Tech Lolz: Dacă am putea descărca mai mult creier. Scuze, mai mult RAM

Dragii mei prieteni de pe Internet, am găsit ultimul exemplar al unei specii. Sunt foarte fericită să împart această descoperire cu voi și acum stau relaxată în fotoliul meu așteptând o mână de evoluționiști să mă sune și să mă umple de bani. Am reușit să găsesc ultimul individ care a decis să se dea totuși jos din copac și să meargă în două picioare. Și caută RAM. VEZI AICI! CITEȘTE ACUM! O să rămâi nerâs dacă nu citești mai jos. Dar în niciun caz la fel ca omul(?) despre care vorbesc astăzi.

De ce au oamenii nevoie de cursuri pentru a pune întrebările corecte

Dați-mi voie să vă fac cunoștință cu Josh, care ne dă un motiv simplu și umil pentru care unii oameni nu ar trebui să aibă acces la calculator și nu ar trebui să beneficieze de progresele tehnologice. Dar Josh are acces la calculator. Și dintre toate locurile de pe net a reușit să ajungă pe Yahoo! Answers. Adică locul unde ajung mulți oameni cu IQ sub 100, dar nu despre asta e vorba aici.

Și Josh are și el o întrebare. O întrebare pe care o mai pusese și în trecut unui prieten care nu prea a reușit să îi răspundă, probabil pentru că nu mai putea respira de râs. Iată ce a întrebat, micul Josh: Cum pot să îmi descarc de pe net mai mult RAM:

"Cum pot să îmi descarc mai mult RAM?
Prietenul meu mi-a spus că are 24 de GB de RAM și l-am întrebat de unde i-a descărcat, dar nu vrea să îmi spună. De unde descarc RAM?!?!"

Vă las acum câteva minute ca să râdeți în tihnă.

În mod evident, comunitatea a reacționat și a încercat să îl ajute pe bietul om și să îi dea sfaturi utile, chiar i-au dat și saituri de unde să poată descărca RAM pentru calculatorul său:

Răspunsul lui Mandeep a fost votat chiar ca fiind cel mai bun:

"http://www.downloadmoreram.com/ Prietenul tău nu te minte când spune că a descărcat mai mult RAM. Pare să fie un tip care știe multe despre hardware. La fel și Mandeep."

Deși mie, personal, îmi place mai mult ăsta:

"Băieții ăștia de aici te mint! Bineînțeles că poți descărca mai mult RAM, știu sigur asta! doar că nu e RAM, e un virus și nu face nimic altceva decât să îți distrugă calculatorul și să îți pună toate documentele tale private pe internet. Dacă asta urmărești de fapt, sunt convins că o scurtă căutare Google îți va oferi multe locuri în care ți se vor lua bani și se va face mișto de tine."

Iată răspunsul corect pentru întrebarea greșită

Dragă și Josh și dragă SperNimeniAltcinevaDinIstorie, să spui că poți descărca mai mult RAM este ca și cum ai spune că poți descărca încă un lob parietal, sau în cazul tău, un lob parietal. RAM (random access memory) este ceva care există în formă fizică.

Ram!

RAM-ul este ceea ce îți menține calculatorul rulând la o viteză suficient de mare încât să nu te duci să desenezi cercuri extratereste cu fundul pe peluza vecinilor. Un calculator banal se descurcă binișor cu 2GO de RAM. Banal adică vei rula pe el Word, Paint, Solitaire și Internet Explorer. Și uneori te vei uita la filme cu Windows Media Player. Adică, cu alte cuvinte, un calculator numai bun pentru bunica ta. Pe care nu aș vrea să o jignesc, am cunoscut bunici foarte descurățe pe internet.

Dacă ai nevoie de ceva peste medie, Josh, te vei descurca onorabil cu 4GO de RAM sau chiar 6GO dacă vrei să te joci cu Adobe Photoshop, Premiere sau Illustrator. Dacă vrei să treci la nivelul următor și să lucrezi cu Adobe After Effects sau Motion atunci, cu cât ai mai mult RAM, cu atât mai bine.

Va trebui să citești specificațiile calculatorului tău și să vezi în primul rând dacă poți să îi mai adaugi RAM, apoi ce tip de RAM îți trebuie și abia după aceea să te duci la cumpărături. Și dacă habar nu ai ce faci cu placa aia verde după ce o cumperi, cere ajutorul unui prieten. Numai să nu fie prietenul care și-a descărcat de pe internet 24 GO de RAM.

Concluzie

Dar, presupun că nu e vina lui Josh totuși. Recomand însă companiei Google să facă o campanie uriașă la nivel mondial, în offline, pe panouri publicitare în care să scrie: înainte să te duci să te faci de …… întreabă pe Google dacă ce vrei tu să faci este posibil. Hai să învățăm să folosim "pot să" în loc de "cum fac să".