Recenzie Toshiba Encore - Este o tabletă cu Windows 8.1 ce merită cumpărată?

Rating:
4 out of 5 stars

Până nu am primit Toshiba Encore în teste, nu am folosit o altă tabletă Windows în afară de Surface Pro 2, iar Surface nu este neapărat o tabletă cât un hibrid foarte puternic și versatil. Pe parcursul experienței mele cu Toshiba Encore am învățat foarte multe despre ceea ce oferă de fapt o tabletă cu Windows 8.1, cum este experința de utilizare atunci când ai doar un ecranul tactil, fără maus și tastatură. Pentru a afla mai multe despre această tabletă, ce oferă și dacă merită să o cumpărați, citiți această recenzie.

Despachetarea Toshiba Encore

Nu este nimic special la pachetul în care vine Toshiba Encore - împachetarea este una standard. În cutie veți găsi tableta, un cablu micro USB, încărcătorul, manualele, garanția produsului și cheia de activare pentru Windows 8.1 și Microsoft Office 2013 Home & Student. Veți găsi de asemenea și un pliant cu o listă de aplicații recomandate de Microsoft.

Din cauza prețului foarte accesibil (la data scrierii acestei recenzii era în zona 1200 - 1300 de lei), pachetul nu include și un stand sau o copertă cu tastatură încorporată, cum găsiți la Surface 2 ori Nokia Lumia 2520, dispozitive ce nu au fost încă lansate în România. Astfel de accesorii ar ridica sensibil prețul tabletei. În cutie veți găsi și o listă de accesorii recomandate pentru Toshiba Encore: standul Encore, disponibil în patru culori, un pix pentru ecranul tactil ce poate fi util atunci când aveți nevoie de precizie maximă și o geantă Encore, special realizată pentru această tabletă. În poza de mai sus vedeți și o copertă din cauciuc verde. Aceasta nu face parte din pachetul standard. Vă poate fi dată la o ofertă specială ori o puteți cumpăra separat.

Specificații Hardware

Toshiba Encore este o tabletă de 8", cu un ecran IPS ce funcționează la rezoluția de 800x1200 de pixeli. Cântărește 0.48 kg și are o baterie Li-Ion ce promite să ofere o autonomie de maxim 14 ore. Procesorul este un Intel Atom Z3740 cu patru nuclee, ce funcționează la 1.33GHz. El este completat de 2 GO de memorie RAM (dintre care 1.89 GO sunt disponibili, restul fiind rezervați pentru cipul video) și 32 GO spațiu de stocare, pe un SSD făcut de Samsung. În ceea ce privește conectivitatea, Toshiba Encore oferă un port micro HDMI, un port micro USB, un slot microSD și două camere web: una frontală și una dorsală. Din păcate, pe situl Toshiba nu veți găsi specificațiile hardware complete ale acestei tablete. Găsiți mai multe detalii tehnice pe siturile unde se vinde această tabletă, cum ar fi eMAG. Toshiba Encore are un sistem de operare Windows 8.1 pe 32-biți și nu Windows RT, cum te-ai aștepta la o tabletă Windows. Acesta este un aspect pozitiv, deoarece vei avea acces la mediul Desktop și aplicațiile desktop, deși utilizarea lor lasă de dorit pe o tabletă. Ca punct negativ, Windows 8.1 necesită ceva mai multe resurse pentru a rula rapid și fluent, în comparație cu Windows RT. Specificațiile acestei tablete sunt, în principiu, mulțumitoare pentru utilizatorii țintă, cu o singură excepție - nu are un port USB, ci unul micro USB. Veți avea nevoie de un cablu special pentru a conecta memorii flash USB sau orice alte dispozitive USB. În plus, acest port nu poate fi folosit pentru a conecta alte dispozitive în timp ce tableta este la încărcat.

Utilizarea Toshiba Encore

Toshiba Encore este o tabletă foarte ușoară dacă o compari cu un Surface Pro 2, dar ceva mai grea dacă o compari cu tabletele cu Android de dimensiuni similare. Totuși, nu vei avea probleme în a o ține în mână și a o transporta. Nu o vei simți niciodată prea grea. De asemenea, spatele tabletei este făcut astfel încât să ai o priză bună atunci când este ținută în mână.

