Tech Lolz: Ce este Microsoft Word și ce vrea el de la noi?

Sunt un mare fan al cuvintelor. Am descoperit cu încântare că vorbitul ajută omenirea să evolueze, limbile și dialectele construiesc reale comunități și națiuni, iar comunicarea în general ar putea chiar să salveze căsnicii. Recunosc, din când în când, devin un mini monstru al gramaticii și am o problemă cu a asculta oamenii cărora le ia un an lumină să spună ce au în cap. Cuvintele mele preferate sunt verbele. Pentru că fără verbe nu ai propoziții, implicit nu ai fraze și nici comunicare. Dar unii oameni par să gândească altfel. Doamnelor și domnilor, vi-l prezentăm pe câștigătorul săptămânii la categoria "Capra mea parcată unde e?". Numele lui este Michael, iar Michael nu folosește verbe când pune întrebări. Ia să vedem ce are de zis și să ne distrăm.

A folosi verbele salvează vieți

Săptămâna trecută, Michael a poposit pe Yahoo! Answers și a cugetat: Microsoft Word?.

Microsoft Word ce? Microsoft Word dansează? Microsoft Word mănâncă sarmale, își schimbă tricoul, fuge cu circul, filmează un harlem shake, înoată, linge o acadea, protestează împotriva uciderii omizilor?

Microsoft Word Must Die!

Am văzut apoi că a făcut și un update postării sale și ne-am bucurat crezând că ne va lămuri. Că vom pricepe într-un final ce vrea să știe. Și ne-am lămurit. Este complet evident:

"Update: gfhgfhfhgghfh"

Ceea ce este și mai interesant este că am putut observa că sunt mai mulți oameni care par să vină din aceeași peșteră cu Mike și că ei îi înțeleg scriitura rupestră. Altfel nu îmi imaginez cum de au știut ce să îi răspundă.

"Presupun că trebuie să îți povestesc despre software.

Word este un soft de procesare făcut de Microsoft. Poți crea cu el documente, PDF-uri (versiunea 2013) și multe alte lucruri.

Ca să folosești Microsoft Office, trebuie să îl cumperi. Vei primi și alte produse software cum ar fi PowerPoint (soft de făcut prezentări), Excel (foi de calcul) și altele, în funcție de ce versiune cumperi.

Microsoft Office este excelent în comparație cu alte pachete cum ar fi LibreOffice sau Google Docs dar este posibil să te coste foarte mulți bani. Grație atributelor sale, multe companii îl folosesc."

Este minunat să vezi câtă bunătate și răbdare au unii oameni de pe Internet cu, evident, prea mult timp liber.

Mikey nu este singura persoană cu nedumeriri legate de Microsoft Word sau Office. Am găsit-o și pe partenera lui de bordei, Alice, care a întrebat:

Câți oameni din Marea Britanie au Microsoft Word?

Probabil că are nevoie de informația asta pentru vreun referat sau o lucrare de diplomă, altfel nu ne explicăm de ce ar fi curioasă. Dacă așa stau lucrurile, ar trebui să scrie o scrisoare drăgută celor de Micorsoft și să îi roage să o ajute cu niște statistici. Pentru că Yahoo! Answers nu este chiar cea mai de încredere sursă din Univers. Aș putea să mă autentific și eu și să spun că: mnaaa, vreo 4.259.887 de oameni. Cum verifici? Un recensământ?

Momentan, cercetarea ei nu merge grozav. Până la ora asta are patru răspunsuri: doi nu au și doi nu vor să spună. E ca în bancul cu cele două bile de fier date românului: pe una a stricat-o și pe cealalta a pierdut-o.

Ne-a plăcut totuși un răspuns pe care l-a primit Alice, pentru că este atât de irelevant încât este amuzant:

"Cât de lungă este o bucată de sfoară?"

După nenumărate zapări prin întreaga listă de întrebări legate de Word și Office ne-am dat seama că am fost cam duri cu tinerii oameni ai peșterii așa că am vrea să fim de ajutor, măcar în al 12-lea ceas.

Qu'est ce que este Microsoft Word?

Microsoft Word face parte din Microsoft Office, o suită de aplicații desktop dezvoltate de Microsoft ca să te ajute să fii mai productiv. Cei mai vechi membri ai haitei Office sunt Word, Excel și PowerPoint. Astăzi, pachetul este cu mult mai extins și ai mai multe aplicații care să te ajute în mai multe domenii și activități.

Ca să îți dai seama de ce versiune de Microsoft Office ai nevoie, va trebui să faci o listă cu ce ai tu de făcut zi de zi și, dacă din întâmplare constați că lucrezi mult cu cuvinte, sau cu numere și formule ar fi bine să te gândești să îți cumperi o licență de Microsoft Office pentru că a lucra cu soluții gratuite de tipul Open Office sau Google Docs nu îți va fi foarte comod.

Dacă iei decizia înțeleaptă de a achiziționa pachetul, verifică ce versiune îți este compatibilă cu versiunea de sistem de operare pe care o ai instalată pe calculator. Dacă ai ajuns până la acest punct în articol atunci aruncă un ochi pe informații despre Microsoft Office 2013. De asemenea și articolul acesta îți va fi de folos.

Concluzie

Microsoft Office, implicit Microsoft Word, nu este ceva de care să nu te poți lipsi dacă tu lucrezi cu un calculator mai puțin de o oră pe zi și dacă tu comunici doar via telefon. Dar în ziua de azi, să nu ai Microsoft Office este ca și cum ai purtat haine zilnic toata viața și niciodată nu ai avut șosete. Nu poți să nu ai nicio pereche de șosete în viața ta. Ce fel de om ești?