Ce este Listă de lectură în Windows 8.1 & De ce să o folosești?

Să recunoaștem, indiferent de cât de mult Internetul a îmbunătățit și ușurat modul în care ne informăm, el este încă plin de informații reciclate, neînțelese sau eronate. Cel mai probabil va trebuie să filtrați cu atenție toate informațiile pe care le găsiți pe web dacă vreți să citiți știri, articole pe bloguri sau orice alt tip de conținut care este atât util cât și corect scris. Din fericire, Microsoft a inclus în Windows 8.1 o aplicație care simplifică sarcina de filtrare a conținutului digital și vă permite să reveniți asupra lui mai târziu, când aveți mai mult timp disponibil.

Aplicația Listă de lectură în Windows 8.1

Listă de lectură este o aplicație modernă, inclusă în Windows 8.1 și, de asemenea, disponibilă în Magazinul Windows.

Aceasta vă permite să marcați rapid conținutul pe care îl găsiți interesant, atât pe web cât și în aplicații native pentru Windows 8.1, astfel încât să puteți reveni la conținutul respectiv mai târziu.

În plus, aplicația vă permite să clasificați acest conținut, să îl partajați cu prietenii și chiar să sincronizați conținutul respectiv pe dispozitivele Windows 8.1 pe care le dețineți.

Conținutul adăugat în aplicația Listă de lectură este organizat în mod implicit într-o ordine cronologică. Puteți naviga prin elementele din aplicația Listă de lectură foarte ușor cu ajutorul titlurilor extrase din interiorul conținutului.

Important: Pentru a adăuga conținut în aplicația Listă de lectură, trebuie să vizualizați acest conținut fie în aplicația tactilă Internet Explorer sau în alte aplicații din Magazinul Windows. Nu puteți adăuga conținut din nicio aplicație de desktop și nici din alt browser web pentru desktop.

Personal, recomand această aplicație ca un instrument rapid pentru gestionarea conținutului interesant, mai ales pentru cei care folosesc un dispozitiv cu ecran tactil sau utilizatorilor cărora le place experiența oferită de interfața modernă a Windows 8.1, chiar și atunci când folosesc un maus și o tastatură.

Un alt motiv pentru a utiliza aplicația Listă de lectură este partajarea cu ușurință a conținutului între ea și alte aplicații Windows 8.1 cum ar fi Știri sau Sport. Daca sunteți un fan al acestor aplicații, cu siguranță veți aprecia și aplicația Listă de lectură.

Unde găsim aplicația Listă de lectură în Windows 8.1 ?

Windows 8.1 adaugă în mod implicit o dală pentru aplicația Listă de lectură pe ecranul Start. Cel mai simplu mod de a deschide aplicația Listă de lectură este să faceți clic ori să apăsați pe dala Listă de lectură de pe ecranul Start.

O altă metodă de a accesa aplicația Listă de lectură este prin tastarea cuvântului "lista", direct pe ecranul Start și selectarea aplicației Listă de lectură din rezultatele căutării.

O a treia modalitate de a deschide aplicația este din lista de Aplicații. Pentru a o accesa, deschideți ecranul Start și mutați cursorul în colțul din stânga jos al ecranului, chiar sub ultima dală de pe prima coloană. Faceți clic pe săgeata îndreptată în jos pentru a afișa lista de aplicații și selectați Listă de lectură din folderul Productivity (Productivitate). Pe un dispozitiv cu ecran tactil, deschideți ecranul Start și glisați în sus pentru a deschide această listă.

Concluzie

Aplicația Listă de lectură vă ajută să vă organizați și să vă sincronizați conținutul preferat, făcându-l disponibil și pe alte dispozitive cu Windows 8.1.

Înainte de a închide acest articol, am vrea să știm dacă ați folosit această aplicație până acum și ce credeți despre ea. Vă place modul în care funcționează? Vii se pare o aplicație utilă? Aveți întrebări specifice despre ea?

Lăsați comentariile în căsuța dedicată și vă vom răspunde cât putem de repede.