Recenzie HyperX Cloud Revolver S - Căști de gaming excepționale, cu sunet cinematic

Rating:
5 out of 5 stars

HyperX a reușit să devină unul dintre cele mai proeminente nume de pe piața de periferice de gaming. Unul dintre motivele principale pentru care au reușit să facă asta este faptul că oferă accesorii de calitate la prețuri rezonabile. Dar, asta nu înseamnă că nu oferă și dispozitive premium. De exemplu, cele mai scumpe căști de gaming pe care le produc sunt HyperX Cloud Revolver S. Sunt căști puternice care promit să ofere sunet de calitate excepțională în jocuri dar și în alte experiențe multimedia, folosind tehnologie Dolby. Noi am testat aceste căști și după ce le-am folosit în jocuri, la vizionarea de filme și la ascultat muzică, acum vrem să îți spunem ce părere avem despre ele. Citește acest review pentru a vedea dacă HyperX Cloud Revolver S este setul de căști pe care îl cauți:

Despachetarea HyperX Cloud Revolver S

HyperX Cloud Revolver S sosește într-o cutie elegantă din carton. Partea sa frontală este dominată de o imagine mare cu căștile de gaming, dar îți arată și câteva dintre cele mai importante caracteristici ale sale.

Pe spatele pachetului, HyperX a imprimat alte imagini cu detalii legate de căștile de gaming HyperX Cloud Revolver S, precum și o parte din caracteristicile lor esențiale.

Trage de cutia din interiorul pachetului, apoi deschide-i capacul și vei găsi căștile de gaming, modulul de control audio USB, un microfon detașabil, un cablu de conexiune audio cu două mufe de 3,5mm pentru sunetul stereo și pentru microfon, precum și un ghid de pornire rapidă.

Experiența de despachetare oferită de HyperX Cloud Revolver S este una demnă de un dispozitiv premium.

Caracteristici hardware

Setul de căști de gaming HyperX Cloud Revolver S folosește difuzoare de 50mm din neodim și oferă tehnologie audio plug and play Dolby Surround 7.1, pentru cel mai bun sunet posibil în jocuri, cu claritate cinematică. Setul de căști se așează pe capul și urechile tale folosind o bandă metalică și spumă cu memorie, pentru confort și amortizare.

Căștile audio includ un modul de control audio USB cu placă audio DSP (Digital Signal Processing - Procesare de semnal digitală), ceea ce înseamnă că vei avea parte de aceeași calitate audio indiferent de calculatorul pe care te joci. Modulul de control audio USB îți dă posibilitatea de a activa sunetul Dolby sau de a comuta între trei presetări diferite de egalizare.

HyperX Cloud Revolver S are un cablu cu o lungime de 1 metru între căști și modulul de control USB. Cablul dintre modulul de control audio USB și mufa USB are încă 2 metri. Dacă preferi să folosești mufele clasice de 3,5mm, cablul respectiv are și el tot 2 metri în lungime. Toate cablurile sunt protejate de un material țesut.

Difuzoarele au o impedanță de 30 de ohmi și un răspuns în frecvență între 12Hz și 28KHz. Căștile de gaming HyperX Cloud Revolver S cântăresc 360 de grame fără microfon. Dacă atașezi și microfonul, setul de căști cântărește 376 de grame. Microfonul este unidirecțional și are facilități de anulare a zgomotului.

Dacă vrei să verifici toate specificațiile și caracteristicile acestui set de căști de gaming, vizitează pagina sa oficială: HyperX Cloud Revolver S.

Experiența de utilizare căștilor de gaming HyperX Cloud Revolver S

Înainte de a îți pune căștile pe cap, primul lucru pe care îl vei observa este cât de bine arată. Cupele mari, banda de metal solid și cablul învelit în țesătură, toate împreună îți creează o foarte bună primă impresie. Liniile elegante de design, calitatea ridicată și modul în care sunt plasate elementele vizuale participă la oferirea unei experiențe plăcute.

Setul de căști de gaming HyperX Cloud Revolver S este probabil cel mai confortabil dispozitiv de felul său pe care l-am testat personal. Am fost impresionat de dimensiunile căștilor, acestea fiind uriașe. Împreună cu spuma cu memorie și densitate mare, reușesc să te izoleze foarte eficient de zgomotul din jur. Deși poți să auzi pașii și chiar vântul cum bate prin crengile copacilor atunci când ești într-un joc, vei avea destul de multe greutăți în a îți auzi soția când îți apare din spate atunci când te joci Resident Evil 7.

