Recenzie Sony SRS-X11 - Boxă wireless portabilă cu Bluetooth

Rating:
4 out of 5 stars

Sony este un nume foarte mare în lumea tehnologiei și este unul dintre cei mai mari producători din lume atunci când vorbim despre dispozitive electronice. Istoric vorbind, ei ne-au dat unele dintre cele mai bune dispozitive audio, unele dintre cele mai bune televizore și, de asemenea, una dintre cele mai bune console de jocuri - PlayStation. Dar acestea nu sunt decât câteva dintre dispozitivele pe care ei le dezvoltă și le produc. Printre altele, ei produc și boxe portabile, precum Sony SRS-X11. Numele poate că nu sună impresionant, dar această mică boxă are multe de spus. În acest review, o vom testa și îți vom spune ce credem despre ea. Așa că dacă ești în căutarea unei boxe wireless portabile și Sony este un brand care îți place, nu ezita să citești această recenzie:

Despachetarea boxei wireless portabile cu Bluetooth Sony SRS-X11

Boxa portabilă Sony SRS-X11 vine într-o cutie transparentă din plastic, așa că poți să vezi efectiv boxa, înainte de a o despacheta.

În partea de jos a pachetului, mai este încă o cutie, de această dată făcută din carton. Pe lateralele ei, poți să găsești unele detalii despre caracteristicile și specificațiile Sony SRS-X11.

În interiorul cutiei de carton vei găsi o curea pentru agățarea boxei, un cablu micro-USB pentru încărcare și documentele obișnuite: un ghid de pornire rapidă, garanția și un ghid de utilizare.

Specificații hardware

Sony SRS-X11 folosește un difuzor de 1,77 inci în diametru, cu o putere totală de 10 Wați. Conectivitatea wireless este oferită de un cip Bluetooth 3.0 care suportă o serie de profile: A2DP, AVRCP, HFP and HSP. De asemenea, această boxă portabilă suporă și NFC, așa că asocierea sa cu un alt dispozitiv cu NFC este foarte ușor de realizat.

O altă caracteristică interesantă în ceea ce privește specificațiile și capabilităile oferite de boxa wireless Sony SRS-X11 este faptul că poți să asociezi două astfel de boxe pentru a obține un sistem stereo sau pur și simplu pentru a amplifica volumul (dacă alegi să asociezi boxele în modul mono).

În afară de conectivitatea wireless prin Bluetooth, Sony SRS-X11 oferă și o mufă audio stereo de 3.5mm, pe care o poți folosi în cazul dispozitivelor care nu au un cip Bluetooth.

Frecvențele acestei boxe se încadrează în aria de 20 - 20000 de Hz, la o rată de eșantionare de 44,1 kHz, și Sony SRS-X11 promite să ofere o durată de funcționare a bateriei impresionantă, de 12 ore.

Această boxa portabilă are forma unui cub, iar dimensiunile sale sunt chiar mici, de 61mm x 61mm x 61mm. În ceea ce privește greutatea, Sony SRS-X11 cântărește 215 grame.

Dacă vrei să vezi setul complet de specificații pentru Sony SRS-X11, mergi pe pagina sa oficială de prezentare: Boxă wireless portabilă cu Bluetooth Sony SRS-X11 - Specificații produs.

Experiența de utilizare a boxei wireless portabile cu Bluetooth Sony SRS-X11

Cu forma sa cubică și marginile și colțurile subtil curbate, boxa wireless Sony SRS-X11 are un design foarte atractiv. Carcasa boxei este construită parțial din metal și parțial din plastic, dar un plastic ce îți dă senzația de cauciuc. Combinația acestor materiale face ca boxa să arate foarte bine și, în același timp, îți dă o sențație plăcută de rezistență și durabilitate.

Boxa wireless Sony SRS-X11 este disponibilă în mai multe culori, toate fiind alese astfel încât să fie atractivă pentru toate tipurile de consumatori. Poți să cumperi această boxă în negru, alb, roșu, roz sau albastru.

Pentru recenzia noastră, am primit două boxe Sony SRS-X11, una albastră și una roșie, și trebuie să recunoaștem că aceste culori ne-au plăcut imediat. Și nu suntem singurii: toți prietenii noștri care le-au văzut au întrebat imediat ce sunt, ce fac, dacă sunt bune, ș.a.m.d. Pe scurt, aceste boxe portabile atrag privirile.

Mergând înapoi la design-ul SRS-X11, pe partea de sus a boxei este un buton de alimentare ce funcționează și ca buton de asociere Bluetooth, un buton pentru preluarea sau închiderea apelurilor audio și două butoane de volum. Toate aceste butoane sunt adâncite în carcasa boxei, iar butonul pentru apelurile telefonice este puțin și mai jos decât celelalte. Ne-a plăcut această abordare de design deoarece ea face să îți fie ușor să apeși pe butoanele corecte chiar dacă nu te uiți la boxă.

Tot pe partea de sus, logo-ul Sony este imprimat aproape de marginea superioară, iar în centru găsești simbolul NFC. Atunci când vei vrea să asociezi boxa cu un dispozitiv cu NFC, aici va trebui să le atingi unul cu celălalt.

Pe partea frontală și lateralele acestei boxe cubice sunt poziționate niște grile metalice. Totuși, difuzorul este dispus cu spre grila din față, așa că grilele laterale sunt mai mult o alegere de design decât una de funcționalitate.

