Cum redenumești o sarcină Windows creată cu Task Scheduler

În tutorialele noastre mai vechi, am vorbit despre Task Scheduler și am arătat cum poți crea sarcini programate și cum să le administrezi. Totuși, a rămas un subiect pe care încă nu l-am discutat. Este vorba despre cum să redenumești o sarcină deja creată și programată. Deși poate părea ceva trivial, lucrurile nu sunt chiar atât de simple precum par. Haideți să vedem de ce și cum putem schimba acest lucru.

De ce nu există o opțiune de redenumire a sarcinilor în Task Scheduler?

Te-ai putea aștepta ca redenumirea unei sarcini Windows să fie ceva simplu de realizat. Poate părea evident că trebuie să deschizi Task Scheduler, să găsești sarcina pe care vrei să o redenumești și să cauți o opțiune pentru acest lucru. Ei bine, dacă vei face asta, vei afla că nu există nicio astfel de opțiune.

Acest lucru se datorează faptului că redenumirea unei sarcini din Task Scheduler ar însemna că sistemul de operare este vulnerabil. Pentru a-ți face o idee mai bună, imaginează-ți că un virus începe să îți redenumească toate sarcinile programate. Fiecare sarcină pe care ai setat-o și activat-o s-ar modifica. De aceea, nu există nicio metodă evidentă de a redenumi sarcinile programate în Windows.

Cum redenumești o sarcină în Task Scheduler

Știm că nu există o metodă evidentă pentru modificarea numelui unei sarcini deja setată în Task Scheduler. Dar nu există niciuna? Răspunsul este da, există. Totuși, nu este la fel de simplu ca o acțiune "clic dreapta & redenumește". Pe scurt, va trebui să exporți și apoi să imporți aceeași sarcină pentru a putea să-i schimbi numele.

Pentru început, deschide Task Scheduler și caută sarcina pe care vrei să o redenumești, în Task Scheduler Library.

Apoi, în bara laterală Acțiuni, apasă pe opțiunea Export.

O metodă aproape la fel de rapidă este să dai clic dreapta pe numele sarcinii și să selectezi Export.

În fereastra Salvare ca, scrie numele pe care vrei să îl folosești pentru sarcină și salveaz-o undeva pe calculatorul tău. Sarcina exportată va fi salvată ca fișier ".xml". Reține locația în care ai salvat fișierul.

Acum te vei întoarce la fereastra principală Task Scheduler. Selectează sarcina pe care tocmai ai exportat-o și șterge-o. Poți faci acest lucru fie din bara laterală Acțiuni, fie din meniul ei contextual.

Sarcina ta programată este acum eliminată. Pentru a o aduce înapoi, dar de această dată cu noul său nume, du-te la bara laterală de Acțiuni și apasă pe Import Task.

Răsfoiește către locația unde ai salvat sarcina exportată, selectează fișierul și apasă pe Deschidere.

Task Scheduler va deschide dialogul Create Task (Creare sarcină). În fila General, primul câmp disponibil este Numele (Name) noii sarcini. Poți alege să păstrezi numele pe care deja l-ai setat pentru fișierul exportat atunci când l-ai salvat, sau poți scrie alt nume aici. Toate celelalte setări ale sarcinii originale sunt păstrate așa că, dacă nu vrei să mai faci și alte modificări, apasă OK.

În Task Scheduler, vei vedea că sarcina originală este acum redenumită.

Concluzie

Redenumirea unei sarcini setată cu Task Scheduler nu este o acțiune așa de directă cum ai putea fi tentat să crezi. După cum ai văzut din acest tutorial, acest lucru are ca explicație motive ce țin de securitatea sistemului de operare. Totuși, asta nu înseamnă că este imposibil să redenumești o sarcină. Poți folosi metoda noastră pentru acest lucru. Dacă știți și alte variante de a redenumi o sarcină creată cu Task Scheduler, nu ezitați să ni le spuneți.