Tech Lolz: Pot folosi vodka ca să îmi curăț tastatura?

Anii de facultate m-au învățat că vodka are întrebuințări mult mai bune decât curățarea unei tastaturi. Și în plus, chiar avem cu toții la îndemână o sticlă de vodkă de care să profităm? Pentru unii dintre noi, vodka este o soluție puțin cam scumpă pentru eterna problemă a tastaturii lipicioase. Privind lucrurile dintr-o perspectivă mai serioasă, oamenii chiar au astfel de dileme: oare pot să folosească vodka ca să își curețe tastatura lipicioasă? În acest prim episod de Tech Lolz vrem să vă oferim o perspectivă amuzantă asupra acestei dileme pentru ca apoi să devenim serioși și să vedem dacă chiar putem să folosim vodka sau nu pentru a curăța o tastură.

Unii consideră că degresarea unei tastaturi cu vodka este o idee bună

Da, chiar sunt oameni de această părere. Dar, partea interesantă este că aceasta nu e o idee proastă, după cum prezintă și discuția aceasta de pe site-ul Super User:

"Am vărsat bere pe tastatură acum ceva timp și unele butoane sunt lipicioase. Mă scoate din sărite și nu am spirt. Oare pot folosi vodka să o curăț ? a întrebat utilizatorul
user1068446.

Beer and a Keyboard

OK, cred că e cazul să analizăm puțin situația. Nu ai spirt în momentul de față, dar ai vărsat berea de ceva timp. Dacă tot ai așteptat până acum, de ce ești acum grabit să irosești singurul elixir care te poate face să crezi că tu chiar poți dansa bine? Dacă arunci o privire în jurul tău, vei afla că în casă sunt atâtea alte lucruri pe care poți să le folosești pentru a îți curăța tastatura. Dar înainte să ne expunem punctul de vedere, hai să ne uităm puțin la ce au de spus prietenii noștri virtuali legat de acest lucru.

"NU pune tastatura pe ceva cald cum ar fi un radiator/aerotermă/calorifer - eu am făcut asta, mi s-a îndoit tastatura și unele butoane acum nu mai funcționează! a spus un user numit Ultra.

Și cât de bine le spune acest Ultra. Tastaturile au foarte mult plastic în compoziție. Și după cum ne-a învățat profu’ de Fizică, an după an până când am reușit să trecem teza dintr-a 9a, plasticele se topesc la temperaturi înalte. Deci da, radiatoarele/aerotermele/caloriferele sunt unele din cele mai proaste locuri unde poți să îți pui tastatura la uscat. Pentru cei ce știați deja acest lucru, eu zic să trimiteți o atenție, o măslină omului care s-a chinuit să vă învețe asta ca să nu vă faceți de râs pe internet.

Gary Huckabone, un alt user a adăugat o afirmație mai de Dumnezeu legată de această problemă.

"Eu am curățat o tastatură sub jetul de la robinet. Serios, chiar am pus-o sub jet (vărsasem o cafea latte pe tastatură). Apoi am lăsat-o să se usuce peste noapte și e ca nouă. Cred că e o soluție bună atâta timp cât vă asigurați că o lăsați destul timp să se usuce ca să nu fie nici urmă de apă în ea. De asemenea, cred că vodka este mult prea valoroasă pentru a fi folosită ca agent de curățare."

Din punctul nostru de vedere, ideea cu robinetul e destul de bună dar nu o să meargă la toate tipurile de tastatură. Sunt unele la care poți detașa partea cu butoanele de partea cu circuitele astfel încât poți să pui sub jet doar butoanele și circuitele din spatele lor nu pățesc nimic. Oricum, partea cea mai bună din comentariul lui Gary este că el chiar își știe prioritățile și alcoolul. Bravo Gary!

Totuși, din moment ce internetul este ca să putem interacționa și să ne cunoaștem, e bine când primim informații despre cultura rusească de la britanici:
"Depinde; în mama Rusia, vodka curge la robinet!" a spus Danny Beckett.

