Securitate pentru Toți - Recenzie Outpost Security Suite Pro 9.1

Rating:
3 out of 5 stars

Outpost Security Suite Pro 9.1 este un produs dezvoltat de o companie rusească mai puțin cunoscută. Numele ei este Agnitum și se ocupă cu dezvoltarea de produse de securitate tradiționale, cum ar fi produse firewall, antivirus ori suite de securitate. Ultima dată când am testat un produs de-al lor a fost în 2012 și de aceea am fost curioși să încercăm cea mai recentă versiune disponibilă, pentru a afla ce s-a schimbat între timp și dacă produsul lor merită cumpărat. Haideți să vedeți ce am descoperit, citind această recenzie.

Primele impresii

Procesul de descărcare pentru Outpost Security Suite Pro 9.1 este simplu și rapid. El nu implică oferirea de informații personale și puteți să folosiți versiunea de evaluare fără a divulga adresa de email, cum este cazul cu multe alte produse similare. Programul de instalare are 181 MO și, atunci când îl porniți, începe prin a realiza o scanare rapidă a sistemului, ceea ce este foarte bine. Din păcate nu există o versiune în română a acestui produs, el putând fi folosit doar în limba engleză.

Puteți alege să realizați o instalare rapidă cât și una personalizată, ce vă dă posibilitatea de a alege ce module sunt instalate, folderul de instalare utilizat cât și dacă doriți ca suita să descarce automat ultimele actualizări antivirus.

Când este finalizată instalarea, Outpost Security Suite Pro 9.1 se configurează în mod automat și descarcă ultimele definiții pentru modulul de antivirus, dacă ați ales această opțiune în timpul instalării.

După aceea sunteți rugați să reporniți sistemul de operare. Când vă autentificați din nou în Windows, sunteți întrebați dacă doriți să înregistrați acest produs, dacă vreți să-l cumpărați ori dacă doriți să folosiți versiunea de evaluare. Ne-a plăcut faptul că Agnitum nu-și stresează utilizatorii cu această fereastră de fiecare dată când este pornit calculatorul. Este afișată prima dată când este folosit produsul și atunci când expiră perioada de testare gratuită.

Am avut o impresie bună despre experiența de descărcare și instalare. Nu a trebuit să oferim niciun fel de date personale pentru a testa produsul. De asemenea, instalarea s-a desfășurat rapid și fără probleme.

Integrarea cu Windows 8.1 & Aplicațiile Moderne

Programul de instalare al Outpost Security Suite Pro 9.1 dezactivează automat produsele Windows Defender șiParavanul de protecție Windows (Windows Firewall) din Windows 8.1, pentru a evita eventuale conflicte și probleme de performanță. Această suită funcționează corect atunci când folosiți caracteristicile de rețelistică din Windows, inclusiv Grupul de domiciliu. Am putut crea noi grupuri de domiciliu, să asociem calculatorul de test la un grup de domiciliu, să partajăm fișiere pe rețea, șamd. Am folosit și câteva aplicații din Magazinul Windows și au funcționat fără probleme, fără a configura în vreun fel suita de securitate. În ceea ce privește integrarea cu navigatoarele de internet, Outpost Security Suite Pro 9.1 scanează automat tot traficul HTTP ceea ce înseamnă că sunteți protejați indiferent de navigatorul folosit. Outpost instalează și o extensie pentru Internet Explorer, numită Quick Tune. Din păcate aceasta nu pare să meargă foarte bine în Internet Explorer 11. Nu am reușit să o activăm și să administrăm ce elemente blochează.

