Unde găsești majoritatea iconițelor native din Windows 10?

Fie că vrei să schimbi iconița implicită a unui anumit folder sau iconița unei scurtături pe care ai creat-o, s-ar putea să te întrebi unde poți găsi iconițe noi. Deși sunt multe saituri web care oferă seturi întregi de iconițe personalizate, poate că totuși preferi să folosești iconițe care sunt deja prezente în calculatorul tău cu Windows 10. În acest articol, îți vom spune unde găsești toate (sau cel puțin așa credem noi) iconițele native din Windows 10. Dacă vrei să afli care sunt locațiile în care sunt stocate aceste iconițe, continuă să citești acest articol:

Cum sunt stocate iconițele din Windows 10?

De obicei, o iconiță este stocată într-un fișier .ICO. Totuși, un fișier .ICO are un mare dezavantaj: poate să stocheze o singură iconiță. Așa cum știm cu toții, Windows are o mulțime de aplicații, foldere, fișiere și scurtături. Multe dintre ele au propriile iconițe. Dacă Windows ar avea câte un fișier .ICO pentru fiecare iconiță pe care o folosește, ar însemna un număr foarte mare de fișiere de iconițe. Pentru a rezolva această problemă, în loc să folosească fișiere de tip .ICO pentru a stoca iconițe, Windows folosește fișiere .DLL. Principalul avantaj al unui fișier .DLL este faptul că poate să stocheze multe iconițe în el. De fapt, am putea să comparăm un fișier de iconițe .DLL cu o bibliotecă de iconițe. Atunci când vrei să modifici iconița unui anumit fișier, folder sau scurtătură, poți să îi setezi locația iconiței ca fiind un anumit fișier .DLL și apoi o anumită iconiță din el.

Pentru a răspunde la întrebarea pe care am pus-o în titlul acestui articol, iconițele din Windows 10 se găses de obicei în fișiere .DLL. În următoarea secțiune, îți vom arăta unde se găsesc aceste fișiere .DLL în Windows 10.

Unde se găsesc iconițele implicite din Windows 10?

Am încercat să organizăm lista noastră de iconițe implicite din Windows 10, atât după locația fișiereleor .DLL , cât și luând în considerare scopul principal al iconițelor din aceste fișiere .DLL.

Iată lista noastră de locații din Windows 10, în care poți să găsești fișiere .DLL ce conțin iconițe:

  • %systemroot%\system32\imageres.dll - conține multe iconițe, folosite peste tot în Windows 10. Are iconițe pentru diferite tipuri de foldere, dispozitive hardware, acțiuni, ș.a.m.d.

  • %systemroot%\system32\shell32.dll - de asemenea conține multe iconițe folosite în diferite părți ale Windows 10. Împreună cu imageres.dll, shell32.dll oferă una dintre cele mai mari colecții de iconițe din Windows 10.

  • %systemroot%\system32\pifmgr.dll - conține iconițe vechi, ce erau folosite pentru tot felul de lucruri, încă din Windows 95.

  • %systemroot%\explorer.exe - conține câteva iconițe folosite în principal în Explorer.

  • %systemroot%\system32\accessibilitycpl.dll - are un set de iconițe folosite în principal pentru caracteristicile de accesibilitate din Windows 10.

  • %systemroot%\system32\ddores.dll - conține iconițe pentru dispozitive și resurse hardware.

  • %systemroot%\system32\gameux.dll - conține câteva iconițe pentru jocuri.

  • %systemroot%\system32\moricons.dll - este un alt fișier care conține iconițe vechi, folosite de Microsoft în versiunile vechi de Windows.

  • %systemroot%\system32\mmcndmgr.dll - este încă un fișier cu iconițe de tip vechi, care credem că au fost create în principal pentru setările legate de gestionarea calculatorului.

  • %systemroot%\system32\mmres.dll - are iconițe pentru diverse resurse audio, precum boxe, căști, microfoane, etc.

  • %systemroot%\system32\netcenter.dll - are iconițe pentru setări și caracteristici de rețea.

  • %systemroot%\system32\netshell.dll - conține iconițe pentru tot felul de conexiuni de rețea și hardware sau tehnologii asociate. De exemplu, în el, vei găsi iconițe pentru Bluetooth sau routere wireless.

  • %systemroot%\system32\networkexplorer.dll - un alt fișier .dll care conține câteva iconițe de rețea.