Activează sau dezactivează protecția cloud și real-time din Windows Defender

Una dintre caracteristicile mai puțin vizibile din Windows 10 este aceea că Windows Defender îți oferă o securitate îmbunătățită cu ajutorul protecției antivirus bazată pe cloud. Atunci când este activată, Windows Defender trimite informații către Microsoft despre problemele pe care le identifică. Aceste informații sunt apoi utilizate cu scopul de a afla care sunt problemele care te afectează pe tine dar și pe alți utilizatori de Windows 10. Cu ajutorul tău, Microsoft poate să dezvolte noi semnături anti-malware care vor face lupta contra malware-ului mai eficientă. Iată cum activezi sau dezactivezi protecția bazată pe cloud și protecția în timp real oferită de Windows Defender în Windows 10:

NOTĂ: Opțiunile despre care discutăm în acest articol sunt disponibile în Windows 10 cu Anniversary Update sau în Windows 10 Insider Preview Build 14367 sau mai nou. Windows 10 cu Anniversary Update va fi disponibil în mod gratuit, pentru toți utilizatorii de Windows 10, începând cu 2 august 2016.

Pasul 1. Deschide aplicația Setări și mergi la Windows Defender

Primul lucru pe care trebuie să îl faci pentru a putea schimba setările de scanare în timp real și în cloud pentru Windows Defender este să deschizi aplicația Setări. O metodă rapidă de a face acest lucru este să apeși pe iconița de Setări din Meniul Start. Dacă vrei să știi care sunt toate metodele în care poți să deschizi Setările în Windows 10, citește acest articol: 6 metode de a deschide aplicația Settings (Setări) în Windows 10.

În aplicația Setări , apasă pe Update & security (Actualizare și securitate) .

În meniul din stânga, apasă pe Windows Defender .

Pasul 2. Activează sau dezactivează protecția în timp real și protecția bazată pe cloud

După ce ai ajuns la setările Windows Defender , în partea dreaptă a ferestrei vei găsi o setare numită “Real-time protection” (”Protecție în timp real”) și o alta numită “Cloud-based Protection” (”Protecție bazată pe cloud”) .

“Real-time protection” (”Protecție în timp real”) este o caracteristică a Windows Defender ce îi permite să detecteze și să oprească malware-ul atunci când vrea să se instaleze sau să se execute pe calculatorul tău. Este foarte recomandat să lași această opțiune activată, cu excepția cazului în care ai un alt produs antivirus instalat.

“Cloud-based Protection” (”Protecție bazată pe cloud”) este și ea activată în mod implicit, oferindu-ți protecție în timp real atunci când Windows Defender transmite informații către Microsoft despre posibile amenințări de securitate. De asemenea, această caracteristică funcționează cel mai bine atunci când ai activată și opțiunea ”Automatic sample submission” (”Transmitere automată de eșantioane”) , opțiune care transmite eșantioane ale fișierelor suspicioase către Microsoft, fără a te mai întreba dacă ești de acord sau nu.

Dacă ești îngrijorat de confidențialitatea ta, ar trebui să iei în considerare posibilitatea dezactivării acestor două opțiuni. Însă, dacă securitatea este cel mai important lucru pentru tine, atunci lasă activă atât opțiunea “Cloud-based Protection” (”Protecție bazată pe cloud”) cât și ”Automatic sample submission” (”Transmitere automată de eșantioane”).

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre ce informații sunt transmise către Microsoft și cum sunt ele folosite, poți oricând să apeși pe legăturile de ”Angajament de respectare a confidențialității” aflate chiar sub aceste setări.

Concluzie

După cum vezi, activarea opțiunilor de protecție în timp real și de protecție bazată pe cloud, oferite de Windows Defender în Windows 10, este ușor de realizat. Noi îți recomandăm să lași ambele setări activate, deoarece ele vor ajuta Windows Defender să te protejeze mai bine împotriva malware-ului și a altor amenințări. Pentru alte informații și sfaturi similare, citește și articolele conexe de mai jos.