Recenzie Toshiba KIRA-107 - Nu doar un alt ultrabook frumos

Rating:
4 out of 5 stars

Ne place la nebunie să primim dispozitive super-performante în test, așa că ne-am bucurat ca niște copii când am pus mâna pe cel mai recent și lăudat ultrabook de la Toshiba: modelul KIRA-107, la care ne vom referi de aici înainte cu KIRA, pentru scopul acestei recenzii. Acesta este un ultrabook de foarte bună calitate și cu performanțe impresionante. Este un dispozitiv bazat pe Windows 8.1 cu un design plăcut care va întoarce capetele celor din jur. L-am folosit timp de o săptămână și am avut timp să găsim răspunsul întrebării dacă merită luat în calcul pentru următorul vostru ultrabook. Citiți acest review ca să aflați părerea noastră.

Despachetarea Toshiba KIRA

Toshiba KIRA este împachetat într-o cutie fabricată din carton negru, obișnuit, cu logo-ul TOSHIBA și motto-ul lor "Leading Innovation", împreună cu logo-ul KIRA. Însă acesta este doar învelișul protector exterior.

Odată ce deschizi cutia exterioară, găsești o cutie strălucitoare, neagră pe toate laturile, cu excepția laturii superioare, care este albă și oferă o imagine a ultrabook-ului KIRA.

Acest container interior oferă o senzație plăcută la atingere și îți dă o idee despre calitatea conținutului. Toshiba n-a făcut nici un compromis în ceea ce privește ambalajul. Deschizând această cutie, vei găsi ultrabook-ul KIRA în toată gloria lui, învelit într-un strat protector textil și apoi într-o pungă de plastic, poziționat deasupra tuturor celorlalte obiecte din pachet. După ce îndepărtezi ultrabook-ul din cutie, ai acces la accesorii: încărcătorul de priză, cablul de alimentare și toate documentele necesare (ghidul de pornire rapidă și manualul de instrucțiuni complet, tradus în mai multe limbi).

Magazine

Specificații hardware

Pe piața din România, Toshiba oferă două versiuni pentru acest ultrabook, diferențiate doar prin CPU și placa video integrată aferentă acestuia. Una dintre versiuni este bazată pe procesorul Intel Core i5-4200U, iar cealaltă (versiunea pe care am primit-o și noi pentru test) beneficiază de procesorul mai puternic Intel Core i7-5500U, împreună cu placa video integrată Intel HD5500. Ultrabook-ul Toshiba KIRA pe care l-am testat pentru această recenzie este "propulsat" de procesorul Intel Core i7-5500U care rulează la o frecvență de 2,4 GHz, putând urca până la 3,0 GHz atunci când este nevoie. Acest CPU nu este cel mai puternic din oferta de procesoare mobile de la Intel în acest moment, însă este printre cele mai puternice în această categorie.

KIRA beneficiază de 8GO de memorie RAM DDR3, configurată în dual channel și rulând la o frecvență de 1600MHz. Din păcate, așa cum producătorul menționează în pagina din site dedicată acestui ultrabook, memoria RAM nu este upgradabilă de către utilizator.

Pentru grafică, ultrabook-ul utilizează o placă video integrată Intel HD Graphics 5500. Fiind o placă video integrată, nu va obține performanțe impresionante în aplicații cu grafică intensivă (cum ar fi jocurile cu multe efecte speciale), însă pentru aplicații de birou și acasă, această placă video va fi mai mult decât suficientă.

KIRA este echipat cu un drive SSD de 256 GB montat pe un port mSATA. Toshiba nu oferă alte variante pentru spațiul de stocare al acestui model, așa că asta e tot ce primiți cu el. Drive-ul SSD este produs chiar de Toshiba însuși și mai jos veți găsi o captură de ecran cu specificațiile acestuia.

Ceea ce ne-a impresionat cu adevărat este faptul că Toshiba a ales un display touch screen de o calitate superioară pentru acest model. Vorbim despre un display WQHD LED cu diagonala de 13,3" și o rezoluție de 2560 x 1440 pixeli, având unghiurile de vizualizare surprinzător de mari și culori vii și luminoase. Nivelul de detalii este ridicat pentru dimensiunile acestui display cu rezoluția atât de mare - 221ppi, mai exact. O altă caracteristică binevenită este tastatura iluminată, care este configurabilă de către utilizator să stea aprinsă permanent, să nu se aprindă deloc sau să stea aprinsă câteva secunde după ultima apăsare (setarea implicită). Iluminarea nu este foarte puternică, dar nici slabă, astfel încât emite destulă lumină pentru a oferi confort fără probleme în timp ce tastezi în întuneric, dar fără a deranja concentrarea în cazul folosirii pe timpul nopții.

