Ghidul complet pentru a citi cărți electronice în Windows 10 cu aplicația Kindle

Dacă ai un PC sau dispozitiv cu Windows 10 și îți place să citești, dar nu deții un eBook reader cum ar fi un Amazon Kindle, Amazon oferă o aplicație desktop care îți oferă acces la peste un milion de cărți in Kindle Store incluzând cele mai noi și cele mai vândute cărți. În afară de faptul că poți lectura cărțile tale favorite, mai poți plasa marcaje, evidenția textul, adăuga note sau flashcards. În acest articol, îți vom arăta cum să utilizezi această aplicație în Windows 10 pentru a face lectura o experiență plăcută pentru tine. Să începem:

Descarcă, instalează și lansează aplicația Kindle în Windows 10

Mai intâi, trebuie să descarci aplicația de pe saitul Amazon. Apasă aici pentru a-l accesa. Pentru a descărca versiunea de PC a aplicației, asigură-te că apeși butonul “Download for PC & Mac”. Așteaptă ca programul de instalare să se descarce și deschide-l. Apoi, așteaptă ca aplicația Kindle să fie instalată automat.

După ce a fost instalată, aplicația poate fi găsită în Lista de aplicații. Derulează până la folderul Amazon și deschide-l. Aici vei găsi aplicația Kindle.

De asemenea, poți tasta “kindle” în câmpul de căutare de pe bara de activități și apoi să apeși pe rezultatul Kindle.

La prima deschidere a aplicației, ți se va cere să îți înregistrezi dispozitivul Kindle, prin autentificarea cu contul tău Amazon. Asigură-te că ești conectat la internet. Tastează adresa ta de email și parola și apasă Sign in (Conectare).

Dacă nu ai un cont Amazon, apasă butonul Create your Amazon account, aflat puțin mai jos, prea a îți crea unul.

Completează informațiile necesare creării contului în câmpurile de text afișate și apasă butonul “Create your Amazon account” (“Creare cont Amazon”) când ai terminat.

Cum se vizualizează cărțile electronice utilizând aplicația Kindle

Dacă ai aplicația Kindle instalată pe un alt dispozitiv și te-ai înregistrat cu același cont Amazon, cărțile tale electronice pot fi descărcate cu ușurință pe PC-ul tău. Dacă vrei să vizualizezi toate cărțile asociate cu dispozitivul tău, apasă pe secțiunea All (Tot) din panoul din stânga.

Toate cărțile tale electronice pot fi sortate prin selectarea opțiunii Recent, sau alfabetic, după titlu (Title) sau autor (Author), utilizând meniul derulant aflat desupra meniului din stânga. Aceste opțiuni pot fi utile dacă ai foarte multe cărți și nu vrei să derulezi prin toată lista doar pentru a o găsi pe cea pe care vrei să o citești.

Desigur, poți găsi cărțile cu ușurință, tastând numele acestora în bara de căutare plasată în partea de sus a ferestrei.

Aplicația Kindle afișează cărțile tale ca dale, folosind coperta acestora. Dacă nu îți place acest mod de vizualizare, le poți afișa ca elemente ale unei liste. Poți comuta între aceste două moduri de vizualizare oricând, utilizând opțiunile localizate în partea stângă a barei de căutare.

Dacă vrei să continui să citești chiar dacă ești offline, îți poți descărca cărtile electronice pe PC-ul tău cu Windows 10. Pentru a realiza acest lucru, dă clic dreapta sau apasă lung cu degetul pe o carte din secțiunea All (Toate) și selectează Download (Descărcare) din meniul afișat. De asemenea, poți da dublu clic sau poți apăsa de două ori cu degetul pe orice carte, pentru a o descărca pe PC.

Cartea pe care ai selectat-o se va descărca pe PC-ul tău. Progresul va fi afișat în partea de jos a miniaturii. Nu doar cartea va fi descărcată ci și marcajele, notele și ultima pagină citită pe alte dispozitive. Cărțile electronice descărcate pe PC-ul tău vor apărea în secțiunea Downloaded (Descărcate), situată imediat sub secțiunea All (Toate).

Cum se cumpără cărți electronice utilizând aplicația Kindle pentru Windows 10

Poți descărca peste un milion de cărți din Kindle Store utilizând aplicația Kindle. Procedura este simplă și foarte rapidă. Dacă vrei să cumperi și să descarci conținut din Kindle Store, PC-ul sau dispozitivul tău trebuie să fie conectat la internet și trebuie să utilizezi o metodă validă de plată.

