Review ASUS ZenPad 7.0 Z370C - Ce-ți poate oferi o tabletă Android accesibilă?

Rating:
3 out of 5 stars

În zilele noastre, toată lumea vorbește despre cele mai noi și cele mai puternice tablete, telefoane sau ceasuri deștepte lansate de cele câteva companii de prestigiu care activează în lumea IT. Dar cum rămâne cu celelalte dispozitive? Cele care nu sunt extra-performante, cele îndreptate către utilizatorul obișnuit, cele cu un design decent, componente medii și destulă performanță care să permită navigarea pe internet, ascultarea muzicii atunci când nu ești acasă și răsfoirea ultimelor postări pe rețeaua de socializare preferată? Noi tocmai am primit unul dintre aceste dispozitive, care oferă câteva caracteristici interesante, și anume ASUS ZenPad 7.0 Z370C. Vreți să știți despre ce e vorba? Citiți această recenzie pentru a afla mai multe:

Despachetarea ASUS ZenPad 7.0 (Z370C)

ASUS ZenPad 7.0 sosește împachetat într-o cutie standard de carton, de dimensiunile aproximative ale tabletei și având o fotografie cu tableta pe capacul de sus. După ce rupeți sigiliile de siguranță și ridicați capacul veți găsi tableta ZenPad 7.0 desupra tuturor celorlalte obiecte. Sub tabletă, veți găsi adaptorul de alimentare, cablul USB utilizat pentru transfer de date și încărcare și documentele obișnuite - certificatul de garanție și ghidul utilizatorului.

Magazine

Specificații hardware

Primul lucru pe care îl observi în cazul oricărei tablete este ecranul acesteia. ASUS a ales un ecran LED IPS WXGA de 7 inci, iluminat din spate pentru această tabletă, cu o rezoluție de 1280x800 pixeli și o rată a dimensiunii ecranului față de carcasă de 72%. Ecranul este protejat de tehnologia Gorilla Glass.

Pentru versiunea 7.0 a lui ZenPad, producătorul a ales Intel Atom x3-C3200, un procesor quad-core pe 64 de biți, în rolul unității principale de procesare a acestui dispozitiv. Procesorul este strâns legat de un cip grafic ARM Mali-450 MP4.

Această tabletă poate fi cumpărată fie cu 1 GO, fie cu 2 GO de memorie RAM, alegere care influențează și spațiul de stocare disponibil, disponibil în variante de 8 GO și respectiv 16 GO, în funcție de versiunea aleasă. Trebuie menționat că tableta poate fi găsită și în versiunea care oferă 32 GO de spațiu de stocare, în funcție de regiunea în care locuiți și de unde o cumpărați. Dispozitivul nostru de test a fost echipat cu 2 GO de memorie RAM și 32 GO de spațiu de stocare. Spațiul de stocare poate fi de asemenea mărit cu un card de memorie de până la 128 GO.

ZenPad 7.0 Z370C nu oferă în nici o versiune suport pentru 3G sau 4G, așa că singura conexiune la internet va fi accesibilă prin adaptorul Wi-Fi inclus, capabil de conectarea la rețele 802.11 b/g/n. Cipul standard Bluetooth 4.0 este de asemenea prezent.

Dimensiunile fizice ale acestei tablete sunt 189 mm în lungime, 110,9 mm în lățime și 8,7 mm grosime. Greutatea sa este de doar 272 grame.

Bateria oferă 13Wh și ASUS promite 8 ore de funcționare a tabletei. Vom testa această afirmație mai târziu, în secțiunea de teste sintetice a acestei recenzii.

Z370C vine cu Android 5.0.2 preinstalat și personalizat de ASUS prin instalarea interfeței ZenUI deasupra sistemului de operare.

În ceea ce privește fotografiile, ASUS ZenPad 7.0 vine în 2 versiuni, în funcție de camerele foto/video cu care este echipată:

  • cameră foto principală de 5 MP cu Auto Focus, detecție a feței și bliț și o cameră secundară VGA pe partea din față, de 0,3 MP.
  • cameră foto principală de 8 MP cu Auto Focus, detecție a feței și bliț și o cameră secundară pe partea din față, de 2 MP.