Sunt sigură că a vizitat Rusia, măcar cu Bing Maps.

Cum să îți cureți corect tastatura?

Deși vodka este un mod mai... extrem de curățare a tastaturii, noi vă putem oferi câteva idei despre cum să scăpați de această problemă.

Dar mai întâi, hai să spunem lucrurilor pe nume. Vodka este un prieten de nădejde atunci când încerci să scapi de urme de lipici de pe diverse produse. Totuși, are și o parte proastă. Da, am spus-o: vodka are o parte proastă (de parcă nu știți și singuri- dar nu la partea aia mă refer). Ideea este că, dacă vă zgarciți și vodka pe care o aveți este de calitatea Polar, atunci o să facă mai multă pagubă decât bine din cauza impurităților rămase în urma distilării proaste, în special pe tastaturi.

Nouă ni se pare că utilizatorul Sydney are o soluție foarte bună:

"Eu aș sugera să scoți toate butoanele* , să o scalzi în puțină apă călduță și să folosești un bețișor de ureche (sau dacă ai răbdare ca să se usuce de la sine, pune-o sub jetul de apă și nu o folosi câteva zile). La final poți pune toate butoanele într-un bol cu apă. Dacă nu știi ordinea butoanelor pe tastatură, ar putea fi o idee bună ca mai întâi să faci o poză tastaturii ca să ai ceva ca referință când trebuie să le pui la loc. Nu e nimic mai frustrant când apeși pe "m" și să îți apară "€œn" sau invers.
*Depinde de tipul tastaturii. Dacă este o tastatură separată, de obicei se pot scoate butoanele destul de ușor cu o șurubelniță cu capul drept, dar pentru tastaturile mai plate, ca cele de laptop sau unele mai noi din ziua de azi, nu prea aș recomanda acest lucru."

Cel mai bun tip de alcool pentru treaba asta este unul cu o puritate în jur de 60% sau chiar mai mult. Noi recomandăm spirtul. Poți introduce un bețișor de ureche în spirt și apoi dai cu spor pe tastatură.

Doar ai grijă să îți păstrezi spirtoasele în baruri diferite. Chiar nu este un mix bun.

Acum vorbind strict de tastaturile mecanice și nu de cele de laptop, aerul comprimat s-a dovedit a fi cel mai eficient pentru curățarea între taste. Totuși, în cazul majorității tipurilor de laptop actuale, aerul comprimat nu va fi eficient din moment ce nu există o separare clară între butoane.

IMG_1217

O parte bună la majoritatea tastaturilor este că poți scoate butoanele și apoi curăța baza de sub ele. Dacă nu ai făcut asta până acum, te așteaptă o surpriză sub toate butoanele alea. Pentru a scoate butoanele o să ai nevoie de o șurubelniță cu cap drept, un briceag sau orice alt obiect destul de subțire și de tare ca să încapă între taste dar să nu se rupă când îl forțezi. După ce ai scos toate butoanele, le poți pune la înmuiat într-un bol cu niște detergent de vase și apă călduță pentru cel puțin o oră. Când le scoți, curăță-le puțin de săpun cu apă și folosește o cârpă uscată să absorbi umezeala de pe ele.

#5 - the hard part, getting the keys back in - Macbook Dvorak Keyboard

Mai sunt pe piață diferite gadgeturi care te pot ajuta cu tastatura cum ar fi niște mici aspiratoare ce sunt alimentate la USB sau altele. Eu personal am folosit un fel de plastilină care adună mizeriile și praful în special între butoane.

Cyber Clean - press on keyboard

Concluzie

Că să nu deviem prea mult de la subiect, reține că trebuie să faci 2 lucruri când vrei să îți cureți tastatura cu vodka:

  • Curăță tastatura folosind ceea ce am prezentat mai sus;
  • Cheamă-ți prietenii și sărbătoriți tastatura curată cu vodka pe care nu a trebuit să o folosești.

Care este metoda ta preferată pentru a curăța tastatura? Împarte-ți ideile cu noi în secțiunea de comentarii de mai jos.