Recenzie HTC One M9 - Comoara ascunsă a lumii smartphone-urilor

Rating:
5 out of 5 stars

Recent, HTC a pornit seria de dispozitive One, o serie de smartphone-uri, fiecare dintre ele mai puternic și oferind performanțe superioare celui anterior. Pășind pe urmele unui smartphone care a avut parte de un succes răsunător (HTC One M8), la începutul acestui an, mai exact în martie 2015, cel mai recent membru al acestei familii, HTC One M9 a văzut lumina zilei pentru prima dată. Am fost foarte entuziasmați când am pus mâna pe unul dintre dispozitivele de test și suntem pregătiți să ne povestim impresiile. Sunteți la fel de curioși ca și noi cât de mult impresionează HTC One M9? Citiți mai acest review pentru a afla.

NOTĂ: HTC One M9 ne-a fost oferit în teste de Telekom România.

Specificații hardware & Ambalaj

Încă de la început, am fost impresionați de ambalajul în care este livrat HTC One M9, o cutie de carton albă și strălucitoare cu colțuri rotunjite și acoperită de un caroiaj fin de buline gri-lucios. Singurul detaliu care rupe linia clasică a design-ului este logo-ul "HTC One M9" din centrul capacului superior al cutiei. Pe capacul inferior al cutiei puteți găsi specificațiile hardware ale dispozitivului.

Rupeți sigiliul de pe laterala cutiei, ridicați capacul și în partea stângă a cutiei veți găsi mândru pe însuși One M9, pe un capac intermediar care protejează toate celelalte accesorii sub el.

Sub acest strat intermediar de carton, veți găsi toate obiectele auxiliare oferite în pachetul acestui dispozitiv: încărcătorul de priză, cablul USB-microUSB folosit pentru încărcare și transfer de date, căștile audio (pentru care HTC oferă 3 seturi de capace de cauciuc de mărimi diferite), pinul de extragere a sertarului pentru cartela SIM și toate documentele necesare, inclusiv certificatul de garanție și ghidul de pornire rapidă.

HTC a lansat 4 versiuni de culoare pentru One M9 și anume Silver/Rose Gold, Gold/Pink, Amber Gold și clasicul Gunmetal Grey. Dispozitivul de test pe care l-am primit a fost versiunea Gunmetal Grey, culoare care îl pune într-o lumină impunătoare și masculină.

A sosit timpul să vedem ce-l face pe HTC One M9 să funcționeze. Sub capotă, rolul unității centrale de procesare este jucat de cel mai nou și puternic CPU produs de Qualcomm, Snapdragon 810, care se constituie dintr-un procesor Quad-core de 1.5 GHz Cortex-A53 și un procesor Quad-core de 2 GHz Cortex-A57, montate pe un chipset Qualcomm MSM8994. Acest CPU a primit ceva publicitate negativă în ultima vreme, în urma unor zvonuri apărute la începutul anului care menționau o supraîncălzire în timpul utilizării, însă noi n-am observat acest lucru. Cu toate acestea, este o unitate puternică de procesare, așa cum vom vedea mai târziu.

Pe partea de grafică, HTC One M9 este echipat cu un GPU Adreno 430, de asemenea unul dintre cele mai recent lansate cipuri grafice. Vă putem spune că acest GPU este o minune în sinea lui, dar vă vom arăta cum se comportă în această configurație în secțiunea de teste sintetice.

HTC One M9 rulează cu 3 GO de memorie RAM, care pare să fie cantitatea standard de memorie RAM printre dispozitivele de top lansate în această perioadă. HTC a decis să lanseze o singură versiune a acestui dispozitiv în ceea ce privește spațiul de stocare, mai exact cu 32 GO de memorie internă, însă pe de altă parte, dispozitivul este echipat cu un port pentru card de memorie de capacitate până la 128 GO de spațiu de stocare, așa că nu veți rămâne fără spațiu prea curând în acest caz.

Continuând cu ecranul, HTC One M9 beneficiază de un Super LCD3 cu diagonala de 5 inci la o rezoluție Full HD de 1080x1920 pixeli. Densitatea de 441ppi a pixelilor este potrivită, însă în comparație cu alte dispozitive de top lansate în aceeași perioadă, nu este impresionantă. Fiind protejat de tehnologia Gorilla Glass 4, ecranul oferă o calitate bună a imaginii, însă culorile vii și imaginile excesiv de detaliate nu au fost niciodată punctele forte ale dispozitivelor HTC.