Toshiba Encore a fost gândită să fie folosită preponderent în orientarea portret și butoanele au fost aranjate în consecință. Din păcate acest aspect generează câteva neajunsuri:

  • Windows 8.1 funcționează folosind această orientare dar nu arată foarte bine, iar experiența de utilizare este mai bună în orientarea peisaj. Pentru a înțelege mai bine de ce spun asta, vedeți captura de ecran de mai jos. Am folosit aplicația Toshiba Places, care vine cu tableta și vedeți cum totul este înghesuit pe ecran. Aceeași aplicație, folosită în orientarea peisaj, arată excelent și informațiile nu sunt înghesuite pe ecran. Acest neajuns se observă la aplicații diverse, în funcție de cât efort s-a depus în programarea lor. Sunt și aplicații Windows 8.1 de calitate, care arată bine în orientare portret, dar mai puține decât cele care nu arată bine în această orientare.

  • Este o distanță foarte mare între butonul Windows și butoanele pentru controlul sunetului. Asta înseamnă că va fi greu să realizați capturi de ecran deoarece este dificil să apeși simultan butoanele necesare.
  • Când navigați pe internet, în orientarea portret, siturile nu se scalează foarte bine la rezoluția 800x1200 și este mai greu să citiți textul afișat și să navigați prin meniuri. În plus, mai puțină informație utilă este afișată pe ecran. Dacă schimbați orientarea tabletei, navigarea pe internet devine o plăcere deoarece siturile arată și merg mult mai bine la rezoluția 1200x800. În plus, precizia interacțiunii este îmbunătățită.
  • Utilizarea Desktop-ului în orientarea portret este neplăcută, chiar dacă aveți un maus Bluetooth conectat la Toshiba Encore. Utilizarea Desktop-ului este cu mult mai productivă în orientarea peisaj deoarece este mai mult loc pentru afișarea ferestrelor, butoanelor și meniurilor.

Un alt aspect important în utilizarea Toshiba Encore este modul în care se încarcă bateria și cum este administrată aceasta. În primul rând, tableta are doar un singur plan pentru baterie și nu trei cum este obiceiul în Windows. Dacă vreți un plan ce oferă performanță maximă, fără a ține cont de autonomie, va trebui să vă creați un plan, manual. De asemenea, cablul USB folosit și pentru încărcare este destul de scurt, ceea ce înseamnă că trebuie să stați lângă priză dacă vreți să folosiți tableta în timp ce se încarcă. În plus, procesul de încărcare este unul lent. Dacă încărcați Toshiba Encore de la 0 , când este închisă, încărcarea va dura aproximativ 5 ore. Dacă o încărcați de la 0, în timp ce o folosiți, încărcarea va dura până la 12 ore. Specificațiile oficiale ale tabletei spun că Toshiba Encore poate rămâne în modul repaus până la 7 zile. În experiența mea de utilizare, nu a rezistat mai mult de 3 zile, ceea ce este oricum o performanță bună pentru o tabletă Windows. Totuși, trebuie să specific faptul că am folosit-o puțin, în fiecare din cele 3 zile. În timp ce Toshiba Encore era la încărcat, am descoperit un bug ce a devenit destul de enervant: am lăsat tableta la încărcat peste noapte, în timp ce dormeam, fără să o închid. În timpul încărcării a intrat automat în modul repaus. Dimineața, când m-am trezit și am scos-o din priză, am observat că ecranul nu răspundea la comenzi. A trebui să forțez o închidere completă a tabletei și o repornire, pentru a putea folosi ecranul tactil. Această problemă s-a repetat de fiecare dată când am trecut prin acest scenariu. Singura soluție pentru a nu întâmpina această problemă a fost să închid tableta înainte de a o lăsa la încărcat peste noapte. De asemenea, am observat că Toshiba Encore funcționează corect doar dacă nu este lăsată la încărcat mult peste momentul în care bateria a fost încărcată complet. O altă mică problemă este faptul că Toshiba Encore se blochează pentru câteva secunde atunci când lucrezi cu mai multe aplicații simultan. Va merge OK dacă deschizi până la 4 aplicații, dar va începe să răspundă mai greu dacă mărești numărul de aplicații deschise. În ceea ce privește bateria și autonomia oferită, am fost mulțumit de rezultate. Dacă navighezi pe Internet, bateria te poate ține până la 9 ore. Dacă joci jocuri și te uiți la filme, autonomia va scădea cu câteva ore, dar bateria te va ține oricum mai mult decât un laptop obișnuit. Am folosit puțin și coperta din cauciuc ce mi-a fost oferită în teste. Este verde și nu tocmai pe gustul meu. În timp ce o foloseam, mi-a fost greu să îmi dau seama unde sunt poziționate butoanele de pe marginea tabletei. Dar, odată apăsate, acestea răspund la fel de rapid ca atunci când nu este folosită coperta.

