Recenzie ASUS RT-AC68U - Poate cel mai rapid ruter pe care îl veți folosi

ASUS RT-AC68U
Verdict
Rating:

În cazul în care căutați pe net informații despre ruterul ASUS RT-AC68U Dual-Band Wireless-AC1900, veți găsi afirmații precum "Cel mai rapid ruter din lume" sau "Un ruter Wi-Fi revoluționar...". Cuvinte atât de mari duc la așteptări la fel de mari. Am avut ocazia să folosesc acest ruter pentru câteva săptămâni și, după ce l-am utilizat zi de zi pentru rețeaua mea de acasă, sunt gata să vă spun concluziile mele. Este el cel mai rapid ruter din lume? Haideți să vedem:

 

Despachetarea ASUS RT-AC68U

Ambalajul ASUS RT-AC68U arată bine, așa cum e de așteptat de la un dispozitiv premium. În pachet veți găsi ruterul, adaptorul pentru rețeaua electrică, un cablu de rețea, un ghid de pornire rapid și un disc de support cu manualul oferit în mai multe limbi.

ASUS RT-AC68U, dual-band, wireless, router, ac1900, review, recenzie, performanta, benchmark

Ruterul este mai mare decât alte dispositive similare, iar cele trei antene externe sunt destul de impresionante. Calitatea construcției și design-ul sunt foarte bune. Nu pare deloc fragil, precum alte rutere și nu folosește plastic ieftin.

ASUS RT-AC68U, dual-band, wireless, router, ac1900, review, recenzie, performanta, benchmark

La fel ca la toate ruterele ASUS, veți găsi mai multe LED-uri în partea sa frontală. Ele spun dacă acesta este pornit, dacă rețeaua fără fir și conexiunea la Internet funcționează și câte dispozitive sunt conectate prin cablurile Ethernet. În spatele lui veți găsi un buton pentru oprirea lor, în cazul în care nu doriți să vedeți atâtea lumini aprinse pe el.

Opțiuni de cumpărare

Hardware și Specificații

ASUS RT-AC68U are un procesor cu două nuclee (din păcate frecvența și modelul nu sunt specificate de ASUS), trei antene externe, cinci porturi de rețea Gigabit și suport pentru cel mai recent standard wireless 802.1ac. Promite viteze maxime de transfer de până la 600Mbps pentru rețelele pe 2.4GHz și de până la 1300Mbps pentru rețelele wireless pe 5GHz. Acest ruter are și două porturi USB: unul USB 3.0 și altul USB 2.0. Luând în considerare faptul că totul este premium la acest dispozitiv, mă așteptam să aibă două porturi USB 3.0. Cred că nu au oferit două astfel de porturi deoarece ar fi fost nevoie de și mai multă putere de procesare și poate chiar de un procesor cu patru nuclee.

ASUS RT-AC68U, dual-band, wireless, router, ac1900, review, recenzie, performanta, benchmark

Cum era de așteptat de la un dispozitiv atât de scump, el funcționează cu orice tip de conexiune Internet și oferă suport pentru conexiuni VPN. La ce nu v-ați aștepta este faptul că oferă suport dual WAN (ați auzit bine!): puteți avea două conexiuni de Internet de la doi furnizori și puteți seta modul de siguranță să folosească WAN-ul secundar pentru acces de rezervă la Internet. De asemenea oferă echilibrarea încărcării pentru optimizarea lățimii de bandă, maximizarea vitezelor de transfer, minimizarea timpilor de răspuns și prevenirea supraîncărcării cu date pentru ambele conexiuni WAN. Ca să ne exprimăm mai simplu, ASUS RT-AC68U poate schimba automat conexiunea de Internet când cea principală pică ori poate folosi simultan ambele conexiuni la Internet astfel încât totul să meargă cât mai rapid. Pe deasupra, software-ul de administrare al acestui ruter este foarte configurabil și permite setarea fiecărui parametru la care v-ați putea gândi.

Dacă doriți o prezentare completă a tot ce are de oferit în termeni de specificații hardware, nu ezitați să îi citiți lista detaliată de specificații.

