Cum setezi limita pentru datele mobile pe Android?

A avea un smartphone nu înseamnă că poți să folosești toate funcțiile acestuia: aceste dispozitive au fost concepute astfel încât să ai o conexiune funcțională la internet pentru a avea acces la cele mai utile funcții ale lor. Deoarece nu ai cum să ai acces WiFi peste tot, existența unei conexiuni de date mobile este necesară. Aceasta are costuri suplimentare, deci este important să ai control total asupra folosirii datelor mobile. Din fericire, în sistemul de operare Android este inclusă o metodă de control pentru această conexiune. Citește acest ghid pentru a afla cum poți să ții sub control cantitatea de date mobile folosită de smartphone-ul tău cu Android:

NOTĂ: Pentru acest tutorial am folosit un smartphone OnePlus One cu CyanogenOS 13.1.1, bazat pe Android 6.0.1. Acest ROM oferă o experiență foarte similară cu cea oferită de sistemul de operare Android nemodificat, deci nu ar trebui să ai nicio problemă să găsești setările menționate. Dacă interfața dispozitivului tău este puternic modificată, te rugăm să citești manualul sau să consulți saitul de suport al producătorului, pentru informații adiționale.

Cum setezi limita pentru date mobile pe Android

Deoarece nu foarte mulți utilizatori de smartphone-uri sunt în situația fericită de a avea un abonament nelimitat de date mobile, controlul cantității de date folosite este aproape obligatoriu. Pe Android poți să setezi o limită egală cu cantitatea de date inclusă în abonamentul tău lunar, iar astfel te scapi de grija costurilor suplimentare. Pentru a începe, apasă iconița Toate aplicațiile de pe ecranul principal.

Android, date, mobile, limita

Apoi, apasă pe Setări pentru a deschide meniul de configurare a sistemului de operare.

Android, date, mobile, limita

Apasă pe Utilizarea datelor , pentru a accesa setările relevante.

Android, date, mobile, limita

Pentru a configura o limită pentru datele mobile, apasă pe ”Setați limită date mobile” pentru activarea acestei funcții.

Android, date, mobile, limita

Apasă pe OK în caseta de dialog - ține minte că operatorul tău de telefonie mobilă s-ar putea să măsoară o cantitate puțin diferită a datelor transmise, deci este recomandat să setezi o limită mai mică decât cantitatea de date inclusă în abonamentul tău.

Android, date, mobile, limita

Acum ai două opțiuni de ajustat: cea de jos este pentru avertizare - când atingi acest prag de date mobile consumate, smartphone-ul te va avertiza despre acest lucru, dar nu va face nimic altceva.

Bara de sus este limita propriu zisă - când atingi valoarea sa, smartphone-ul tău va bloca accesul la datele mobile. Trebuie să apeși și să tragi cele două bare pentru a seta valorile dorite.

Android, date, mobile, limita

Gata, ai terminat! În exemplul de mai jos am configurat smartphone-ul nostru astfel încât să ne avertizeze când am consumat 1,5 GO de date mobile și să dezactiveze conexiunea de date mobile când am consumat 2 GO.

Android, date, mobile, limita

Setează data ciclului de facturare în Android

Ca și în cazul minutelor sau mesajelor text, și datele mobile sunt facturate pe un ciclu lunar. La o anumită dată a fiecărui luni, contorul de date mobile este resetat. Pe același ecran de Utilizarea datelor unde ai setat și limita pentru date mobile, poți să setezi și data acestui ciclu lunar. Pentru a face acest lucru, apasă pe perioada de date afișată.

Android, date, mobile, limita

Acum apasă pe ”Schimbați data ciclului...”.

Android, date, mobile, limita

Apasă și derulează lista cu date din caseta de dialog, pentru a alege data la care ciclul tău lunar de facturare este resetat.

Android, date, mobile, limita

Apoi apasă butonul Setați pentru a confirma data.

Android, date, mobile, limita

Asta e tot: mai jos poți să vezi că am schimbat data ciclului, astel încât aceasta să se reseteze pe data de 16 a fiecărei luni.

Android, date, mobile, limita

Concluzie

Accesul la internet pe un smartphone este o necesitate: fără el, utilitatea dispozitivului devine foarte limitată, la fel ca și accesul la diferite tipuri de conținut. Având acces la internet prin datele mobile este la fel important, deoarece aceste tipuri de conexiuni sunt în prezent destul de rapide și au o acoperire mult mai bună decât rețelele WiFi. Controlul costurilor lunare este esențial și, din fericire, Android are inclusă o funcție care îți permite să faci acest lucru: poți să setezi când se resetează ciclul tău lunar de facturare și cuantumul de date mobile pe care smartphone-ul tău are voie să îl folosească. Poți și să definești un prag de avertizare pentru a primi o notificare când cantitatea de date mobile predefinită urmează să se epuizeze. Toate acestea sunt ușoare de configurat… mai ales dacă urmărești ghidul nostru :)