Am preferat să dau jos coperta relativ repede, căci nu mi-a plăcut cum arată tableta cu ea pusă. Cred că mulți utilizatori vor face la fel, exceptând părinții cu copii mici care vor dori să o pună înainte de a da tableta copiilor, să se joace pe ea. Coperta oferă o protecție bună în aceste situații. Camerele web de pe Toshiba Encore nu au specificații clare publicate pe internet. Camera frontală pare a fi una ieftină, de slabă calitate, făcută pentru conversații video pe Skype. Camera dorsală poate înregistra video la 720p și 1080p, cu o calitate a înregistrării relativ medie. Pozele în schimb au o calitate slabă pe ambele camere.

Aplicațiile ce vin cu Toshiba Encore

Din păcate, Toshiba Encore suferă de vechiul păcat al producătorilor de PC-uri care instalează aplicații nedorite. Pe această tabletă veți găsi software pentru PC-uri deși acest dispozitiv nu e nici măcar un hibrid și nu vine cu maus și tastură. Pe ea veți găsi Spotify (un serviciu ce nu merge în România), Toshiba Manuals, Toshiba Service Station, o copie foarte utilă de Microsoft Office 2013 Home & Student (trebuie activată folosind licența din cutia tabletei) și McAfee Livesafe - Internet Security. Din păcate, soluțiile McAfee au primit recenzii proaste inclusiv din partea echipei noastre și sunt dificil de folosit, mai ales pe o tabletă. În plus, măresc timpul de pornire al sistemului de operare. Recomandarea noastră este să-l dezinstalați și să folosiți o altă soluție de securitate. Veți găsi și câteva aplicații moderne instalate pe Toshiba Encore, ce merg bine pe un ecran tactil: Toshiba Places, McAfee Central, WildTangent Games și Pinball FX2. Aplicația Toshiba Places vă învață cum să folosiți această tabletă și cum puteți primi suport tehnic dacă aveți nevoie. Aplicația McAfee Central este o unealtă simplă pentru vizionarea statusului suitei McAfee Livesafe - Internet Security. Nu o puteți folosi pentru administrarea suitei de securitate. Trebuie să mergeți pe desktop pentru a face asta. Aplicația WildTangent Games este destul de ironică. Deși este făcută să meargă pe tablete, aceasta nu recomandă instalarea de jocuri pentru acestea ci pentru PC-uri, jocuri ce necesită un maus și o tastatură. Este mai bine să o dezinstalați.

Pomeneam mai devreme de un pliant cu o listă de aplicații recomandate de Microsoft. Această listă include și aplicații localizate pentru România, nu doar aplicații internaționale. Pe lista respectivă veți găsi aplicații și jocuri de calitate, ce merită instalate. Unele dintre ele sunt contra cost, dar au o versiune de evaluare disponibilă în mod gratuit.

Performanțe în teste sintetice

Una din primele măsurători efectuate a fost pentru timpul de pornire al tabletei. Am folosit BootRacer pentru această sarcină. Am fost plăcut impresionat să văd că Toshiba Encore pornește în 28 de secunde, deși are aplicații instalate ce măresc timpul de pornire. Un rezultat excelent! Apoi, am folosit aplicația de testare 3DMark din Magazinul Windows. Aceasta este optimizată pentru tablete și măsoară și compară performanțele grafice. Testul cel mai detaliat disponibil în această aplicație este Ice Storm Unlimited. În acest test, Toshiba Encore a avut un scor de 15386 puncte. Pentru comparație, în același test, Nokia Lumia 2520 a fost doar cu 1% mai rapidă, cu un scor mediu de 15545, Surface 2 a fost cu 10% mai lentă, cu un scor mediu de 13751 iar Dell Venue 8 Pro cu 2% mai lentă, cu un scor mediu de 15086.

După aceea am măsurat cât de mult ține bateria atunci când navighezi pe internet, folosind testul Peacekeeper și toate navigatoarele importante de internet.

După cum vedeți în tabelul de mai sus, versiunea tactilă a Internet Explorer (creată special pentru tablete) oferă cea mai bună durată de viață a bateriei - un excelent 8 ore și 52 de minute.

Notă produs
4/5

Verdict

A da un verdict pentru Toshiba Encore nu este o sarcină ușoară. Din păcate această tabletă nu este pentru utilizatorii cu pretenții sau pentru specialiștii care-și doresc performanțe, autonomie foarte mare și o experiență de utilizare fără compromisuri. În viziunea mea, Toshiba Encore este o tabletă bună pentru utilizatorii începători în ale tabletelor, care nu au un buget tocmai generos. Dacă tot ce doriți de la o tabletă este să navigați pe Internet, să stați pe Facebook, YouTube, să vedeți câteva filme și să vă jucați jocuri simple din punct de vedere grafic, atunci Toshiba Encore este o alegere excelentă. Altfel, trebuie să cheltuiți mai mulți bani pe ceva mai performant.