Testează și folosește webcam-ul în Windows 10, cu aplicația Cameră - Pagina 2

Cum modifici setările aplicaţiei Cameră din Windows 10

Aplicaţia Cameră mai oferă câteva setări avansate pe care le poţi modifica. Pentru a le accesa, apasă pe butonul în formă de roată dințată din colţul stânga sus al aplicaţiei.

Butonul Setări din aplicația Cameră din Windows 10

Aplicația Cameră afișează o serie de setări pe care le poți modifica după bunul plac. Reține că unele dintre aceste setări s-ar putea să difere în cazul tău, în funcție de producătorul și modelul camerei tale web și de opțiunile suportate de driverul său. Iată setările pe care ar trebui să le poți modifica pe majoritatea camerelor web:

Cum ajustezi luminozitatea, balansul de alb, timpul de expunere și focalizarea manuală pentru webcam

Aplicaţia Cameră din Windows 10 îţi permite să configurezi manual și setări complexe precum Balansul de alb, Focalizarea manuală, Timpul de expunere și Luminozitatea fotografiilor și clipurilor video pe care le faci. Pentru a accesa aceste lucruri, în panoul Setări, activează comutatorul Pro.

Comutatorul pentru modul Pro din aplicația Cameră

Mergi înapoi la vizualizarea principală a aplicației Cameră și, în stânga ferestrei, poți vedea o serie de noi opțiuni disponibile, atât în modul "Capturați Fotografie", cât și în cel "Capturați Video". Pentru a ajusta Balansul de alb, Focalizarea manuală, Timpul de expunere sau Luminozitatea, apasă pe setarea pe care vrei să o modifici.

Diversele setări avansate disponibile în modul Pro

Apoi, aplicația Cameră afișează un cursor manual pe care îl poți utiliza pentru a ajusta acea stare. De exemplu, dacă vrei să schimbi luminozitatea, folosește mouse-ul sau degetul pentru a trage de cursor în sus ca să deschizi fotografiile și clipurile video, sau trage în jos pentru a le închide.

Setarea luminozității în aplicația Cameră

Cum faci aplicația Cameră din Windows 10 să afișeze o grilă de încadrare

"Grila de încadrare" afişează o serie de linii verticale şi orizontale ce împart imaginea în funcţie de diverse reguli de compoziţie foto. În Setările aplicației Cameră, apasă pe "Grilă de încadrare", care este Dezactivată implicit, și alege între a folosi Regula treimilor, Raport perfect (Proporția de aur), Cursor cruce şi Pătrat, în funcție de ce preferi.

Selectarea afișării unei grile de încadrare în aplicația Cameră

Cum modifici rezoluția foto a unui webcam în aplicația Cameră din Windows 10

În funcție de caracteristicile și specificațiile webcam-ului tău, aplicația Cameră îți permite să controlezi și nivelul de "Calitate fotografii".

Opțiunile pe care le ai diferă în funcție de producătorul și modelul webcam-ului tău și pot include diverse dimensiuni în megapixeli ori rații de aspect diferite, precum 16:9 sau clasicul 4:3.

Setări de calitate foto disponibile pe un webcam utilizat de noi

Cum setezi un webcam să folosească lumina de focalizare când faci o fotografie

Atunci când îți folosești webcam-ul pentru a fotografia sau înregistra video, dacă are un bliț, aplicația Cameră îl poate folosi pentru a dispersa rapid lumină înainte de a captura efectiv fotografia sau clipul video. Aplicația poate folosi apoi acea lumină pentru a ajusta mai bine focalizarea camerei web. În aplicația Cameră, această setare se numește "Lumină focalizare" și, în mod implicit, respectă setările blițului. Totuși, poți alege să o setezi să pe Auto sau "Întotdeauna dezactivat".

Setarea Lumină focalizare din aplicația Cameră

Cum configurezi webcam-ul să facă o filmare lentă (time-lapse)

Unora, inclusiv nouă, le plac clipurile video înregistrate lent, adică filmările time-lapse. Vestea bună este că aplicația Cameră îți permite acest tip de filmare și nu necesită decât activarea unei singure setări. Activează comutatorul "Filmare lentă" și Cameră va face fotografii la fiecare 2,5 sau 10 secunde după ce apeși pe butonul "Capturați Fotografie". Intervalul de timp pentru realizarea fotografiilor este setat de opțiunea "Temporizator foto" despre care am discutat mai devreme în acest tutorial. Filmarea time-lapse se termină atunci când apeși din nou pe butonul de fotografiere.

Activarea opțiunii Filmare lentă (time-lapse)

Cum ajustezi calitatea video a webcam-ului în aplicația Cameră din Windows 10

Setarea "Calitate video" din aplicația Cameră îți permite să setezi rezoluția și numărul de cadre pe secundă la care sunt înregistrate videoclipurile. Opțiunile disponibile variază foarte mult între camerele web, în funcție de specificațiile, caracteristicile și driverele lor.

