De ce nu ați trecut de la Windows 8 la Windows 8.1 deși este gratis?

Dacă ne uităm la cota de piață a sistemelor de operare din ultimele luni, observăm un trend interesant: Windows 8 este folosit în continuare de un procent important de utilizatori deși nu are o imagine foarte pozitivă iar Windows 8.1 a fost lansat în Octombrie 2013. Acesta este o actualizare gratuită pentru Windows 8 și aduce multe schimbări în bine. Inclusiv o bună parte din cititorii noștri, oameni bine informați de altfel, nu au făcut pasul de la Windows 8 la Windows 8.1. Vrem să aflăm de la voi: de ce nu ați făcut această actualizare? De ce mai folosiți Windows 8?

Statistici despre adopția Windows 8 vs. Windows 8.1 la nivel mondial

La nivel mondial există multe statistici publice pe care le putem folosi. Vom începe cu serviciul de distribuție de jocuri Steam:

Oamenii pasionați de jocuri pentru PC tind să adopte mai rapid cele mai noi sisteme de operare și cel mai nou hardware. Dacă ne uităm la statisticile publicate de servicul Steam pentru luna februarie 2014, vedem că mulți pasionați de jocuri folosesc Windows 8: aproximativ 10% dacă adunăm numerele pentru versiunile pe 32 și 64 de biți.

Pasionații de jocuri care folosesc Windows 8.1 sunt ceva mai mulți (aproximativ 12%) dar numărul lor ar trebui să fie cu mult mai mare.

Compania NetMarketShare publică statistici lunare, obținute de la mii de situri internaționale. Conform lor, Windows 8 are mai mulți utilizatori de internet decât Windows 8.1. Ei estimează că 6.38% din totalul traficului pe internet este realizat de pe sisteme cu Windows 8 în timp ce doar 4.3% este realizat de pe sisteme cu Windows 8.1.

Oricum ai privi lucrurile, rata de adopție a Windows 8.1 este lentă și îngrijorătoare.

Statistici despre adopția Windows 8 vs. Windows 8.1 la nivelul României

Există date publice și la nivelul României, publicate de StatCounter. Și ei au o rețea de uriașă de situri de la care iau date. Conform lor, în România, 4.33% din sistemele folosite de români pentru a naviga pe internet au Windows 8 instalat, în timp ce doar 2.17% au Windows 8.1 instalat.

Dacă ne uităm atent la numerele prezentate vedem că românii sunt foarte conservatori și lenți în a adopta noile sisteme de operare, nu numai Windows 8.1, dar asta este o altă discuție.

Cititorii noștri sunt mai tari dar adopția Windows 8.1 ar putea fi mai rapidă

Ne-am uitat și la statisticile de trafic ale 7 Tutoriale pentru ultimele 30 de zile. Am studiat doar traficul care a fost realizat de pe sisteme cu Windows instalat.

Am aflat cu bucurie că cititorii noștri au adoptat în număr mai mare noile sisteme de operare de la Microsoft și folosesc într-un procent mai mic vechiul și depășitul Windows XP.

Revenind la comparația noastră, 9% din toate vizitele efectuate de pe sisteme cu o versiune de Windows instalată au venit de pe sisteme cu Windows 8. 14% din vizite au venit de pe sisteme cu Windows 8.1 instalat.

Statistici grozave, cu mult peste media națională când vine vorba de adopția noilor versiuni de Windows. Dar… chiar și-așa, procentul de utilizatori cu Windows 8 rămâne destul de mare și trendul de adopție al Windows 8.1 ar trebui să fie mai bun.

De ce folosiți Windows 8 și nu faceți actualizarea gratuită la Windows 8.1?

Pe noi ne surprind destul de mult numerele prezentate în acest articol. În fond, Windows 8 nu a avut o primire foarte pozitivă și toată presa și blogosfera tech au spus că Windows 8.1 este mai bun decât Windows 8. Nu cred că există vreo recenzie a Windows 8.1 care să nu spună că această actualizare gratuită merită instalată. În plus, Windows 8.1 Update 1 va fi lansat în aprilie 2014 și va aduce multe îmbunătățiri mai ales pentru utilizatorii de PC-uri clasice, cu maus și tastatură. Drept urmare, motivele pentru a rămâne pe Windows 8 sunt foarte puține.

De aceea dorim să vă întrebăm pe voi, cititorii noștri: de ce nu ați făcut actualizarea de la Windows 8 la Windows 8.1? Vă rugăm să fiți sinceri și să oferiți cât mai multe detalii. Noi ne dorim să avem o dezbatere pe marginea acestui subiect.