Monitorizează traficul de date al aplicațiilor din Magazinul Windows, în Windows 10 și Windows 8.1

Mulți utilizatori nu își monitorizează gradul de utilizare al rețelei deoarece distribuitorii de servicii de internet din România le oferă abonamente cu trafic nelimitat. Din această cauză, majoritatea utilizatorilor nu știu mai nimic despre cantitatea de date care sunt transferate între calculatoarele și dispozitivele lor. Însă sunt și utilizatori care nu au abonamente de date nelimitate și care trebuie să se descurce cu abonamente cu trafic limitat, precum cele de la operatorii de telefonie mobilă. Dacă și tu faci parte din acest grup de utilizatori, sau poate vrei să vezi câte date sunt transferate de aplicațiile instalate, atunci trebuie să citești acest articol. Îți vom arăta cum afli cât de multe date sunt folosite de aplicațiile tale din Magazinul Windows, atât în Windows 10 cât și în Windows 8.1:

Cum monitorizezi datele utilizate de către aplicațiile din Magazinul Windows, cu ajutorul Managerului de activități

Atât în Windows 10 cât și în Windows 8.1, poți să monitorizezi datele transferate prin rețea de către aplicațiile tale, cu ajutorul Managerului de activități. această metodă funcționează doar pentru monitorizarea utilizării rețelei de către aplicațiile Windows universale și a celorlalte aplicații din Magazin. Această metodă nu funcționează pentru programele clasice desktop pentru Windows.

Pe calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows 10 sau Windows 8.1, deschide Managerul de activități. Există multe metode de a face acest lucru și am discutat despre toate în acest ghid: 10 metode de a deschide Managerul de activități în Windows 10 și în Windows 8.1. Dacă nu ai timp să-l citești, o metodă rapidă de a lansa Managerul de activități este să apeși simultan pe tastele Ctrl + Shift + Escape. Sau, dacă preferi, în Windows 10 poți să cauți “manager activități” în caseta de căutare de pe bara de activități.

În Windows 8.1, poți să cauți “manager activități” pe ecranul Start.

Atât în Windows 10 cât și în Windows 8.1, după ce se deschide Managerul de activități, mergi la fila Istoric aplicații.

În fila Istoric aplicații, vezi lista cu toate aplicațiile Windows instalate pe calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows 10 ori Windows 8.1. În mod implicit, ele sunt sortate alfabetic.

Una dintre coloanele de date din dreapta numelor aplicațiilor, numită Rețea, îți va arăta exact câte date au fost consumate de fiecare aplicație în parte, în ultima lună.

Dacă preferi, poți să apeși pe antetul Rețea și lista de aplicații va fi sortată după cantitatea de date consumate de fiecare aplicație.

Cum monitorizezi datele utilizate de către toate aplicațiile tale (inclusiv aplicațiile desktop), în Windows 10

Dacă folosești Windows 10, informațiile oferite de către panoul Utilizare date din aplicația Setări îți spun exact câte date au fost transferate de către toate aplicațiile tale. Partea bună la această metodă este că panoul Utilizare date îți arată câte date au fost transferate prin rețea indiferent dacă este vorba despre aplicații Windows universale sau de programe clasice de desktop. Dacă vrei să vezi mai multe detalii despre cum funcționează această metodă, citește acest ghid: Ce aplicații consumă mai multe date pe dispozitivul tău cu Windows 10?

Din păcate, această caracteristică nu este disponibilă pentru Windows 8.1, ci doar pentru Windows 10.

Concluzie

După cum poți vedea, există mai multe instrumente disponibile în Windows care te ajută să monitorizezi cât trafic de rețea consumă aplicațiile tale. Dacă nu ești mulțumit de ceea ce îți oferă Windows, poți să încerci să folosești o aplicație de montiorizare a rețelei, precum Glasswire. Dacă ai întrebări sau comentarii, scrie-ne în secțiunea de mai jos.