Cum foloseşti notificările din Centrul Acţiuni al Windows 10

Dacă folosești un smartphone sau o tabletă, atunci ești obișnuit deja cu notificările, știi ce scop au și probabil că le folosești în mod regulat. Dar, pentru un utilizator de PC desktop, acestea sunt ceva complet nou, cel puțin dacă nu ai folosit Windows 10 până acum . Deoarece Windows 10 are propriul său sistem de notificări care te ajută să îți menții controlul asupra lucrurilor. Citește mai departe și, până la sfârșitul acestui articol, vei ști mai multe despre ce sunt notificările Windows 10, cum să le deschizi, să le vezi sau să le elimini astfel încât să nu îți stea în cale:

Cum deschizi Centrul Acțiuni în Windows 10

În Windows 10, eşti notificat despre tot ce se întâmplă pe calculatorul sau dispozitivul tău. Primul lucru pe care îl vezi este o notificare afişată pentru scurt timp în colţul din dreapta jos al ecranului.

Totuşi, această notificare dispare după câteva secunde aşa că, dacă nu o poţi găsi şi în altă parte, după un timp, probabil că nu îţi vei mai aminti ce spunea.

Din fericire, până când te ocupi de ele, toate notificările sunt păstrate în secţiunea de Notificări din Centrul Acţiuni. Există mai multe metode de a deschide Centrul Acțiuni. Dacă foloseşti un maus, cea mai uşoară metodă de a-l deschide este să dai clic pe pictograma sa de pe bara de activităţi.

Dacă foloseşti şi o tastatură, există o metodă mai rapidă: apasă simultan pe tastele Windows + A , şi Centrul Acțiuni se va deschide imediat.

Dacă foloseşti Windows 10 pe o tabletă sau pe orice alt fel de dispozitiv cu ecran tactil, trage cu degetul din partea dreaptă a ecranului spre stânga.

Ce fel de notificări primeşti în Windows 10

Centrul Acţiuni este împărţit în două secţiuni principale: Notificări şi Acţiuni rapide.

Secţiunea Acţiuni rapide este o caracteristică foarte importantă a Windows 10, aşa că suntem de părere că merită propriul tutorial, pe care îl poți găsi și citi aici : Cum accesezi, utilizezi și personalizezi acțiunile rapide din Windows 10.

Dar să ne întoarcem la subiectul nostru principal: în secţiunea Notificări vei primi mesaje despre tot felul de lucruri care se întâmplă pe dispozitivul tău cu Windows 10:

  • Securitate şi întreţinere : dacă există vreo setare de securitate sau vreo sarcină de întreţinere de care trebuie să te ocupi, Windows 10 te va notifica.
  • Setări : ori de câte ori s-a realizat o modificare importantă pe dispozitivul tău din punct de vedere al setărilor, vei fi notificat.
  • Aplicaţii : de fiecare dată când se întâmplă ceva într-o aplicație pe care o folosești, vei primi un mesaj în secţiunea de Notificări din Centrul Acțiuni. De exemplu, de fiecare dată când primeşti un email sau atunci când un eveniment programat în aplicaţia Calendar se apropie. Dacă, din diverse motive, nu vrei să primești notificări de la o anumită aplicație, urmează pașii din acest ghid pentru a le bloca.
  • Alte evenimente Windows 10 : vei fi notificat şi în cazul altor tipuri de evenimente, precum alegerea acţiunii atunci când conectezi un stick USB sau un DVD. Dacă folosești Cortana atât pe PC-ul tău cu Windows 10, cât și pe smartphone-ul tău cu Windows 10 Mobile (sau cu Android), poți să primești notificări și de pe smartphone direct pe calculator. Dacă nu vrei asta, acest ghid te va ajuta să le oprești: 3 metode de a opri sincronizarea notificărilor între Windows 10 Mobile și Windows 10.

Acestea sunt toate tipurile de notificări pe care le-am văzut până acum, dar este posibil să existe şi altele.

Cum vezi o notificare din Centrul Acţiuni

Dacă apeşi pe un mesaj de notificare din Centrul Acţiuni îi vei deschide activitatea corespunzătoare. De exemplu, dacă deschizi o notificare de email, Windows 10 va lansa automat aplicaţia Mail şi te va duce la acel mesaj. Dacă deschizi o notificare despre o setare, Windows 10 va lansa aplicaţia Setări şi te va duce la locul unde se află setarea de care trebuie să te ocupi.

Uneori, o notificare poate conţine prea multe informaţii, astfel că ele nu vor încăpea pe un singur rând. În acest caz, în dreapta notificării vei vedea o mică săgeată. Apasă pe ea pentru a vedea întregul conţinut al notificării.

Cum elimini o notificare din Centrul Acţiuni

De fiecare dată când deschizi o notificare, Windows 10 o va elimina automat din secţiunea Notificări a Centrului Acțiuni.

Totuşi, este posibil să nu vrei să deschizi o notificare ca să vezi despre ce e vorba în ea. Dacă vrei să o elimini, apasă pe butonul X din colţul dreapta sus al notificării.

În afară de a apăsa pe butonul X (Închide) , există şi alte metode de a închide o singură notificare. Poţi să ţii mausul deasupra notificării şi apoi să apeşi tasta Delete , sau poţi să tragi notificarea către partea dreaptă a ecranului, folosind un mouse sau degetul (dacă dispozitivul tău are un ecran tactil).

Cum elimini toate notificările din Centrul Acţiuni

Dacă vrei să elimini toate notificările, apasă butonul Goliți tot din colţul dreapta sus al Centrului Acţiuni.

Toate notificările vor fi imediat eliminate, iar secţiunea de Notificări din Centrul Acțiuni îţi va spune simplu că ai rămas ”Fără notificări noi”.

Concluzie

După cum vezi, caracteristica Notificări din Centrul Acţiuni al Windows 10 este o metodă interesantă de a te anunţa dacă există lucruri de care trebuie să te ocupi. Accesarea şi utilizarea notificărilor sunt lucruri uşoare şi rapide, care cu siguranţă se vor dovedi utile pentru orice utilizator de Windows 10. Ai întrebări sau probleme cu notificările? Pentru orice fel de feedback, nu ezita să folosești comentariile de mai jos.