Articole interesante pentru utilizatorii de Windows – 14 - 20 Septembrie

Săptămâna aceasta, utilizatorii înscriși în programul Windows Insider au primit un nou build de test pentru Windows 10, Windows RT 8.1 a primit și el o actualizare majoră care, printre altele, include un Meniu Start. Am aflat și câteva informații despre ce dispozitive hardware noi intenționează Microsoft să prezinte la evenimentul din New York, de luna viitoare. Pentru mai multe detalii, dar și pentru alte știri interesante, citiți recapitularea acestei săptămâni:

Articole interesante de pe internetul românesc

Iată cele mai interesante știri ale săptămânii despre ecosistemul Microsoft:

Windows 10 Build 10547 ajunge pe PC-urile Insiderilor. Afla ce e nou! - Microsoft a lansat încă un build pentru Windows 10, disponibil pentru utilizatorii înscriși în programul Windows Insider, în Fast Ring. Noul build aduce cu sine o mulțime de actualizări pentru aplicațiile din Windows 10, îmbunătățiri pentru Meniul Start și pentru modul tabletă, dar nu numai. Aflați mai multe detalii din acest articol.

Windows RT primește un buton Start asemănător cu cel din Windows 10 - Dispozitivele ce rulează pe Windows 8.1 RT nu au primit și nici nu vor primi actualizarea la Windows 10. Totuși, ultima actualizare de sistem le aduce un nou Meniu Start, precum și alte îmbunătățiri.

Microsoft cauta solutii sa repare aparatele stricate dupa update-ul Windows 10 Mobile 10536 - Ultimul build de test pentru Windows 10 Mobile a putut fi descărcat și instalat și de unii utilizatorii care dețin smartphone-uri ce nu sunt compatibile cu Windows 10 Mobile. Ca urmare a acestei greșeli, Microsoft ia măsuri pentru a repara telefoanele acestor utilizatori.

Microsoft vrea să pună Cortana pe parbrizul mașinii tale - Microsoft lucrează la dezvoltarea unui software care permite proiectarea Cortanei pe parbrizul mașinii. Primul prototip se pare că poate afișa pe parbriz toate locațiile favorite ale șoferului. Mai multe detalii, în această știre.

Noi dispozitive cu Windows 10 de la Microsoft vor fi prezentate în octombrie - Microsoft va organiza un eveniment de presă în New York, pe data de 6 octombrie. În cadrul lui, compania se pare că va prezenta o serie întreagă de noi dispozitive care rulează pe Windows 10. Poți să găsești mai multe detalii în acest articol.

Xbox One se transformă în PC și primește funcții din Windows 10 - Oficialii companiei Microsoft au confirmat că Microsoft Edge va ajunge în curând pe Xbox One. Această măsura ar fi doar prima dintr-un set de actualizări menite să aducă Windows 10 pe Xbox One.

Elephone Vowney este probabil cel mai frumos smartphone cu Windows 10 - Elephone Vowney este un smartphone chinezesc foarte puternic ce va putea să ruleze atât pe Windows 10 Mobile, cât și pe Android. Foarte interesant este faptul că, pentru un preț destul de mic, Elephone ne oferă un smartphone cu o configurație hardware foarte puternică.