Nici una dintre versiuni nu oferă modul HDR pentru fotografiere sau stabilizator de imagine. Merită menționat că dispozitivul nostru de test a fost echipat cu camerele foto mai slabe, anume cea de 5 MP (care poate realiza fotografii la o rezoluție de 2592x1944 pixeli și clipuri video la 720p) și cea de 0,3 MP pe partea din față.

De asemenea, sunt prezente portul de transfer de date și încărcare microUSB, portul audio de 3,5 mm și modulul GPS.

Lista completă de specificații hardware poate fi găsită pe saitul oficial ASUS: ASUS ZenPad 7.0 Z370C.

Experiența de utilizare a ASUS ZenPad 7.0 Z370C

Designul acestei tablete nu este ieșit din comun, urmând liniile drepte clasice și detaliile conservatoare cu care ASUS ne-a obișnuit deja.

Pe fața dispozitivului, veți găsi difuzorul DTS HD în partea de sus și camera foto secundară lângă acesta, în timp ce partea de jos a tabletei este dominată de logo-ul argintiu al producătorului.

Fața din spate a dispozitivului este marcată de capacul interschimbabil, cu camera foto principală în colțul din stânga-sus. În partea dreaptă a feței din spate a tabletei, găsim o dungă verticală, parte din corpul tabletei, care ține capacul interschimbabil în loc și poartă logoul ASUS în centru.

Latura stângă a tabletei nu conține niciun buton sau conector, pentru a permite folosirea accesoriului Audio Cover. Atunci când acesta este montat pe tabletă, ea este susținută aproape vertical, sprijinindu-se cu latura stângă pe capacul din față.

Latura de sus a tabletei conține conectorul audio de 3,5 mm, latura de jos este utilizată de portul microUSB pentru încărcare și transfer de date, în timp ce butoanele de volum și de pornire/oprire se află pe latura dreaptă a tabletei.

Construcția tabletei îi oferă o ergonomie impresionantă, toate butoanele sunt foarte bine poziționate și ușor accesibile, iar lateralele carcasei o așează bine în palmă. Capacul din spate este finisat cu o textură cu linii în diagonală care oferă o senzație plăcută la atingere. Conectorii sunt toți ușor accesibili, însă nu sunt protejați de praf sau picături de apă.

Dacă ne întrebați pe noi, culorile oferite de ecran sunt puțin spălăcite și imaginea pare puțin cam plată, dar cu toate acestea, ecranul oferă o calitate bună a imaginii cu destul contrast.

Ceea ce ne-a plăcut foarte tare la modelul ZenPad 7.0 testat de noi este spațiul de stocare disponibil. 32 GO de spațiu de stocare sunt destul de greu de găsit în tabletele accesibile, chiar și în zilele noastre, dar acesta este și un rezultat al dispozitivelor comercializate în România. Majoritatea utilizatorilor vor trebui să se descurce cu 16 GO sau chiar 8 GO de spațiu de stocare. Vestea bună este că portul de card de memorie microSD poate fi utilizat pentru a mări spațiul de stocare oferit de dispozitiv.

Camerele foto și video instalate în această tabletă sunt de o calitate scăzută și par că ar fi fost instalate doar pentru a bifa încă o caracteristică pe lista de specificații hardware. În ambele cazuri, calitatea fotografiilor este sub medie și are de suferit din pricina zgomotului de imagine și al artefactelor nedorite. Pot fi folosite, totuși, pentru a fotografia ceva important de care vreți să vă amintiți mai târziu sau pentru a purta o conversatie video cu un prieten pe Skype.

Este clar de la început că acesta este un dispozitiv accesibil și nu ar trebui să fie judecat în comparație cu alte dispozitive mai performante. Pe de altă parte, dispozitive ca acesta nu necesită prea multă putere pentru a funcționa, așa că, în multe cazuri, bateria ține mai mult decât a dispozitivelor mai performante. Vom testa acest lucru în secțiunea de teste sintetice.