Tech Lolz: Windows 10, unii nu te merită

Ca să vezi, e vineri din nou. Ceea ce înseamnă că mai avem 12 zile până la lansarea Windows 10 și eu, personal, mai am cinci ore până la o noapte de bere cu prietenii în cadrul întâlnirii săptămânale de alcoolici anonimi. Care e similară cu o întânire AA, diferența fiind că te simți prost doar față de portofelul tău care pare că joacă poker pe dezbrăcate și pierde chiar și cu ași în mână.

Dacă tot suntem la capitolul simțit prost, să vorbim și despre prietenul ăla pe care îl avem cu toții și care e mult mai bun la calculatoare decât vei fi tu vreodată. Și în timp ce te-ai aștepta ca el să te ajute și să îți explice lucruri, cum și tu îl ajuți să agațe și să își cumpere haine care nu arată ca niște draperii, te pocnește mereu cu privirea aia de: nu cred că ai întrebat asta. Serios, chiar nu știi chestia asta? Cum dracu suntem noi prieteni?

Cu alte cuvinte, cel care face exact ce vom face noi astăzi cu tipul de mai jos. Și ceea ce facem în general la Tech Lolz. Dar voi să nu faceți asta în viața reală. Nu e OK.

Nu e de la versuri, e de la muzică

Nu îmi aduc aminte exact cine a făcut clipul despre care vă povestesc, dar am văzut un video pe YouTube la un moment dat în care doi tipi, unul cântând la pian și altul la violoncel, au reinterpretat o piesă de la Cannibal Corpse într-un cu totul alt stil. Ei susțineau că nu versurile sunt de vină pentru cât de sinistre și ciudate sunt melodiile trupei, ci modul în care aceștia cântă (o combinație lugubră de death metal cu black metal) Așa că au făcut o ediție Cannibal Corpse Lounge Music în care poți asculta o piesă întreagă despre membre amputate, oase rupte și cadavre în putrefacție cântate în stil de muzică de lift. Vă rog să căutați clipul pe YouTube, chiar merită.

Astăzi vă prezentăm un tânăr care a pus o întrebare chiar OK, pe care au întrebat-o mulți cu referire la upgrade-ul de Windows 10. Dar tot ce mi-a venit în minte când le-am citit a fost că "nu e de la întrebare, e de la prostia din spatele ei".

791763

Acest fotograf vrea să știe următoarele:

O să îmi pierd pozele dacă fac upgrade de la Windows 7 la Windows 10 pe PC?

Sunt fotograf din 2009 și am o grămadă de fotografii salvate pe calculator. Nu sunt genul de fotograf care să aibă clienți și care să vândă lucrări pentru că nu sunt atât de bun, nu destul cât să îmi iau harduri în plus, așa că toate pozele mele sunt pe calculatorul ăsta. Am Windows 7. Am văzut notificarea în care mi se spune că pot face upgrade pentru Windows 10 gratuit și mă gândeam să o încerc. Am timp până pe 29 iulie să aflu dacă trebuie să îmi iau un hard extern sau nu. Și am decis să vă întreb pe voi dacă are rost. O să pierd fotografiile? Am acolo și fotografii personale cu familia și prietenii, făcute în ultimii 5 ani.

În primul rând, dacă ești fotograf din 2008 și până acum nu ai vândut destul cât să îți cumperi un hard extern… Prietene, sunt foarte multe companii care fac angajări pe domenii complet diferite de fotografie. Poate ar trebui să încerci, din moment ce pari să fii foarte prost la făcut poze. O spui chiar tu singur. Nu mai fi rezistent la schimbare, du-te și îmbracă-te ca Iron Man la petreceri pentru copii. E OK.

În al doilea rând, chiar dacă nu era nici un upgrade de Windows pe drum, ce naiba, nu îți faci un backup la documente? Indiferent că e Windows 10 sau altceva, Internetul colcăie de viruși care își fac praf datele și habar nu ai când dai cu laptopul de beton sau verși supă pe el și rămâi în hardul gol. Fă un backup. Azi.

Concluzie

Și ca să răspundem tuturor care se tem de Windows 10 ca de ședința cu părinții din clasa a 7-a. Nu, Windows 10 nu vă va compromite fișierele, pentru că este un upgrade de sistem, ceea ce înseamnă că va șterge și înlocui doar anumite fișiere din sistemul de operare. DAR, preventiv, în caz că apăsați butoane aiurea, hai sa facem un backup, totuși.

Sau folosiți folderele de utilizator precum Documente și Imagini, iar upgrade-ul va funcționa fără probleme, și fără a vă afecta datele.