Pentru început, apasă butonul Kindle Store (Magazinul Kindle) aflat în colțul dreapta sus al ferestrei.

Saitul Amazon va fi încărcat în navigatorul tău implicit. Caută titlurile tale favorite și, după ce ai găsit ceva ce vrei să cumperi, apasă pe butonul “Buy Now with 1-Click” (Cumpără acum cu 1 clic). Cartea va fi livrată automat pe toate dispozitivele tale.

NOTĂ: Dacă descarci o carte electronică pentru prima oară, încearcă una gratuită, pentru a vedea cum funcționează.

Cum se creează o colecție utilizând aplicația Kindle pentru Windows 10

Dacă vrei să îți păstrezi biblioteca organizată sau vrei să îți grupezi cărțile în funcție de gen, poți realiza acest lucru creând o colecție. Pentru început, apasă butonul “+” de lângă Collections (Colecții) din panoul din stânga.

Acum, un meniu se va deschide unde va trebui să apeși pe New Collection (Colecție nouă).

Acum poți să îți denumești colecția, utilizând câmpul text din secțiunea Collections (Colecții) și colecția ta este astfel creată.

Colecția pe care tocmai ai creat-o este goală, așa că următorul pas este să adaugi cărți în ea.

Mergi oriunde în secțiunea Library, dă clic dreapta sau apasă continuu pe o carte și alege opțiunea “Add/Remove from Collections” (Adaugă/Elimină din Colecții) și selectează colecția în care vrei să adaugi cartea. Dacă această carte se află deja în acea colecție, aceeași pași o vor elimina din ea.

Cum se utilizează aplicația Kindle pentru a deschide și citi cărți electronice în Windows 10

Acum că ai setat totul și ai învățat cum să achiziționezi cărți electronice, poți începe să citești. Dă dublu clic sau apasă cu degetul de două ori pe orice carte din secțiunea Library (Bibliotecă) pentru a o deschide.

Atinge orice carte din bibliotecă și poți începe să citești. Poți întoarce rapid paginile: glisează sau fă clic în partea dreaptă a ferestrei pentru a merge la pagina următoare și în partea stângă pentru a merge la pagina anterioară. Poți, de asemenea, să apeși butoanele oferite de aplicație de o parte și de alta a paginii, ori să utilizezi tastele săgeți.

Cum se personalizează aspectul cărții electronice utilizând aplicația Kindle în Windows 10

Aplicația Kindle îți permite să îți personalizezi experiența de lectură pentru a o face cât de confortabilă posibil pentru tine. Pentru a realiza acest lucru, dă clic sau atinge butonul Aa din meniul din partea de sus a ferestrei.

Acum, un meniu de personalizare se va deschide. Aici, vei putea modifica fontul, mărimea acestuia, coloane, lățimea paginii, luminozitatea și culoarea. Toate modificările sunt aplicate automat pe măsură ce sunt efectuate.

Cum se vizualizează și plasează marcaje utilizând aplicația Kindle

Un alt lucru pe care îl poți face cu aplicația Kindle este să plasezi marcaje, pentru a găsi o anumită pagină mai rapid. Pentru a plasa un marcaj, apasă butonul Bookmark this page (Pune un semn de carte la această pagină) din colțul dreapta sus a ferestrei. De asemenea, poți apăsa colțul din dreapta sus al paginii, pentru a realiza aceeași acțiune. În acest mod colțul paginii va deveni albastru. Pentru a elimina un marcaj, poți apăsa din nou colțul din dreapta sus al paginii, sau butonul Bookmark this page (Pune un semn de carte la această pagină).

Pentru a vizualiza toate marcajele create, apasă pe butonul Notebook din meniul din stânga.

Aici poți vizualiza atât marcajele tale cât și evidențierile și notele.

Dacă vrei să filtrezi doar marcajele, poți selecta Bookmarks din meniul derulant pentru ca doar acestea să fie afișate în secțiunea Notebook, nu toate elementele care se afă aici.

Apăsarea unui marcaj te va duce la pagina asociată cu acesta.

Citește următoarea pagină a acestui tutorial pentru a afla cum poți sări la o anumită pagină, cum să cauți definiții ale cuvintelor, cum să evidențiezi cuvinte, cum să adaugi note sau flashcards unei cărți pe care o citești, utlizând aplicația Kindle pentru Windows 10.