Recenzie laptop de gaming Maguay MyWay P1704x

Rating:
3 out of 5 stars

Prietenii noștri de la Maguay ne-au trimis în teste un nou laptop de gaming din portofoliul lor. Vorbim astăzi despre MyWay P1704x, un laptop de 17 inci cu o configurație foarte bună pentru jocuri și nu numai. Am folosit laptopul în diferite scenarii și v-am pregătit o recenzie destul de cuprinzătoare. Vă invităm să citiți în continuare, în special dacă sunteți în căutarea unui laptop cu o configurație hardware puternică.

Despachetarea Maguay MyWay P1704x

Maguay MyWay P1704x vine într-o cutie simplă de carton, fără un design care să iasă în evidență și fără prea multe detalii despre ce găsim în interior.

Odată deschisă cutia, găsim în interiorul ei laptopul de 17", alimentatorul, cablul de alimentare, un ghid de utilizare, un DVD cu drivere, o cârpă pentru curățat ecranul și șuruburi pentru montarea unui hard disc sau SSD secundar.

Cam asta e tot ce găsim în cutie. Nimic ieșit din comun, așa că mergem mai departe.

Specificații hardware

Lista de specificații este una pe care am întâlnit-o destul de des la modelele noi de laptopuri de gaming: avem un procesor cu patru nuclee Intel Core i7 4720HQ cu o frecvență de bază de 2,6 GHz și 16GO memorie DDR3 RAM în dual-channel la o frecvență de 1600MHz. Un procesor destul de puternic, având în vedere și suportul pentru Hyper-Threading.

Fiind un laptop de gaming, puterea grafică este asigurată de o placă NVIDIA GeForce GTX 980M cu 4 GO memorie GDDR5 și o lățime de bandă de 256 bit.

La capitolul stocare stăm bine, având un SSD de 256 GO făcut de Transcend, cu interfață SATA3. Ne-am fi dorit să vedem și un hard disc clasic, pentru a beneficia de mai mult spațiu de stocare.

Sunetul este asigurat de o placă de sunet Creative Sound Blaster X-Fi 3, de foarte bună calitate.

Ajungem și la capitolul conectivitate, unde avem trei porturi USB 3.0, un cititor de carduri SD și conectorii audio pe partea dreaptă a laptopului, lângă portul Ethernet și slotul Kensington.

Pe partea stângă a laptopului găsim încă un port USB 3.0, unul HDMI și două Mini DisplayPort.

Un lucru interesant, pe care nu l-am mai văzut de ceva timp pe laptopurile noi, este așezarea conectorului de alimentare și a unui port e-SATA pe laterala din spate a laptopului.

Transferul wireless este asigurat de un modul Intel Dual Band Wireless-AC 7265 și avem la dispoziție și un modul Bluetooth.

Tastatura este una de tip chiclet cu funcții multimedia și taste numerice. Trackpad-ul suportă multi-touch.

Acumulatorul Litiu-Polimer are 8 celule și nu poate fi scos fără a desface laptopul.

Modelul Maguay MyWay P1704x pe care l-am testat noi a venit cu Windows 8.1 Enterprise preinstalat. O alegere cel puțin ciudată pentru un sistem de gaming. Dar, din câte știm, vă puteți alege sistemul de operare dorit în momentul achiziției acestui laptop.

Găsiți toate specificațiile hardware ale acestui laptop, aici: Maguay MyWay P1704x.

Experiența de utilizare

Maguay MyWay P1704x oferă o experiență de utilizare plăcută din punct de vedere al performanței, normală de altfel pentru așa o configurație. Pentru a-i vedea puterea în jocuri, am rulat The Witcher 3: Wild Hunt și Grand Theft Auto V.

Am rulat The Witcher 3 cu detaliile la maxim în rezoluție Full HD cu NVIDIA HairWorks activ. Această setare este cea mai solicitantă din joc și funcționează corect doar pe plăci video NVIDIA. Jocul a mers foarte bine iar frame rate-ul s-a situat între 30 și 40 FPS (cadre/secundă). Dat fiind că vorbim despre o placă video de laptop, e o performanță decentă. Totuși, ne-am fi așteptat să vedem această performanță pe un GTX 970M. Pe GTX 980M ne așteptam ca jocul să nu scadă sub 40 FPS. Desigur, spunem acest lucru de dragul comparației, jocul rulând foarte bine și fără probleme oricum :).

Grand Theft Auto V s-a dovedit a fi puțin mai greu de "mânuit”, frame rate-ul situându-se între 30 și 35 FPS.

Maguay MyWay P1704x se descurcă bine în jocuri, dar se încinge destul de mult.

Activitățile de tip office nu reprezintă o provocare pentru acest laptop, scrisul și munca de birou desfășurându-se fără probleme.

Un lucru pe care l-am apreciat la P1704x este faptul că nu produce foarte mult zgomot în condiții de utilizare intensă. Ventilatorul se aude, dar în limite normale și fără să deranjeze.

