Tech Lolz: Și mama ta e pe Facebook?

Astăzi a fost o zi foarte tristă. Dincolo de dezamagirea matinală că nici azi nu a fost Crăciunul, aveam o notificare pe telefon. Era ceva ce nu speram să văd prea curând, dar era acolo. Știam că am o problemă serioasă. Partea bună este că știu că nu sunt singură în chestia asta și că voi reuși să merg mai departe. Știu că și alții se confruntă cu aceeași problemă și asta mă ține pe linia de plutire. Viața va putea fi din nou frumoasă. Așadar, articolul de săptămâna aceasta nu este doar despre mine, este despre aproape noi toți. Este vorba despre cum, în această eră fascinantă a tehnologizării, într-un internet plin de clipuri cu pisici, 9GAG, rețele de socializare, muzică fabuloasă și mii de saituri pe care ar trebui să intrați doar după ce faceți 18 ani, mai există și altceva… mai există și părinții noștri.

Nu, tata, nu ai nevoie și de toolbar-ul ăsta!

Mă gândeam zilele trecute care sunt replicile pe care le rostesc cel mai des la telefon cu părinții mei de când am plecat de acasă și dacă pun deoparte teancul cu "Da, îmi iau și șosete", "Da am mâncat din ce mi-ai trimis", "Nu, nu mai am examene, am terminat de cinci ani facultatea", mai rămâne un vraf de replici pe care aș vrea să le înregistrez și să le redau de fiecare dată când e cazul (a se citi des): "Nu, nu da Yes acolo", "Deschide Chrome. E bila aia colorată, nu E-ul albastru", "Nu, nu primim nimic, nu avem neamuri în Namibia".

Cea mai nasoală parte nu este că explorează lumea virtuală și că vor să afle ce anume este acolo. Din contră, este minunat că fac un asemenea efort doar pentru a ține pasul cu noi, dar uneori, vrei să te ascunzi într-o pivniță pentru că pe wall-ul tău înfloresc lucruri. Pentru că ei nu percep din prima că dacă ești pe o rețea socială și postezi lucruri public, TOATĂ lumea le vede. Și că și peretele copiilor lor e la fel de public. Dacă nu ar fi public, ar fi foarte dubios, ar părea că un om postează lucruri către o mulțime de prieteni imaginari sau doar pentru părinții lui.

Și la început le instalezi Skype și e OK. Vorbiți din timp în timp, apucă și ei să te mai vadă, invariabil îți vor spune că ai slăbit (doar dacă nu vorbim de părinții mei care invariabil îmi spun că m-am îngrășat), apoi îți mai arată prin casă, de parcă nu ai locuit acolo 18 ani și nu știi cum e, șamd. Dar e drăguț!

Apoi sunt curioși ce e cu e-mailul și le faci o adresă de pe care apoi te spamează cu poze cu animale și cu "dă mailul ăsta mai departe către 10 oameni dacă vrei ca fata ta să se mărite", apoi dau clic pe mesaje malware cu răscumpărări și moșteniri, apoi trebuie să le explici pe ce nu mai au voie să dea clic, ce e ăla antivirus, șamd.

Iar apoooi....

Își fac un cont de Facebook și viața ta nu va mai fi niciodată la fel. Îți vor posta pe Facebook la fel cum ți-ar scrie pe telefon "De ce nu răspunzi la telefon?" (asta vine și în varianta "DE CE NU RĂSPUNZI LA TELEFON?????"), "Au trecut patru luni, tu când mai vii acasă?", "Ți-am dat un e-mail dimineață cu o rețetă să îți faci și tu borș cum ți-am făcut eu", "Ai văzut că s-a măritat fata lui Lilica? Dar e urât ăla, să știi. Sună-mă când ajungi acasă.". Apoi se ceartă cu cei care mai fac mișto de voi prin comentarii. Mai târziu când văd că voi le tot ștergeți comentariile încep să comenteze la prietenii voștri, apoi descoperă Share-ul și pe Toni Poptămaș, apoi descoperă alți oameni de vârsta ta cu care încearcă să te cupleze.

Și partea cea mai mișto este că îndiferent ce scriu și când scriu și unde scriu…. întotdeauna, fără abatere, se semnează cu "Te iubim, mai vino pe-acasă, Mama și Tata."

Concluzie

În concluzie aș vrea să știu care sunt poveștile voastre amuzante cu părinți pe Facebook. Lăsați-le în comentarii, vă rog. Promitem să nu spunem nimănui. :)

Și iubiți-vă părinții! Sunt singurii care țin la voi mai mult decât oricine. Ah, notificarea de care vă spuneam la începutul articolului era "Prietenul tău de pe Facebook *MAMA* te urmărește acum pe Instagram." Era ultima redută necucerită. Eu mă duc să îmi refac acum contul de Hi5.