Acest ultrabook este echipat cu un sistem audio dual-speaker produs de prestigioasa companie Harman/Kardon și beneficiind de tehnologia DTS Studio. Sunetul este foarte clar și oferă o senzație tridimensională prin utilizarea difuzoarelor integrate. Dispozitivul este de asemenea echipat cu o cameră web HD pentru apeluri video și un microfon dublu. Pentru că KIRA este atât de subțire, producătorul nu a avut la dispoziție destul de mult spațiu pe muchiile laterale pentru a monta un port ethernet și poate că acesta este unul dintre motivele pentru care nu veți găsi o placă de rețea LAN în acest ultrabook. Dar nu vă faceți griji, pentru că veți găsi în el o placă de rețea WiFi Intel, capabilă să se conecteze la rețele wireless 801.11ac Dual-Band. Cipul obișnuit Bluetooth 4.0 este de asemenea prezent. În ce privește conectivitatea, KIRA oferă toți conectorii standard pentru modelele de acest tip: conectorul jack 3,5mm combinat (intrare și ieșire audio), 3 porturi USB 3.0 (dintre care unul poate fi utilizat pentru a încărca un alt dispozitiv mobil în timp ce KIRA este în modul sleep), un cititor de carduri de memorie SD și un port HDMI.

Bateria care susține acest ultrabook este compusă din 4 celule și oferă 52Wh de putere electrică. Nu sună prea mult din punct de vedere al autonomiei, dar vom detalia acest aspect mai jos. Dimensiunile fizice ale acestui ultrabook sunt 316mm (sau 12,44 inch) în lungime, 207mm (sau 8,15 inch) în lățime și o impresionantă grosime de 18mm (sau 0,7 inch). Greutatea lui este de 1,3 kg (sau 2,97 lbs), făcându-l unul dintre cele mai ușoare ultrabook-uri disponibile - și asta ținând cont de faptul că este protejat de o carcasă dintr-un aliaj de magneziu, care cu siguranță adaugă o greutate considerabilă în calcul. KIRA-107 este livrat cu Windows 8.1 Pro preinstalat. Oricine poate face un upgrade gratuit la Windows 10 Pro.

Puteți găsi lista completă de specificații hardware oferită de către producător pe pagina din propriul website dedicată produsului: Specificații Hardware Ale Ultrabook-ului Toshiba KIRA.

Experiența de utilizare a Toshiba KIRA

În timpul săptămânii pe care am avut-o la dispoziție pentru a testa acest ultrabook, a fost o plăcere să lucrăm pe el. Este imposibil să nu simți nivelul înalt de calitate pe care Toshiba l-a impus în proiectarea și producția acestui dispozitiv.

Carcasa din aliaj de magneziu este foarte solidă și perfect silențioasă atunci când este manevrată, iar calitatea display-ului de 13,3 inci este de top. Touch screen-ul acestui ultrabook acceptă clasicele 10 puncte de atingere simultană și astfel, permite utilizarea tuturor gesturilor oferite de Windows 8.1. Toate detaliile au fost atent alese: butonul delicat și iluminat din spate de pornire/oprire, aflat în partea de dreapta-sus a tastaturii, LED-ul indicator al plăcii de rețea wireless de lângă el și LED-ul indicator de funcționare de pe muchia laterală stângă a dispozitivului. Conectorii sunt de asemenea poziționați eficient, oferind 2 porturi USB pe partea stângă și un al 3-lea pe partea dreaptă.

Dimensiunea și spațierea tastelor sunt exact cum trebuie să fie și fac tastatul o activitate plăcută, în timp ce tastele oferă o senzație aproape inexistentă la atingere. Pe de o parte, aceasta explică de ce nu veți obosi după o perioadă lungă de tastat pe acest ultrabook, dar pe de altă parte, utilizatorii obișnuiți cu tastaturile mecanice vechi cărora le place să simtă o tastă sănătoasă sub deget nu vor fi satisfăcuți de acest lucru.

Touchpad-ul este destul de mare și încadrat plăcut într-un chenar cromat. În timp ce restul carcasei acestui ultrabook oferă o senzație metalică la atingere, touchpad-ul se simte diferit și este foarte confortabil la utilizare. Butoanele acestuia sunt încorporate în suprafață și în același timp foarte silențioase. Poți apăsa clicul stâng folosind orice punct al suprafeței touchpad-ului, în timp ce clicul drept este rezervat colțului din dreapta-jos al acestuia.