Sunetul oferit de placa de sunet Creative este peste media întâlnită de regulă la laptopuri și apreciem alegerea Maguay. Pe spatele laptopului găsim și un mic subwoofer.

Pe cât de mult ne-a plăcut sunetul și performanța generală a MyWay P1704x, pe atât de mult ne-a displăcut ecranul. Cei 17" de ecran mat oferă, din păcate, culori foarte șterse. Aici își fac simțită prezența porturile HDMI și Mini DisplayPort, oferindu-vă posibilitatea de a proiecta imaginea pe un ecran de calitate.

Tastatura este iluminată și nu flexează, tastele sunt destul de bine spațiate și experiența tastării este bună. Ce nu ne-a plăcut la ea a fost zona din partea dreaptă, care considerăm că ar fi trebuit să fie puțin distanțată de restul tastaturii.

Touchpad-ul funcționează bine și suportă multi-touch, navigarea în pagini lungi și documente mari fiind destul de ușoară. Între cele două butoane avem și un cititor de amprentă.

Maguay MyWay P1704x este un sistem mobil care oferă performanță bună și conectivitate pe măsură. Dacă sunteți în căutarea unui sistem care să se descurce bine în majoritatea jocurilor în rezoluție Full HD, este o alegere bună. Cu toate acestea, vă recomandăm să-l conectați la un monitor sau televizor de calitate, din moment ce ecranul laptopului nu oferă cea mai bună calitate a imaginii.

Software preinstalat pe Maguay MyWay P1704x

La fel ca în cazul GamePower X99, am apreciat faptul că Maguay nu a preinstalat tone de aplicații proprietare pe acest laptop. În afara driverelor nu am găsit software în plus care să încetinească sistemul.

Din păcate, problema întâlnită la GamePower X99 este prezentă și aici. Opțiunea de resetare a sistemului de operare la setările din fabrică a fost modificată de către Maguay, astfel încât să necesite utilizarea unui disc sau stick USB cu sistemul de operare.

Aveți instrucțiunile necesare întregului proces în ghidul de utilizare care vine cu sistemul. Vă recomandăm călduros să-l citiți înainte de a face o restaurare de sistem! Alternativa este să folosiți un disc sau stick USB cu Windows 8.1 standard, dar în felul acesta veți pierde orice personalizare a sistemului făcută de Maguay.

Problema a fost că software-ul necesar pentru a crea discul sau stickul USB cu sistemul de operare lipsea cu desăvârșire din locația specificată în ghidul de utilizare. Sperăm ca acest aspect să se datoreze faptului că modelul testat nu a fost echipat cu sistemul de operare și software-ul cu care se vinde în general, ci a fost un model pentru teste.

Credem că ar fi fost mult mai simplu ca cei de la Maguay să fi folosit o instalare standard a sistemului de operare care să nu necesite efort suplimentar de acest gen pentru restaurare.

Maguay oferă și un DVD cu drivere pentru laptop, dar modelul nu beneficiază de o unitate optică, deci discul a fost inutil pentru noi.

Performanța în teste sintetice și temperaturi

Am folosit BootRacer pentru a măsura viteza de pornire a laptopului de pe SSD. Sistemul a pornit în aproximativ 35 de secunde, o viteză normală pentru un SSD.

Am vrut apoi să vedem cât de eficientă este răcirea procesorului, așa că l-am stresat la maxim timp de o oră în Prime95. Temperaturile au fost destul de ridicate, procesorul ajungând la 100 de grade Celsius. Evident, laptopul s-a încălzit puternic, în special deasupra tastaturii.

În repaus, procesorul a stat la aproximativ 37 de grade Celsius, o temperatură decentă pentru un procesor mobil.

Am testat și SSD-ul cu ajutorul CrystalDiskMark. Acesta pare să fie modelul prezent și pe Maguay GamePower X99, arătând aceleași viteze.

Am evaluat și puterea de procesare grafică folosind setarea Extreme din 3DMark Vantage, unde am obținut un scor foarte bun de 20828 de puncte.

În cele din urmă, am folosit PCMark pentru a testa durata de viață a bateriei. Pe setarea Creative, una care simulează activitate intensă, laptopul a ținut aproximativ 2 ore. O autonomie decentă pentru un laptop de gaming, dat fiind consumul destul de mare al componentelor performante.

Notă produs
3/5

Verdict

Maguay MyWay P1704x este un laptop de calitate medie, cu o configurație bună care se va descurca în majoritatea jocurilor actuale. Dacă aveți nevoie de un sistem puternic și portabil, acest model este bun de luat în considerare. Totuși, țineți cont de faptul că ecranul nu este unul impresionant și trage în jos experiența de utilizare și performanța bună oferită de restul componentelor. Dacă vă surâde configurația, noi vă recomandăm să aveți și un monitor de calitate la îndemână, la care să conectați laptopul.