Bateria care susține One M9 este o baterie non-schimbabilă Li-Po de 2840 mAh care a reușit să țină în funcțiune dispozitivul nostru de teste pentru mai mult de 2 zile de utilizare minimă. În cazul utilizării obișnuite, am obținut o zi întreagă de funcționare, finalizând ziua cu aproximativ un sfert de putere a bateriei rămasă neutilizată. Faptul că HTC a optat pentru tehnologia Li-Po în cazul bateriei este foarte bine-venit.

Ajungând la secțiunea dedicată camerei foto, HTC a ales pentru acest smartphone o cameră principală de 20 MP, care fotografiază la o rezoluție de 5376 x 3752 pixeli și este echipată cu tehnologie de focalizare automată, mod HDR și un bliț dual-LED. Din păcate, dispozitivul nu oferă nici o tehnologie de stabilizare a imaginii. Cu toate acestea, în condiții de lumină favorabilă, camera foto produce imagini de calitate foarte bună și culori vii. Pentru fanii clipurilor video, aceasta poate înregistra clipuri la o rezoluție [email protected] sau [email protected] Unul dintre aspectele pe care le-am apreciat în cazul camerei foto este acela că permite descărcarea și instalarea unor seturi de setări pentru camera foto, ca de exemplu "bokeh", care pune în evidență subiectul central în timp ce estompează detaliile din jur. Un alt aspect care merită menționat aici, camera foto principală din spatele dispozitivului este protejată de un capac din safir, un material cunoscut pentru rezistența lui. Camera din față este de asemenea una calitativă de 4 MP, capabilă să înregistreze clipuri video la rezoluția [email protected] și care benficiază de diferite tehnologii ca declanșare prin detecția zâmbetului și un mod special dedicat selfie-urilor.

În ceea ce privește conectivitatea, în One M9 veți găsi adaptorul clasic Wi-Fi dual-band capabil să se conecteze la rețele 802.11a/b/g/n/ac și oferind compatibilitate pentru ambele frecvențe (2,4GHz și 5Ghz) și pentru standardul DLNA. De asemenea, sunt prezente cipul Bluetooth 4.1 cu tehnologie A2DP, un modul GPS, un port infraroșu, un modul NFC și conectorul microUSB 2.0 capabil să transforme dispozitivul în gazdă USB și care oferă de asemenea suport pentru tehnologia MHL TV-out. Veți găsi cu plăcere și un modul radio FM.

Dimensiunile fizice ale acestui dispozitiv sunt 144, 6 mm (sau 5, 6 9 inci) în lungime, 69, 7 mm (sau 2,74 inci) în lățime și 9,6mm (sau 0,38 inci) grosime. Greutatea sa este de 157 grame, greutate destul de ridicată comparativ cu alte smartphone-uri, însă acesta este un efect suplimentar al capacului protector de aluminiu montat în partea din spate a dispozitivului.

Dacă sunteți în căutarea specificațiilor detaliate ale acestui dispozitiv, le puteți găsi pe site-ul web al producătorului: Specificații Tehnice HTC One M9.

În timp ce nu încearcă să impresioneze cu design ambițios și neobișnuit, HTC One M9 reușește să ofere experiența unui dispozitiv rezistent și robust. Componentele din care este construit sunt alese exclusiv din categoria de top și este evident că M9 este intenționat a fi un smartphone de calitate înaltă.

Construcție & Design

Așa cum am menționat mai devreme, HTC One M9 este un dispozitiv robust și impunător, construit "ca un tanc" și părând a fi capabil să îndure o manevrare mai mult sau mai puțin dură. Dispozitivul nu oferă nici un buton pe partea din față, bazându-se exclusiv pe tastele software clasice oferite de Android. În partea de jos, sub logo-ul HTC, veți găsi microfonul protejat în spatele unei grile, în timp ce în partea de sus, veți găsi difuzorul pentru apeluri, senzorii de proximitate și lumină ambientală și camera secundară de 4 MP.

Capacul din spate este fabricat dintr-o singură bucată de metal curbat și conține logo-ul HTC în mijlocul său. Centrată în partea de sus a capacului din spate este camera foto protejată de lentila din safir, cu bliț-ul dual-LED aliniat la stânga sa.

Butoanele de control al volumului și butonul de pornire/oprire sunt toate situate pe latura din dreapta a dispozitivului, sub sertarul destinat cardului de memorie microSD.

Pe latura din stânga a dispozitivului veți găsi doar sertarul destinat cartelei SIM.

Toată latura superioară a lui One M9 este ocupată de sticla roșu-închis care protejează LED-ul infraroșu, în timp ce pe latura inferioară stă portul microUSB folosit pentru încărcarea bateriei și transfer de date și jack-ul audio 3.5mm.

