Lupta împotriva pornografiei de răzbunare: Ce mare companie are cea mai bună abordare?

Pornografia de răzbunare este un fenomen în creștere pe internet. În fiecare an, tot mai mulți oameni devin victime, majoritatea lor fiind femei. Multe dintre victime au puține informații despre ce pot să facă pentru a elimina conținutul distribuit fără consimțământul lor. Pentru a vă veni în ajutor, am publicat o serie de ghiduri în care am explicat cum se raportează și se elimină astfel de conținut, de pe serviciile online oferite de Google, Microsoft, Facebook și Twitter. Astăzi, vrem să comparăm ce fac aceste companii împotriva pornografiei de răzbunare și cât de eficiente sunt politicile lor în a rezolva această problemă. Avem câteva date foarte interesante pe care vrem să le împărtășim cu voi, așa că haideți să începem:

Ce este pornografia de răzbunare?

Pornografia de răzbunare, cunoscută și drept pornografia fără consimțământ, este atunci când cineva distribuie materiale nud sau explicite sexual cu tine, pe internet. Acel cineva poate fi fostul tău prieten, fosta ta prietenă sau orice altă persoană care are poze sau clipuri video cu tine gol/goală și vrea să le folosească pentru a te șantaja sau a te face de rușine. Pornografia de răzbunare este una dintre cele mai urâte comportamente online și, dacă ai nenorocul să îi devii victimă, te poate afecta pe multe niveluri, atât personal cât și profesional, uneori cu efecte devastatoare.

CCRI a făcut un sondaj de opinie pe site-ul lor EndRevengePorn.com , în perioada august 2012 și decembrie 2013. Apoi au publicat un infografic foarte bine realizat, care arată câteva lucruri foarte interesante despre pornografia de răzbunare. Nu este ceva atât de neobișnuit pe cât ai putea crede:

  • “1 din 10 foști parteneri au amenințat că vor distribui fotografii indecente ale foștilor parteneri online”
  • “60% dintre cei care au amenințat că vor expune imagini intime au și făcut acest lucru. Pe lângă imaginile explicite, ei au postat și alte informații de identificare [...] agresându-și victimele.”
  • “90% din victimele pornografie de răzbunare [...] au fost femei. 93% [...] au îndurat suferințe emoționale semnificative [...] 49% dintre victime [...] au fost agresate și urmărite online de utilizatorii care au văzut materialele.”

Embedded from End Revenge Porn

Cum răspunde internetul în fața pornografiei de răzbunare?

Din nefericire, internetul este mediul perfect pentru a distribui conținut de pornografie de răzbunare. Unele țări și state au început să facă mici pași în a crea legi care să adreseze această problemă, dar vor trece câțiva ani până când vom avea o legislație globală care să fie eficientă în lupta cu această problemă.

Vestea bună vine tot de pe internet: cele mai mari companii de IT din lume au decis să facă ceva în privința asta. Google și Microsoft, care operează cele mai mari motoare de căutare (Google și Bing), precum și Facebook și Twitter, care au cele mai mari rețele sociale, toți au decis să lupte împotriva pornografiei de răzbunare.

Ce fac marile companii de pe internet împotriva pornografiei de răzbunare?

Haideți să vedem ce unelte oferă unele dintre cele mai mari companii de pe internet, în lupta împotriva pornografiei de răzbunare:

Google și problema pornografiei de răbunare

Pe 19 iunie 2015, Google a fost primul mare jucător de pe internet care a decis că a venit timpul să lupte mai agresiv împotriva pornografiei de răzbunare. Puteți să citiți postarea de pe blogul lor oficial, aici: "Revenge porn" and Search.

"[...] imaginile de tip pornografie de răzbunare sunt extrem de personale și dăunătoare emoțional, și servesc doar pentru a își afecta victimele - predominant femei. Deci de acum înainte, vom onora cererile de eliminare din rezultatele căutărilor de pe Google, a imaginilor nud sau explicite sexual distribuite fără consimțământul victimelor[...]"

Începând cu 9 iulie 2015, Google oferă un formular web dedicat pe care îl puteți folosi pentru a trimite cereri de eliminare a conținutului de tip pornografie de răzbunare. Am acoperit toate detaliile despre cum se completează acest formular, aici: Cum raportezi pornografia de răzbunare către Google.

Microsoft și problema pornografiei de răbunare

Pe 22 iulie 2015, Microsoft a publicat o postare pe blogul lor în care și-au exprimat poziția față de pornografia de răzbunare, pe care o puteți găsi aici: 'Revenge porn': Putting victims back in control.

"[...] vrem să ajutăm victimele să își recapete controlul asupra imaginilor lor și a intimității lor. De acee Microsoft va elimina link-urile către fotografiile și clipurile video din căutările de pe Bing, și va elimina accesul la conținutul respectiv atunci când este distribuit de pe OneDrive sau Xbox Live [...]" (traducere)

Începând de atunci, Microsoft oferă și o pagină web pentru raportarea conținutului de tip pornografie de răzbunare. Veți găsi toate detaliile pentru cum se folosește această pagină pentru a raporta pornografia de răzbunare către Microsoft, aici: Cum raportezi pornografia de răzbunare către Microsoft și Bing.

Facebook și problema pornografiei de răbunare

Facebook nu a fost niciodată un prieten al niciunui fel de abuz, iar acest lucru include și pornografia de răzbunare. Le puteți găsi politica aici : Standardele comunității.