Căștile sunt construite pe un schelet din metal solid și au o bandă de susținere care se ajustează automat pe cap. Nu poți și nici nu ai de ce să le potrivești manual, iar asta înseamnă că setul de căști de gaming HyperX Cloud Revolver S se ajustează automat și eficient. Chiar dacă te joci sau dacă lucrezi cu căștile pe urechi o zi sau o noapte întreagă, nu te vei simți obosit și nici nu te va durea capul din cauza lor. Acestea se sprijină ușor pe capul și urechile tale, spre deosebire de altele care îți strâng capul într-un mod tare inconfortabil.

Din punct de vedere al calității sunetului, experiența pe care o ai cu aceste căști este foarte bună. HyperX Cloud Revolver S oferă un bas solid și puternic, iar vocile sunt clare. Atât frecvențele joase cât și cele înalte sunt foarte bine reprezentate.

În jocuri, tehnologia de sunet 7.1 Dolby Surround înseamnă că vei identifica ușor direcția din care se aud pașii sau din care se trag focuri de armă. Drept urmare, poți să iei decizii tactice mai rapid și mai bine.

În filme, tehnologia de sunet 7.1 Dolby Surround înseamnă că te poți bucura aproape de aceeași calitate și experiență imersivă ca atunci când mergi într-un cinematograf.

Iar când asculți muzică, tehnologia Dolby înseamnă că poți să te relaxezi și să meditezi la toate acele sunete pe care nu le-ai mai auzit până acum, deși știi melodiile pe dinafară. Deși HyperX Cloud Revolver S sunt căști create pentru gameri, calitatea înaltă a sunetului le face ideale și pentru audiofili.

Modulul de control audio USB are două butoane rotunde mari, utile pentru activarea sau dezactivarea sunetului 7.1 Dolby Surround și a microfonului. Atunci când sunt active, butoanele lor sunt luminate de leduri de culoare roșie. Când sunt dezactivate, ledurile sunt și ele oprite.

Pe una dintre marginile modulului de control USB, vei găsi două potențiometre pentru controlul volumului căștilor și al microfonului.

Pe cealaltă parte, ai doar un buton dreptunghiular care este folosit pentru a comuta între presetările de egalizare a sunetului disponibile implicit. Fiecare presetare a egalizatorului are propriul său led care se aprinde când este activată, dar nu ai niciun indiciu despre ce mod de egalizare este folosit. Deși poți să îți dai seama doar ascultând sunetul, că una dintre presetări accentuează sunetele joase, una sunetele medii și una sunetele înalte, dacă vrei să știi exact ce a intenționat HyperX, trebuie să citești manualul de utilizare: presetările egalizatorului sunt Vocals (Voce), Flat (Normal) și Bass Boost (Bas puternic).

Pentru un gamer, în special pentru unul căruia îi plac jocurile multiplayer precum League of Legends sau Overwatch, este important și un microfon bun. HyperX Cloud Revolver S vine cu un microfon detașabil, pe care îl poți folosi doar atunci când ai nevoie de el. L-am testat în Skype și ne-a oferit o calitate excelentă. Microfonul este unidirecțional și poate să anuleze zgomotele de fundal destul de bine iar coechipierii tăi din jocuri vor aprecia claritatea vocii tale.

Setul de căști de gaming HyperX Cloud Revolver S este unul dintre cele mai bune pe care le-am testat. Ne-a plăcut foarte mult calitatea sunetului și experiența cinematică oferită de tehnologia de sunet 7.1 Dolby Surround. Am apreciat calitatea materialelor folosite precum și design-ul căștilor.

Aspecte pro și contra

Avem multe lucruri bune de spus despre HyperX Cloud Revolver S:

  • Calitate a sunetului este excelentă în toate scenariile în care am folosit aceste căști (jocuri, filme, muzică)
  • Calitatea construcției este foarte bună
  • Sunt foarte confortabile, chiar și pentru perioade lungi de utilizare
  • Microfonul este detașabil și poate fi montat doar atunci când ai nevoie de el
  • Calitatea conversațiilor voce și a înregistrărilor este foarte bună
  • Sunt plug and play. Îți trebuie doar un port USB, fără a fi nevoie să instalezi vreun software sau driver

Singurul neajuns al căștilor HyperX Cloud Revolver S este că au un preț destul de ridicat, pe care nu și-l permite oricine.

Notă produs
5/5

Verdict

HyperX Cloud Revolver S este probabil cel mai bun set de căști de gaming pe care l-am testat până acum. Sunt excelente din punct de vedere al calității sunetului, atât în jocuri cât și la vizionarea de filme sau ascultarea de muzică. În al doilea rând, au o construcție de calitate, cu materiale foarte bune. De asemenea, căștile sunt foarte mari iar banda de susținere se ajustează automat pe cap, ceea ce înseamnă că aceste căști sunt incredibil de confortabile. Dacă ți le permiți, nu vei regreta alegerea făcută. Căștile HyperX Cloud Revolver S sunt excelente.