Securitate pentru toți - Recenzie Sophos Home

Rating:
3 out of 5 stars

Sophos creează în principal produse de securitate pentru companii. Însă ne oferă și un produs de securitate gratuit, pe care orice utilizator de acasă îl poate descărca și instala. Am fost curioși să vedem despre ce este vorba și dacă este acest software eficient în a ne proteja calculatoarele cu Windows. Drept urmare, l-am testat și acum suntem pregătiți să îți spunem care sunt puncte forte și slabe ale acestui produs. Citește acest review și până la final vei ști dacă Sophos Home este instrumentul de securitate de care ai nevoie pe calculatoarele și dispozitivele tale cu Windows:

Experiența de descărcare și instalare

Vei începe prin a merge pe saitul web Sophos și a îți crea un cont. Dacă nu îți creezi un cont online, nu poți folosi Sophos Home. Acest proces este unul foarte simplu, care nu presupune decât câteva detalii: numele și adresa ta de email, precum și o parolă.

După ce ți-ai creat un cont, folosește-l pentru a te conecta la portalul Sophos . Așa cum poți vedea în imaginea de mai jos, acesta arată foarte simplu și este cu siguranță foarte ușor de folosit. Pentru a instala Sophos Home pe calculatorul tău, apasă pe butonul Install (Instalare) , imediat sub Add this computer (Adaugă acest calculator).

Apoi, vei descărca fișierul de instalare al Sophos Home , care este un executabil cu o dimensiune de 187 MO. Instalarea aplicației de securitate pe calculatorul nostru de teste a durat doar câteva minute, timp în care nu am văzut să mai fie descărcate și alte date de pe serverele Sophos. Merită menționat faptul că procesul de instalare este ușor și direct, nefiind necesare niciun fel de setări de făcut sau opțiuni de ales. Doar apeși pe Install (Instalare) și apoi pe Finish (Terminare) la sfârșit. Când este gata, nu se va încărca nicio interfață de utilizare și nu va fi afișat vreun dialog. Dar, dacă te vei uita în colțul din dreapta jos al barei tale de activități, vei vedea că aplicația a fost pornită și îți monitorizează securitatea.

Descărcarea și instalarea Sophos Home pe un calculator cu Windows este un lucru extrem de simplu de făcut, lucru care nouă ne place.

Integrarea cu Windows, navigatoarele web și aplicațiile Windows universale

Sophos Home dezactivează automat Windows Defender în timpul instalării, acesta fiind un lucru bun, deoarece ajută la evitarea posibilelor conflicte și probleme de performanță. Dar, Sophos Home nu dezactivează Windows Firewall și are un motiv foarte bun să nu o facă: nu include un modul firewall, deci te vei baza în continuare tot pe firewall-ul din Windows pentru a te apăra de atacurile de rețea. Partea bună este că acest lucru înseamnă că nu vei avea niciun fel de probleme la utilizarea caracteristicilor de rețelistică din Windows.

Din punct de vedere al securității online, Sophos Home nu include extensii de browser, acesta fiind un lucru bun. În schimb, îți scanează tot traficul de internet de pe calculator și te oprește imediat ce încerci să intri pe un sait web malițios.

Un alt aspect interesant la integrarea Sophos Home cu calculatoarele nostre cu Windows este faptul că acest produs de securitate pare să nu aibă absolut niciun efect negativ asupra performanței generale. Ne bazăm această afirmație pe câteva măsurători pe care le-am realizat. În primul rând, am folosit BootRacer pentru a măsura timpii de pornire ai calculatorului nostru de test înainte și după ce am instalat Sophos Home. Rezultatele pe care le-am obținut au fost aceleași. În al doilea rând, ne-am uitat la consumul de memorie RAM al Sophos Home : deși are nevoie de aproximativ 250 de MO de memorie RAM atunci când rulează scanări antivirus, consumă doar 10 MO atunci când nu scanează.

În al treilea rând, am rulat benchmark-ul Home accelerated din PCMark 8 , de câteva ori, și toate scorurile pe care le-am obținut au fost aceleași ca înainte de a instala Sophos Home. Acest lucru înseamnă că Sophos nu afectează negativ performanțele generale ale calculatorului tău atunci când faci lucruri obișnuite precum navigarea pe internet, redactarea de documente sau editarea de fotografii.

Sophos Home este un produs de securitate bine integrat cu Windows. Caracteristicile de rețea nu sunt afectate de Sophos Home, deoarece acest produs de securitate nu include un modul firewall și se bazează pe Windows Firewall. Când vine vorba de protecția oferită în timp ce navighezi pe internet, Sophos scanează automat tot traficul de internet, ceea ce este foarte bine. De asemenea, acest produs antivirus nu îți încetinește calculatorul.

Ușurința de utilizare și configurare

De obicei, produsele de securitate oferă interfețe de utilizare complexe, cu multe opțiuni și setări. Ele sunt, de obicei, organizate în multiple ferestre, secțiuni, liste, etc. Nu este cazul și pentru Sophos Home , care oferă poate cea mai simplă interfață de utilizare pe care am văzut-o vreodată la un produs de securitate. Iată o imagine ca să îți poți face o idee mai bună despre ce vrem să spunem:

În partea de sus, interfața de utilizare îți spune dacă ești în siguranță și îți oferă un buton care te va duce la contul tău Sophos online. Poți să pornești o scanare anti-malware a calculatorului tău, poți să configurezi excepții și poți să activezi sau să dezactivezi Automatic Virus Protection (Protecție viruși automată) , Web Protection (Protecție web) și Potentially Unwanted App Detection (Detecție aplicații potențial nedorite).

Dacă ai nevoie, poți să accesezi și documentația de ajutor online, apăsând pe iconița din partea de jos a interfeței de utilizare. Dacă ai nevoie în continuare de suport, poți merge online și răsfoi forumurile comunității. Nu am găsit nicio opțiune de suport prin email sau prin telefon.

Din punct de vedere al alertelor și notificărilor, Sophos Home trece direct la subiect: primești o alertă de fiecare dată când este detectat malware pe calculatorul tău. Când se întâmplă asta, interfața de utilizare îți arată că există una sau mai multe alerte.

Un clic pe butonul Alerts (Alerte) va deschide o listă cu malware-ul depistat de Sophos Home. Singura opțiune pe care o ai este Clean (Curățare) pentru fișierele infectate. Însă această acțiune este de obicei executată automat de către Sophos Home , așa cum vei vedea în curând în secțiunea de Protecție antivirus și antispywware a acestui review.

Dacă vrei să vezi jurnale și statistici, nu ai cum în Sophos Home. Cel puțin nu local, pe calculatorul tău. Însă, dacă mergi online la contul tău Sophos, poți să vezi numărul de amenințări curățate și de saituri web blocate pe fiecare dintre calculatoarele tale, precum și când au fost instalate ultima dată actualizări pe ele.

Sophos Home este produsul de securitate cu cea mai simplă interfață de utilizare pe care am văzut-o vreodată. Dar acesta nu este un lucru rău. Trebuie să recunoaștem că ne place această abordare și credem că poate fi cea mai bună soluție pentru oamenii care nu vor aplicații complicate.

Citește pagina următoare a acestui review pentru a vedea cât de eficient este Sophos în a îți proteja calculatorul de atacurile în rețea și de malware. Vei vedea și verdictul nostru final pentru acest produs.