Configurarea router-ului ASUS RT-AC68U

Când configurați acest ruter pentru prima dată, este preferabil să îl conectați la calculator folosind cablul de rețea din pachet. Conectați adaptorul de alimentare, apoi cablul pentru conexiunea de Internet de la furnizorul dvs., conectați-l la calculator și porniți un navigator web. Deschideți pagina 192.168.1.1 sau http://router.asus.com și urmați expertul de configurare. ASUS RT-AC68U, dual-band, wireless, router, ac1900, review, recenzie, performanta, benchmark

După ce parcurgeți configurarea inițială și conexiunea la Internet este funcțională, nu ezitați să verificați fiecare secțiune din software-ul acestui ruter. Veți găsi o mulțime de lucruri de configurat, de la modul în care funcționează rețelele wireless, la firewall, accesul VPN, controlul parental, redirecționarea porturilor și multe altele.

ASUS RT-AC68U, dual-band, wireless, router, ac1900, review, recenzie, performanta, benchmark

După ce am văzut toate opțiunile de configurare disponibile, am rămas uimit de cât control oferă acest ruter. Utilizatorii experimentați dar și profesioniștii IT vor aprecia acest lucru și cu siguranță vor începe imediat să configureze totul. Mulți utilizatori vor aprecia și suportul excelent pentru mai multe limbi. Nu sunt mulți producători care oferă suport pentru limba română și alte limbi mai puțin populare, dar ASUS o face. În captura de ecran de mai jos, puteți vedea toate limbile suportate de ruterul ASUS RT-AC68U.

ASUS RT-AC68U, dual-band, wireless, router, ac1900, review, recenzie, performanta, benchmark

Când ați terminat configurările, nu uitați să actualizați firmware-ul ruterului. ASUS oferă actualizări de firmware la fiecare una sau două luni, ele corectând diverse probleme și îmbunătățind performanța dispozitivului. În săptămânile în care l-am testat, am folosit două versiuni de firmware: 3.0.0.4.374.5047 și apoi 3.0.0.4.374_5656. Mi s-a părut ciudat că unele actualizări necesită repornirea manuală a ruterului.

ASUS RT-AC68U, dual-band, wireless, router, ac1900, review, recenzie, performanta, benchmark

După ce funcționează totul normal, nu ezitați să aruncați o ultimă privire la toate caracteristicile active ale acestui ruter. După cum am spus mai devreme, el oferă multe caracteristici și cu siguranță unele dintre nu le veți folosi niciodată. Pentru a îmbunătăți performanța și mai mult, pentru obține un consum mai mic de energie dar și un plus de securitate, mi s-a părut util să dezactivez lucrurile de care nu am avut nevoie, precum partajarea în rețea sau Server-ul Media DLNA. Dacă aveți un Xbox acasă, vă va face plăcere să aflați că ASUS permite optimizarea setărilor wireless astfel încât să ofere viteză și stabilitate atunci când vă jucați pe Xbox.

ASUS RT-AC68U, dual-band, wireless, router, ac1900, review, recenzie, performanta, benchmark

După câteva ore în care am setat totul așa cum am vrut, utilizarea ASUS RT-AC68U a fost o plăcere. Semnalul radio, stabilitatea și viteza oferite de acest ruter au fost excelente. Nu a fost necesar să repornesc ruterul la fiecare câteva zile, iar rețeaua wireless nu s-a oprit niciodată din motive ciudate, cum este cazul cu alte rutere. Niciun dispozitiv din rețeaua mea de acasă nu a funcționat până acum cu o rețea atât de stabilă și de rapidă.

Pages

Descoperă articole:
Despre autor: Ciprian Adrian Rusen
Sunt pasionat de tehnologie și lucrez în acest domeniu de mai bine de un deceniu. În cadrul echipei Digital Citizen îndeplinesc rolul de editor șef și, pe lângă munca editorială pentru acest sait, sunt autor al mai multor cărți publicate internațional, cărți ce au fost traduse în 12 limbi. În 2014 am fost recunoscut de Microsoft pentru expertiza mea tehnică și munca în comunitatea utilizatorilor de soluții Microsoft, cu titlul de MVP - Windows Consumer Expert.