upgrade Windows 10 Mobile. Vom vorbi mai mult despre întregul proces în secțiunea “ Cum faci upgrade la Windows 10 Mobile pentru smartphone-ul tău” din acest ghid.

Care sunt cerințele pentru a putea face migrarea la Windows 10 Mobile?

Dacă ești eligibil pentru a face upgrade-ul la Windows 10 Mobile, înainte de a începe procesul de actualizare, ar trebui să te asiguri că smartphone-ul tău îndeplinește câteva criterii importante:

  • Smartphone-ul tău rulează Windows Phone 8.1 GDR1 sau mai nou.
  • Smartphone-ul tău are destul spațiu de stocare liber pentru a descărca și a rula actualizarea. Windows 10 Mobile este mare și ocupă aproximativ 1,4 GO sau chiar mai mult spațiu de stocare. Îți recomandăm să te asiguri că ai spațiu liber pe smartphone cel puțin dublul acestei valori. 3 GO de spațiu liber ar trebui să fie de ajuns în majoritatea cazurilor.
  • Asigură-te că smartphone-ul tău cu Windows Phone 8.1 are bateria încărcată cel puțin 80% înainte de a începe procesul de upgrade. Acesta nu este o recomandare de la Microsoft, ci vine de la noi și este bazată pe propria noastră experiență: dacă rămâi fără baterie înainte ca upgrade-ul să fie terminat, dispozitivul tău s-ar putea să nu mai poată să funcționeze.

Upgrade-ul smartphone-ului tău de la Windows Phone 8.1 la Windows 10 Mobile ar trebui să fie o experiență ușoară și fluentă. Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi faci de aici încolo:

Pasul 1. Rulează aplicația Consultant de upgrade Windows 10 Mobile

Microsoft a creat o aplicație care te ajută să faci upgrade-ul la Windows 10 Mobile. Ea se numește Consultant de upgrade la Windows 10 Mobile și:

  • Va verifica dacă este disponibilă actualizarea la Windows 10 Mobile pentru smartphone-ul tău.
  • Te va ajuta să eliberezi spațiu pe smartphone astfel încât să poți începe procedura de actualizare.

Pentru a obține aplicația Consultant de upgrade la Windows 10 Mobile , probabil că ai încercat să deschizi Magazinul pe smartphone-ul tău și apoi să o cauți. Din păcate, această procedură nu pare să funcțioenze în prezent, cel puțin nu pe smartphone-urile noastre.

Totuși, poți să ajungi la aplicația Consultant de upgrade la Windows 10 Mobile direct, dacă îți folosești smartphone-ul pentru a vizita această pagină web: Consultant de upgrade Windows 10 Mobile. Pentru ca lucrurile să fie și mai neclare, aplicația poartă și numele de Upgrade Advisor (în limba engleză).

După ce Magazinul încarcă pagina aplicației, apasă pe butonul instalați din partea de jos a ecranului.

După ce s-a instalat aplicația Consultant de upgrade la Windows 10 Mobile , o vei găsi în lista ta de Aplicații. Apasă pe scurtătura Upgrade Advisor pentru a o lansa.

Vei fi întâmpinat de un ecran de bun venit în care aplicația îți spune ce poate face. Apasă pe butonul înainte pentru a vedea dacă este disponibil upgrade-ul la Windows 10 Mobile pentru smartphone-ul tău.

Dacă Windows 10 Mobile este disponibil pentru smartphone-ul tău, ar trebui să vezi o notificare despre acest lucru. Pentru ca smartphone-ul tău să inițieze pașii necesari upgrade-ului, bifează opțiunea numită “Activați upgrade-ul Windows 10” și apoi apasă pe butonul înainte.

Aplicația Consultant de upgrade la Windows 10 Mobile va verifica actualizările de care are nevoie smartphone-ul tău cu Windows Phone 8.1 și, când termină, îți va spune să “Mergi la Actualizare telefon în Setări, pentru a descărca și a instala Windows 10”. Apasă pe gata pentru a merge mai departe.

Mergi la pagina următoare a acestui tutorial pentru a afla cum îți pregătești smartphone-ul pentru Windows 10 Mobile și cum faci upgrade-ul.