HTC One M9 beneficiază de o construcție impresionant de robustă, iar capacul metalic protector de pe spate oferă o senzație plăcută la atingere, care te conduce cu gândul la faptul că acest smartphone este îndreptat către categoria masculină a publicului, fără însă a fi destinat exclusiv acestora. Este ușor de manevrat, stă confortabil în mână și toate butoanele sunt poziționate eficient pentru a fi acționate cu ușurință.

Experiența de utilizare a smartphone-ului HTC One M9

În timpul efectuării și primirii de apeluri de voce folosind HTC One M9, calitatea sunetului a fost fără cusur în cazul nostru. Sunetul de la celălalt capăt este posibil să fi fost puțin mai puternic decât ne-am fi așteptat, ceea ce conduce la concluzia că microfonul acestui smartphone este unul sensibil - iar acest aspect nu este rău deloc. Sunetul a fost de asemenea de o calitate foarte bună în cazul utilizării căștilor audio incluse în pachet. Merită menționat aici că HTC oferă cu acest telefon 3 mărimi diferite de capace de cauciuc pentru căști, ceea ce adaugă un plus de confort.

HTC One M9 sosește cu Android 5.0 Lollipop preinstalat, care poate fi upgradat la Android 5.1, în acest moment. Sistemul de operare este personalizat cu interfața proprie HTC, anume HTC Sense. Interfața utilizatorului oferă o experiență profesională și foarte curată, cu scurtături convenabile și facilități speciale adăgate peste cele oferite de Android. Spre deosebire de interfața colorată și extravagantă a Samsung TouchWiz, HTC țintește spre o experiență curată și minimalistă pentru dispozitivele lor. Design-ul este construit utilizând culori solide și linii drepte.

Când am scos HTC One M9 la plimbare, am încercat să-l folosim cât mai aproape de tiparul nostru de utilizare a unui telefon mobil (navigare pe internet, câteva apeluri de voce, câteva mesaje text și fotografii) și am reușit cu ușurință să-l folosim pentru o zi întreagă, îndreptându-ne chiar către sfârșitul celei de a doua zi. În mod cert, consumul de putere al dispozitivului este profund optimizat, făcându-l capabil să ofere destulă energie pentru a susține dispozitivul pentru o perioadă lungă de timp, înainte de a te obliga să cauți cea mai apropiată priză.

Dacă veți decide să mergeți pe mâna lui HTC One M9, nu veți fi dezamăgiți de experiența pe care o oferă. Dimpotrivă, calitatea sunetului în timpul apelurilor este lipsită de cusur, iar bateria poate susține dispozitivul pentru două zile întregi, dacă este nevoie.

Experiența de utilizare a camerei foto de pe HTC One M9

Așa cum am precizat mai devreme în această recenzie, camera foto principală a lui HTC One M9 este una de 20 MP, capabilă să fotografieze la o rezoluție maximă de 5376x3752 pixeli. Beneficiază de un mod HDR, capabilități de focalizare automată și un blitz dual-LED. Clipurile video pot fi înregistrate în rezoluție 2160p cu 30 de cadre pe secundă. Dn păcate, nu veți găsi tehnologie de stabilizare a imaginii pe acest smartphone.

Aplicația Camera este foarte versatilă și oferă o mulțime de facilități mărunte, dar interesante. De exemplu, puteți "instala" o serie de seturi de setări pentru camera foto, ca de exemplu "bokeh" (care focalizează imaginea pe subiectul principal în timp ce estompează mediul înconjurător) sau "split capture" (care produce un colaj de 2 fotografii, una făcută cu camera din spate și cealaltă cu camera din față). Poate de asemenea să captureze fotografii în format RAW (format de fișier DNG). Fotografii amatori se vor îndrăgosti de capabilitățile camerei foto a HTC One M9, îndeosebi deoarece oferă acces facil la setările în detaliu, ca deschiderea diafragmei, timpul de expunere, balansul la alb sau sensibilitatea ISO.

În galeria foto de mai jos, veți găsi câteva fotografii pe care le-am făcut cu HTC One M9.

Puteți urmări de asemenea un clip video pe care l-am înregistrat în traficul de pe un bulevard din București.

În timp ce calitatea fotografiilor făcute cu camera foto din HTC One M9 nu este cea mai bună dintre cele oferite de un smartphone, aplicația Camera care o operează recuperează multe dintre neajunsurile acesteia. Oferă o mulțime de facilități, dintre care captura de fotografii în format RAW, mai multe seturi de setări instalabile pentru camera foto și acces facil la setările avansate oferite de o cameră foto profesională.