Un aspect minor și ușor frustrant este faptul că Outpost nu folosește nici acum pictograme care se scalează frumos la diverse mărimi, ei optând pentru pictogramele din vremea Windows XP. Dacă vă place să navigați sistemul de operare folosind pictograme mari, veți fi dezamăgiți de acest aspect minor de design. Outpost Security Suite Pro 9.1 face o treabă bună în a își proteja procesele de la terminarea forțată, acestea neputând fi dezactivate cu ușurință. În ceea ce privește consumul de resurse, această suită are nevoie de aproximativ 182 MO de memorie RAM pentru a funcționa. Atunci când se realizează scanări ori sunt procesate diverse amenințări, consumul de memorie crește. Pentru a evalua impactul asupra performanței sistemului, am măsurat mai întâi timpii de pornire ai sistemul de test. Înainte de a instala Outpost, sistemul nostru de test pornea în 24 de secunde. După instalarea suitei, acesta pornea în 29 de secunde - o creștere de 21%. După aceea am folosit testul PCMark Vantage Advanced Edition pentru a măsura impactul asupra performanței în timpul utilizării calculatorului de test. Rezultatele obținute au fost cu 8% mai slabe după instalarea Outpost - un impact destul de mare comparativ cu alte suite de securitate. Outpost Security Suite Pro 9.1 este în general bine integrat cu Windows 8.1, aplicațiile moderne și caracteristicile sale de rețea. Există câteva mici probleme dar în majoritatea timpului, totul funcționează corect. În ceea ce privește impactul Outpost asupra performanței sistemului, aceasta este peste media altor suite de securitate.

Ușurința în Utilizare și Configurare

Interfața Outpost Security Suite Pro 9.1 este curată și ușor de folosit, cel puțin până ajungi la setările avansate. În fereastra principală există câteva secțiuni cu unelte și caracteristici complementare, grupate împreună pentru o accesare rapidă.

Când mergeți la setările avansate, veți găsi opțiuni foarte detaliate de configurare pentru absolut tot ceea ce este oferit de această suită. Puteți activa și dezactiva diverse caracteristici, crea propriile reguli de funcționare, seta excluziuni, șamd.

Când am lucrat cu scanările programate oferite de acest produs, am găsit o problemă: singura scanare programată este o scanare rapidă ce ar trebui executată la 1 AM. Din păcate, programarea ei la această oră înseamnă că, de cele mai multe ori ea nu va fi executată, deoarece puțini utilizatori au calculatoarele pornite la ora respectivă. De asemenea, opțiunile oferite pentru programarea de scanări sunt mai limitate decât la alte produse similare. La început Outpost Security Suite Pro 9.1 nu pare să fie o suită prea vorbăreață deoarece este setată să funcționeze pe modul de învățare automată (auto-learn). Asta presupune că toate programele și aplicațiile executate de utilizator sunt lăsate să se conecteze la rețea și la internet. Asta reprezintă o problemă deoarece chiar și un virus nedetectat de suită ca fiind unul, va primi permisiunea de a se conecta la rețea. De aceea vă recomandăm cu căldură să dezactivați acest mod după instalarea suitei. Un fapt enervant este că la fiecare pornire a sistemului de operare, Outpost afișează o notificare despre faptul că descarcă ultimele știri. Această notificare nu poate fi dezactivată în versiunea de evaluare și îi va enerva pe mulți utilizatori.

Un alt fapt enervant este acela că, în mod implicit, Outpost Security Suite Pro 9.1 blochează execuția aplicațiilor și a jocurilor ce rulează pe tot ecranul. Ele trebuiesc aprobate de utilizator înainte de a putea fi executate. Din fericire, această problemă poate fi rezolvată dezactivând procesul de aprobare pentru astfel de aplicații.

În ceea ce privește rapoartele oferite, Outpost folosește jurnale foarte detaliate. Nu sunt tocmai ușor de folosit dar sunt complete și vă oferă o perspectivă completă asupra funcționării produsului.

Outpost oferă și câteva unele pentru monitorizarea activă a sistemului: Network Activity (Activitatea pe rețea), Used Ports (Porturile folosite), Online Activity (Activitatea pe internet), Attacks Blocked (Atacuri blocate), Process Activity (Procesele active) șiFile and Registry Activity (Activitatea în ceea ce privește fișierele și regiștrii Windows).

