Imprimă o imagine mare pe mai multe pagini, în 4 pași, cu Microsoft Paint

Te-ai găsit vreodată în situația în care ai nevoie să printezi o imagine foarte mare, dar imprimanta ta nu poate folosi decât dimensiuni obișnuite pentru hărtie, A4 sau A3? Dacă vrei să imprimi un poster mare sau o hartă mare și nu poți să mergi la un laborator foto care ar putea să le printeze la dimensiunile originale, poți să îți folosești imprimanta de acasă pentru a imprima acea imagine pe mai multe pagini. Apoi, tot ce trebuie să faci este folosești niște bandă adezivă pentru a asambla imaginea. Știai că poți să folosești un instrument simplu precum Microsoft Paint pentru a imprima imagini mari pe mai multe pagini? Iată cum funcționează:

NOTĂ: Pașii din acest tutorial sunt aceiași în Windows 7, Windows 8.1 și Windows 10. Pentru simplitate, am folosit capturi de ecran din Windows 10.

Pasul 1. Deschide Microsoft Paint

În primul rând, deschide Paint. Există multe metode de a face acest lucru și le vei găsi pe toate în acest ghid: Cum lucrezi cu Paint în Windows pentru a edita imagini. Dacă te grăbești și nu ai timp să citești ghidul, folosește opțiunea de căutare și scrie cuvântul “paint”. Apoi, apasă pe rezultatul de căutare Paint.

Fereastra Paint se va deschide pe Desktop-ul tău.

Pasul 2. Deschide imaginea pe care vrei să o imprimi

Încarcă imaginea pe care vrei să o imprimi. Pentru a face acest lucru, apasă pe fila Fișier de pe meniul panglică. Apoi, apasă pe Deschidere.

Răsfoiește prin calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows și selectează imaginea pe care vrei să o imprimi. După ce ai selectat-o, apasă pe Deschidere.

Acum ar trebui să vezi imaginea încărcată în Paint.

Pasul 3. Setează Paint astfel încât să imprime imaginea ta pe mai multe pagini

Acum ai imaginea deschisă în Paint. Este timpul să îi spui lui Paint că vrei ca imaginea respectivă să fie imprimată pe mai multe pagini. Pentru a face acest lucru, apasă pe fila Fișier de pe meniul panglică și apoi apasă pe Imprimare. În meniul de Imprimare , apasă pe Inițializare pagină.

Va fi afișată fereastra de dialog Inițializare pagină.

Acesta este locul unde are loc magia. Pe lângă alte opțiuni de imprimare precum Dimensiunea, Orientarea sau Marginile hârtiei, vei găsi și o secțiune numită Scalare.

Pentru a-ți imprima imaginea de mari dimensiuni pe mai multe pagini, tot ce trebuie să faci este să îi spui lui Paint că vrei să scalezi imaginea să se Potrivească la numărul de pagini pe care le vrei. De exemplu, dacă vrei ca imaginea ta să fie printată pe patru pagini în forma de dreptunghi, trebuie să folosești câmpul “Potrivire la” pentru a introduce valorile 2 pe 2 pagini. În funcție de cât de mare vrei să fie imaginea imprimată și cât de lungă sau de lată este, poți să introduci orice valori care să ți se potrivească.

Odată ce te-ai decis pe câte pagini vrei să fie imprimată imaginea ta, apasă pe OK pentru a salva setările.

Setările tale sunt acum salvate.

Pasul 4. Imprimă imaginea pe mai multe pagini, cu Paint

Paint știe acum că vrei să imprimi imaginea pe mai multe pagini. Tot ce îți rămâne de făcut este pornești procesul de imprimare. Apasă pe fila Fișier de pe meniul panglică și apoi apasă pe Imprimare urmat, din nou, de Imprimare. De asemenea, poți să apeși tastele CTRL + P pe tastatură.

Dacă ai mai multe imprimante instalate, selectează-o pe cea pe care vrei să o folosești. Apoi, apasă pe butonul Imprimare.

Imprimanta ta va începe imediat să printeze imaginea pe mai multe pagini.

Iată ce am imprimat pe mai multe pagini

Pentru a-ți arăta rezultatul posibil al pașilor de mai sus, am folosit această imagine și am imprimat-o pe 15 pagini:

Sursa: Pinterest

Iată și rezultatul pe care l-am obținut:

Concluzie

După cum vezi, imprimarea imaginilor mari pe mai multe pagini este ceva simplu de făcut în Windows, folosind cea mai simplă aplicație: Microsoft Paint. Nu trebuie să faci nimic foarte deosebit precum să te apuci să înveți Adobe Photoshop sau alte aplicații complexe de editare de imagini. Înainte de a închide acest ghid, spune-ne dacă acest tutorial te-a ajutat și dacă știi și alte metode de a imprima imagini mari pe mai multe pagini, în Windows. Nu ezita și lasă-ne un comentariu mai jos.