"[...] Ștergem conținutul care promovează sau amenință cu exploatarea sau violența sexuală. [...] Definiția noastră pentru exploatarea sexuală include solicitarea de materiale cu caracter sexual, orice tip de conținut cu caracter sexual care implică minori, amenințările de distribuire a imaginilor cu caracter intim, precum și oferirea de servicii cu natură sexuală. Când este necesar, punem acest conținut la dispoziția instituțiilor care asigură aplicarea legii. [...]"

Raportarea oricărui tip de conținut nepotrivit sau jignitor pe Facebook este un proces foarte simplu și necesită doar câteva clicuri. Puteți găsi informații detaliate despre acest proces, aici: Cum raportezi pornografia de răzbunare către Facebook.

Twitter și problema pornografiei de răbunare

Twitter este una dintre cele mai populare rețele sociale din lume. Și ei au intrat în lupta împotriva pornografiei de răzbunare, chiar dacă sunt puțin mai “timizi”. Iată politica lor oficială despre informațiile private distribuite pe rețeaua lor socială:

"[...] Atunci când primim un raport complet și valid despre informații private care au fost postate pe Twitter, vom investiga contul și tweet-urile raportate. Vom verifica unde și dacă informațiile au fost făcute publice înainte de a acționa împotriva contului sau tweet-urilor. Dacă informațiile pe care le-ai raportat au fost postate anterior altundeva pe internet, nu considerăm că ele au încălcat politica noastră și nu vom acționa în cazul lor. [...]"

Dacă ai nevoie să raportezi conținut de tip pornografie de răzbunare, poți să folosești formularul web oferit de Twitter. Pentru mai multe informații și un ghid al acestui proces, citește articolul nostru: Cum raportezi pornografia de răzbunare către Twitter.

Comparație între ce oferă Microsoft, Google, Facebook și Twitter în lupta împotriva pornografiei de răzbunare

Din moment ce aceste patru companii IT controlează majoritatea activităților noastre de pe internet, nu ne-am putut abține din a le compara. Iată ce este diferit în abordarea fiecăreia dintre ele în lupta împotriva pornografiei de răzbunare:

Dacă vei privi atent în tabelul de mai sus, vei vedea că este evident că cea mai bună abordare în lupta împotriva pornografiei de răzbunare o au Microsoft și Facebook.

Google și Twitter au și ele politici și mecanisme de luptă, dar:

  • Google elimină materialele de tip pornografie de răzbunare doar din rezultatele căutărilor de pe Google. Ar trebui să facă același lucru și pentru fișierele stocate pe Google Drive, Blogger, ș.a.m.d. Google deține multe servicii online și ar trebui să ofere instrumentele necesare pentru lupta cu pornografia de răzbunare peste tot, nu doar în motorul lor de căutare. Dacă Microsoft poate să facă acest lucru, și Google o poate face.
  • Twitter are o politică lipsită de vitalitate când vine vorba despre informațiile private distribuite pe platforma lor socială. Dacă raportezi pornografie de răzbunare către ei, ei vor șterge tweeturile care conțin materialele și vor bloca acele conturi care au fost folosite pentru distribuire, dar numai dacă imaginile sau clipurile video nu au apărut anterior și altundeva pe internet. Ca urmare, dacă cineva distribuie pe Twitter conținut de tip pornografie de răzbunare stocat pe OneDrive sau Google Drive, Twitter probabil că nu va face nimic pentru a împiedica distribuirea lui.

Părerea noastră despre modul în care aceste companii adresează problema pornografiei de răzbunare

Este plăcut să vedem că unele dintre cele mai mari nume din lumea IT au decis să lupte împotriva pornografiei de răzbunare. Până la urmă, ele au o influență uriașă pe internet și în modul în care este distribuit conținutul online. Dacă ar lăsa pornografia de răzbunare să se răspândească și nu ar face nimic pentru a o opri, ar fi ca și cum ar susține acte de terorism. Majoritatea oamenilor sunt de acord cu expresia: “Libertatea unui cetățean se termină acolo unde libertatea altui cetățean începe”. Pornografia de răzbunare este, spus simplu, un act de terorism care rănește alți oameni în moduri foarte profunde.

Credem că instrumentele disponible acum reprezintă un start decent dar nu sunt îndeajuns. Deși apreciem ce fac Microsoft și Facebook, Google și Twitter ar trebui să facă mai mult. În special Twitter. De asemenea, alte companii și servicii online ar trebui să urmeze aceeași cale și să ofere instrumente ușor de folosit în scopul eliminării acestui tip de conținut.

O abordare bună ar fi ca marile companii de pe internet să se unească în această problemă și să ofere o platformă comună pentru raportarea și abordarea materialelor de tip pornografie de răzbunare. Ar fi mult mai ușor pentru victime.

Ce credeți despre modul în care marile companii de pe internet abordează pornografia de răzbunare?

Am scris destul de mult despre acest subiect și acum am încheiat seria de articole. Totuși, înainte de a încheia, nu ezitați să ne spuneți care sunt părerile voastre pe tema pornografiei de răzbunare și a instrumentelor disponibile pentru eliminarea ei. Credeți că sunt eficiente? Ce ar mai trebui să facă marile companii pentru a ajuta victimele? Haideți să discutăm!