Cum setezi Cortana pentru prima dată, în Windows 10

Windows 10 aduce cu el o mulțime de noi caracteristici, iar Cortana este una dintre cele mai interesante. Cortana este un program care se comportă ca un asistent digital care te poate ajuta să interacționezi într-un mod natural cu dispozitivul tău cu Windows 10. Din această cauză, dar și pentru că Microsoft se referă la Cortana ca la o "ea" și noi vom face același lucru. Cortanei îi poți spune să facă diverse lucruri, precum să deschidă aplicații, să ia notițe, să îți aducă aminte când ai o întâlnire sau poți chiar să o întrebi cum e vremea sau dacă îi place sau nu de Siri. Acestea sunt doar câteva lucruri pe care Cortana le poate face pentru tine. Dar înainte de a putea interacționa cu Cortana, trebuie mai întâi să îi faci primele setări. În acest articol îți vom arăta care sunt primii pași pe care trebuie să îi fac pentru a configura Cortana:

NOTĂ: Cortana nu este disponibilă în limba română. Ea interacționează cu tine doar în engleză, chineză, franceză, germană, italiană și spaniolă.

Cum configurezi Cortana pentru prima dată, pe un PC sau o tabletă cu Windows 10

În bara de activități, apasă pe câmpul Search the web and Windows (Caută pe web sau în Windows). Îl vei găsi imediat lângă butonul Start.

Cortana va lansa o casetă de dialog și îți va spune Bun venit.

Apoi, în partea de jos a acestei casete, Cortana te va întreba dacă vrei să începi sau nu configurarea. Apasă pe Next (Următorul).

Cortana te va anunța că, pentru ca ea să poată funcționa corect, are nevoie să colecteze și să folosească unele informații despre tine și dispozitivul tău.

Pentru a continua, trebuie să apeși pe I agree (Sunt de acord).

Apoi, Cortana te va întreba cum te numești. Scrie-ți numele în câmpul corespunzător și apoi apasă pe butonul Next (Următorul) din partea de jos a casetei.

Și asta a fost tot! Primele setări ale Cortanei sunt gata și deja poți să începi să te bucuri de tot ce are ea de oferit. Cortana îți va oferi automat informații despre tine, agenda ta, locuri apropiate ș.a.m.d.

Și pentru a interacționa cu Cortana, poți pur și simplu să scrii în câmpul ei de căutare sau poți să îi vorbești în engleză, folosind microfonul din partea dreaptă a câmpului de căutare.

Concluzie

După cum ai văzut, primii pași pentru personalizarea Cortanei, asistentul tău virtual, sunt puțini și foarte ușor de realizat. În următorul nostru tutorial despre Windows 10, vom vorbi mai mult despre ea și vom vedea ce poate să facă pentru tine, ca să fii mai productiv. Nu ezita să folosești comentariile de mai jos pentru a ne întreba despre Cortana sau a povesti despre experiența ta cu ea.