Pe partea din spate a boxei wireless Sony SRS-X11, vei găsi un buton numit Add (Adăugare) , util pentru asocierea a două boxe SRS-X11, un buton de Reset pentru atunci când lucrurile nu mai funcționează corect (noi nu l-am folosit niciodată), o mufă Audio In de 3,5 mm și o mufă pentru alimentare micro-USB.

De obicei, nu prea ai ce să vezi pe partea de jos a dispozitivelor electronice. Totuși, Sony a făcut o altă alegere bună de design și a plasat toate ledurile în partea inferioară a boxei SRS-X11. Ei bine, nu chiar dedesubtul ei, dar aproape - pe marginile boxei. Ai un led pentru alimentare, unul pentru Bluetooth (conexiune stabilită, așteptare conexiune sau scanare dispozitive) și de asemenea încă două leduri care îți arată dacă boxa este setată pe stânga sau pe dreapta, atunci când ai setat un sistem stereo.

În ceea ce privește calitatea audio a boxei portabile Sony SRS-X11, noi am fost mulțumiți de ceea ce oferă. Nivelurile volumului sunt mari și sunetul este echilibrat. E adevărat însă, că la niveluri maxime, sunetul este puțin distorsionat, dar acest lucru este de așteptat de la o boxă wireless portabilă atât de mică. Totuși, dacă nu simți permanent nevoia să apeși pe butonul Volum mai tare , vei fi mai mult decât mulțumit de ce îți oferă acest dispozitiv. Dacă vrei neapărat un sunet mai puternic, ar trebui să iei în considerare achiziția a două astfel de dispozitive, pe care să le folosești în sistem stereo. Deși una dintre aceste boxe este mai mult decât destul pentru a da sunet într-o cameră normală ca dimensiuni, dacă vei folosi două boxe vei putea să ai un sunet puternic inclusiv într-o cameră mare, sau chiar într-o curte de peste 300 de metri pătrați. Și nu vorbim povești: chiar am încercat asta și nivelul sunetului este chiar decent și în astfel de situații.

De asemenea, am încercat și opțiunile pentru apelurile telefonice oferite de boxele Sony SRS-X11 și, deși am putut să auzim foarte bine persoanele cu care vorbeam, nu putem spune același lucru și viceversa. Boxa are un microfon încorporat, dar pentru ca persoana cu care vorbești să te poată auzi bine, trebuie să poziționezi Sony SRS-X11 într-o anumită poziție. Este OK dacă folosești boxa într-o cameră, dar nu ți-am recomanda să folosești această opțiune atunci când ești în mișcare, ca de exemplu atunci când conduci.

Conectarea la Sony SRS-X11 prin Bluetooth este un proces simplu și rapid. Nu am avut niciun fel de probleme cu el. Am asociat boxa cu un Nokia Lumia 930, un laptop multimedia HP DV7 și cu o tabletă Amazon Kindle Fire HDX și toate au funcționat foarte bine. Nu am avut niciun fel de întreruperi ale conexiunii. De asemenea, vrem să menționăm faptul că ne-a plăcut foarte mult capacitatea boxei de a se conecta via NFC. Asocierea unui Lumia 930 cu Sony SRS-X11 este mai mult decât simplă: atingi dispozitivele unul de celălalt și gata - asta e tot!

În perioada cât am avut la dispoziție cele două boxe wireless Sony SRS-X11, le-am folosit pe ambele pentru a asculta muzică, iar bateriile lor au reușit să le țină în stare de funcționare pentru mai mult de 8 ore. Asta când am setat volumul la aproximativ 70-80 la sută din maximul posibil. Când am setat volumul la aproximativ o treime din maxim, am reușit să folosim aceste boxe pentru mai mult de o zi - deci putem să confirmăm faptul că durata bateriei Sony SRS-X11 este într-adevăr aproape de cele 12 ore din specificații.

Notă produs
4/5

Verdict

Nouă chiar ne place design-ul fain și robust pe care l-a ales Sony pentru boxele SRS-X11, ne place posibilitatea de a extinde sunetul în modul stereo atunci când asociezi două astfel de dispozitive, procesul foarte ușor și fără probleme de asociere (mai ales prin NFC) și, nu în ultimul rând, ne-a plăcut calitatea sunetului oferit. De asemenea, considerăm că durata bateriei este foarte decentă pentru un dispozitiv portabil și este exact ce ai nevoie dacă vei folosi această boxă portabilă cu un smartphone sau o tabletă. Până la urmă, durata de funcționare a bateriei pentru majoritatea smartphone-urilor și tabletelor de astăzi e mai mică decât ceea ce primești de la SRS-X11. Pe partea mai puțin pozitivă, am vrea să menționăm faptul că boxa wireless Sony SRS-X11 nu se descurcă prea bine la un volum mare al sunetului, iar calitatea audio tinde să sufere de distorsiuni în astfel de situații. Per total, ne-a plăcut foarte mult acest mic dispozitiv și considerăm că merită luat în considerare dacă ești interesat de boxe portabile. Nu vei regreta dacă îți vei cumpăra această boxă wireless, și vei fi și mai mulțumit dacă îți iei două și îți creezi propriul sistem audio stereo portabil.