În ceea ce privește documentația și suportul oferit utilizatorilor, Outpost oferă documentație prin fișiere de ajutor locale, o bază de cunoștințe pe internet și o legătură către situl lor, de unde puteți intra în contact, pe email, cu echipa lor de suport. În ceea ce privește experiența de utilizare oferită, Outpost Security Suite Pro 9.1 este un produs cu o abordare mai veche, destinat mai degrabă utilizatorilor cu un nivel de cunoștințe mai ridicat. Novicii și utilizatorii obișnuiți vor fi intimidați de numărul de notificări primite și de câte decizii vor trebui să ia în timpul utilizării acestui produs.

Firewall

Modulul firewall poate fi configurat în detaliu și puteți crea tot felul de reguli de funcționare. Singura zonă unde veți avea probleme este setarea profilului conexiunii active la rețea. În mod implicit, Outpost nu monitorizează profilul setat de utilizator în Windows și rețelele sunt setate automat astfel încât să accepte comunicații NetBIOS, ceea ce înseamnă că se permite partajarea de fișiere în rețea.

Asta reprezintă o problemă dacă vă conectați la o rețea publică ori o rețea cu care nu vreți să partajați nimic. Trebuie să editați manual setările Outpost pentru a dezactiva comunicațiile prin NetBIOS pentru rețeaua respectivă. Această configurare este greoi de făcut, mai ales pentru utilizatorii începători. În timpul utilizării Outpost Security Suite Pro 9.1 veți primi alerte și de la modulul firewall atunci când sunt detectate atacuri pe rețea ori scanări de porturi.

Pentru a evalua puțin mai bine cât de eficient este firewall-ul oferit de Outpost, am realizat câteva scanări cu Nessus, atunci când comunicațiile prin NetBIOS erau activate cât și când erau dezactivate. În primul scenariu, Nessus nu a detectat niciun port deschis și a reușit să identifice adresa MAC a plăcii de rețea, ceea ce nu reprezintă un risc pentru securitatea sistemului. Când rețeau a fost setată ca restricționată, Nessus a găsit un port deschis și a identificat adresa MAC a plăcii de rețea. Per total, aceste rezultate sunt foarte bune. Protecția firewall oferită de Outpost Security Suite Pro 9.1 este bună dar necesită ceva mai multă configurare manuală din partea utilizatorului, față de alte produse de securitate. În plus, procesul pentru setarea nivelului de încredere asociat conexiunii active la rețea este destul de neintuitiv.

Antivirus și Antispyware

Protecția anti-malware oferită de Outpost Security Pro 9.1 este în general eficientă și a neutralizat cu succes malware-ul pe care am încercat să-l introducem folosind o memorie flash USB plină de viruși, când am încercat să descărcăm viruși de pe internet ori când am încercat să vizităm saituri malițioase. Singurul neajuns descoperit a fost faptul că Outpost returneaza și alerte fals pozitive. Ca să înțelegeți mai bine, la un moment dat am actualizat jocul Starcraft 2 la ultima versiune și Outpost a identificat un patch legitim ca fiind malware. A trebui să-l adăugăm la excepții pentru a putea actualiza și juca Starcraft 2 fără probleme.

Când utilizatorul introduce memorii amovibile, Outpost se oferă să scaneze dispozitivul introdus, ceea ce este foarte bine. Vă recomandăm să scanați orice memorie flash USB ori hard disc extern, mai ales dacă este oferit(ă) de altcineva ori a fost folosit(ă) pe un alt calculator.

Outpost Security Suite Pro 9.1 a fost eficient în a detecta și elimina toate formele de malware folosite în testele noastre. L-am instalat și pe un sistem care a fost infectat în mod intenționat înainte de instalarea Outpost și această suită a fost capabilă să detecteze virușii respectivi și să-i elimine dupăa instalare și actualizarea la ultimele definiții de malware.

