Cum intri în contul Microsoft fără a introduce parola, folosindu-ți smartphone-ul

Microsoft a introdus un nou mod de a te autentifica în contul tău Microsoft care nu implică tastarea unei parole. Tot ce trebuie să faci este să-ți aprobi cererea de autentificare de pe smartphone, după ce ai introdus adresa de e-mail a contului tău Microsoft. Această facilitate merge împreună cu aplicația Microsoft Authenticator pentru Android și iOS. Iată cum faci astfel încât să nu trebuiască să-ți introduci parola atunci când vrei să intri în contul tău Microsoft:

NOTĂ: La momentul scrierii acestui ghid, aplicația Microsoft Authenticator pentru Windows 10 Mobile nu oferea această facilitate. Ea era inclusă doar în versiunile pentru Android și iOS ale aplicației.

Pasul 1: Instalează aplicația Microsoft Authenticator pe smartphone-ul tău

Pentru a te autentifica în contul tău Microsoft, ai nevoie să instalezi aplicația Microsoft Authenticator pe smartphone-ul tău. Dacă folosești Android, o găsești aici. Dacă folosești iOS, o găsești aici.

Pasul 2: Adaugă-ți contul Microsoft în aplicația Microsoft Authenticator

Acum trebuie să-ți adaugi contul Microsoft în aplicația Authenticator. Vei găsi instrucțiuni complete despre cum se face asta, în acest ghid: Aprobă sau blochează autentificări în contul tău Microsoft de pe Android.

Pasul 3: Autentifică-te în contul Microsoft și activează autentificarea fără parolă

Acum poți să activezi autentificarea fără parolă în contul tău Microsoft. Dacă nu faci acest pas, Microsoft va continua să îți ceară să-ți introduci parola de fiecare dată când vrei să intri în contul tău. Pentru a face această setare, deschide un browser web în modul incognito. Apoi mergi la account.microsoft.com și dă clic sau apasă pe Conectare (Sign in with Microsoft).

Introdu adresa de e-mail a contului tău Microsoft, numărul de telefon sau numele folosit pentru Skype și apasă Următorul (Next).

Acum, Microsoft îți cere să introduci parola. În loc să faci asta vezi mai jos o legătură care spune “Utilizați aplicația Microsoft Authenticator în schimb” (“Use Microsoft Authenticator app instead”). Apasă pe ea.


Acum Microsoft afișează un număr pe ecran și-ți cere să-ți aprobi conectarea pe smartphone. Reține numărul afișat pe ecran.

Treci la smartphone tău și vei vedea o notificare de la aplicația Microsoft Authenticator. Apasă pe ea.

Se deschide aplicația Microsoft Authenticator. Aici poți vedea cererea de aprobare a conectării din browser-ul web de pe calculator. Apasă pe numărul afișat pe PC și apoi pe Aprobați (Approve).

În funcție de cum ai setat securitatea pe smartphone-ul tău, ți se poate cere să introduci și PIN-ul telefonului ori să-ți scanezi amprenta pe senzorul de amprentă. Fă asta și este aprobată cererea de conectare la contul tău Microsoft.

Mergi înapoi la browserul web de pe PC și folosește-ți contul Microsoft. De aici înainte orice cerere de autentificare la contul tău va fi realizată prin intermediul smartphone-ului, fără a mai introduce parola.

Cum îți place această nouă metodă de autentificare?

Ne place când Microsoft inovează și oferă o experiență de utilizare mai simplă și mai sigură. Părerea noastră este că această facilitate este perfectă pentru utilizatorii care-și doresc rapiditate și siguranță atunci când au nevoie să se conecteze la conturile lor Microsoft. Încearcă și tu acest mod de autentificare în contul Microsoft și spune-ne cum îți place.