Când navigați pe internet, Outpost scanează automat tot traficul HTTP, pentru a fi protejați în orice navigator de internet. Am încercat să vizităm câteva situri malițioase și acestea au fost blocate cu succes. În ceea ce privește viteza de scanare, am folosit suita pentru a scana o partiție de sistem de 38 GO cu 23 GO spațiu ocupat. I-a luat 18 minute pentru a finaliza scanarea - un rezultat mediu, comparat cu alte produse similare. Înainte de a finaliza testele noastre, ne-am uitat și la celelalte organizați independente care testează soluții de securitate în mod regulat. Din păcate doar Virus Bulletin au testat soluțiile Outpost. Ei le-au oferit recunoașterea VB100 (ceea ce înseamnă că Outpost a detectat toți virușii folosiți în teste) și le-au dat o evaluare de 70% pentru rata de detecție reactivă și 40% pentru cea proactivă. Aceste rezultate poziționează Outpost în a doua jumătate a listei cu cele mai eficiente soluții de securitate. În testele noastre, Outpost Security Suite Pro 9.1 a fost eficient în a neutraliza malware-ul folosit de noi. Din păcate am descoperit câteva mici probleme cu alertele fals pozitive. De exemplu, o actualizare legitimă pentru Starcraft 2 a fost identificată drept malware.

Alte caracteristici

Spre deosebire de alte produse, Outpost Security Suite Pro 9.1 nu oferă caracteristici extra cum ar fi control parental ori facilități de backup a datelor. Outpost include doar modulele vitale pentru o suită de securitate: firewall, anti-malware, protecție în timpul navigării pe internet, o modul pentru blocarea de reclame, anti-spam și cam atât. Asta nu este neapărat o problemă deoarece multe din caracteristicile extra oferite de mulți producători nu sunt neapărat grozave și nici nu oferă un plus de securitate.

Setări implicite ce ar putea fi îmbunătățite

Am descoperit câteva setări implicite pe care ar fi bine să le schimbați în Outpost Security Suite Pro 9.1, pentru a îmbunătăți calitatea protecției primite:

  • Dacă nu vă place faptul că nu puteți porni aplicații pe tot ecranul fără a le aproba execuția de fiecare dată, va trebui să dezactivați setarea "Detect attempts to launch full-screen applications" (Detectează încercări de a executa aplicații pe tot ecranul) din secțiunea General.
  • Pentru a dezactiva modul de învățare automată care este mult prea permisiv, mergeți la Settings (Setări), căutați setarea Auto-learn și comutați-o pe Disabled (Dezactivat).
  • În secțiunea Anti-Malware este recomandat să activați detectarea de "Commercial keyloggers, password recovery tools" (Keylogger-e comerciale, unelte pentru recuperarea parolelor).
  • Este recomandat să programați o scanarea completă a sistemului în fiecare săptămână, pentru a complementa scanarea rapidă realizată zilnic. De asemenea, este bine să schimbați ora la care este realizată scanarea zilnică, astfel încât aceasta să se desfășoare la o oră la care calculatorul este de obicei pornit.
  • Dacă utilizați discuri CD-ROM sau DVD-ROM cu date de la alte persoane, vă recomandăm să activați setarea "Enable CD-ROM protection" (Pornește protecția CD-ROM) din secțiunea "Proactive Protection -> Removable Media Protection".

Outpost Security Suite Pro 9.1 necesită ceva mai multă configurare manuală comparativ cu alte produse din această nișă, pentru a oferi cea mai bună protecție.

Notă produs
3/5

Verdict

Outpost Security Suite Pro 9.1 arată, funcționează și se simte ca un produs tradițional de securitate. Nu oferă caracteristici extra precum alte suite ci doar ceea ce este vital pentru a putea fi considerat o suită de securitate. Din păcate, pentru a fi eficient în protecția oferită, Outpost necesită ceva mai multă configurare manuală din partea utilizatorului cât și luarea mai multor decizii în interacțiunea cu acest produs. Din această cauză, Outpost Security Suite Pro 9.1 nu este un produs potrivit utilizatorilor începători, fără multe cunoștințe legate de securitate. Doar utilizatorii mai avansați și experții IT vor putea folosi Outpost la capacitate maximă și vor fi capabili să configureze suita în detaliu.