Ajustarea calității video în aplicația Cameră din Windows 10

De asemenea, poți să modifici și opțiunea "Reducere pâlpâire", aceasta fiind o setare care poate reduce tremurul video prin sincronizarea aplicaţiei Cameră cu frecvenţa curentului de la prize. Dacă locuieşti în România sau în Uniunea Europeană, ar trebui să setezi aplicaţia pe 50 Hz, iar dacă locuieşti în America de Nord, ar trebui să o setezi pe 60 de Hz.

Setarea modului de Reducere pâlpâire în aplicația Cameră

Cum vezi fotografiile şi clipurile video pe care le-ai realizat cu webcam-ul și aplicaţia Cameră

Cea mai rapidă metodă de a vedea fotografiile şi clipurile video pe care le-ai realizat cu aplicaţia Cameră este să apeşi pe butonul mic din colţul dreapta jos al aplicaţiei. Acest buton îţi afişează o previzualizare mică a ultimei fotografii sau clip video pe care le-ai realizat cu aplicaţia Cameră.

Cum accesezi fotografiile și clipurile video din aplicația Cameră

După ce ai apăsat pe acest buton, Windows 10 încarcă ultima fotografie sau ultimul clip video pe care l-ai făcut cu aplicaţia Cameră. Apoi, poţi să foloseşti controalele oferite de aplicaţia Fotografii pentru a naviga înapoi şi înainte.

Răsfoirea prin fotografiile și clipurile video, cu aplicația Fotografii

Dacă preferi să nu foloseşti aplicaţia Fotografii pentru a îţi vedea fotografiile, poţi să foloseşti orice altă aplicaţie, inclusiv (File) Explorer ca să navighezi la folderul Album cameră din biblioteca ta de Imagini.

Calea completă este: "C:\Utilizatori\Numele tău de utilizator\Imagini\Album cameră". Dacă nu îţi ştii numele de utilizator, copiază această cale relativă în bara de adrese din Explorer: %userprofile%\Imagini\Album cameră.

Folderul Album cameră

Cum schimbi unde salvează aplicația Cameră fotografiile și clipurile video

Aplicația Cameră oferă și câteva Setări asociate care includ trei scurtături către alte configurări legate de aplicaţia Cameră, aflate în aplicaţia Setări. Ai acces la "Schimbaţi locul unde se salvează fotografiile şi videoclipurile", "Alegeţi dacă informaţiile despre locaţie să fie utilizate de către cameră" şi "Modificaţi setările de confidenţialitate". Prima opțiune îți permite să modifici locul unde sunt salvate noile fotografii și clipuri video. Apasă pe "Schimbaţi locul unde se salvează fotografiile şi videoclipurile".

Modificarea locației unde salvează aplicația Cameră fotografiile și videoclipurile

Aplicația Cameră deschide Setările și te duce la pagina "Modificați locul unde este salvat conținutul nou". Pe ea, găsești opțiunea "Imaginile și videoclipurile noi se vor salva în".

Selectarea locului în care sunt salvate fotografiile și clipurile video

Însă, Windows 10 te lasă doar să selectezi unitatea de stocare pe care să salveze noile fotografii și clipuri video pe care le faci. Pe acea unitate, sistemul de operare creează automat un folder de utilizator numit "E:\Nume utilizator\Pictures\Camera Roll," unde E este partiția sau unitatea de stocare pe care ai selectat-o, iar "Nume utilizator" este numele contului tău.

Folderul Camera Roll

Cum activezi sau dezactivezi informațiile de locație stocate în fotografii și videoclipuri

Setările asociate din aplicația Cameră îți dau și opțiunea să "Alegeți dacă informațiile despre locație să poată fi utilizate de către cameră". În mod implicit, Windows 10 și aplicația Cameră vor să salveze detaliile locației în proprietățile fotografiilor și clipurilor video pe care faci. Însă s-ar putea ca tu să nu vrei ca aceste metadate să fie salvate. Iată ce trebuie să faci în această situație: apasă pe linkul "Alegeți dacă informațiile despre locație să poată fi utilizate de către cameră". Apoi, Windows 10 deschide aplicația Setări și te duce la pagina Locație din secțiunea Confidențialitate.

Alege dacă aplicația Cameră poate folosi informații despre locația ta

Pe pagina Locație poți să activezi sau să dezactivezi serviciile de localizare de pe dispozitivul tău cu Windows 10. Dacă tot ce vrei este să dezactivezi localizarea în aplicația Cameră, trebuie să derulezi în jos până găsești o zonă numită "Alegeți aplicațiile care vă pot utiliza locația exactă". Acolo, dezactivează comutatorul pentru Cameră.

Dezactivarea informațiilor despre locație în aplicația Cameră

Cum modifici setările de confidențialitate

Ultima Setare asociată din aplicația Cameră este o legătură numită "Modificați setările de confidențialitate", care te duce la pagina General din secțiunea Confidențialitate a aplicației Setări.

Modificarea opțiunilor de confidențialitate în Windows 10

Însă ce ni se pare ciudat este că nu am găsit nici măcar o setare care să aibă legătură cu aplicația Cameră. Poate că Microsoft intenționează să folosească în viitor aplicația Cameră drept mediu de afișare pentru reclame?

Tu folosești aplicația Cameră din Windows 10 pentru a face fotografii și videoclipuri cu webcam-ul tău?

Aplicația Cameră din Windows 10 este ușor de folosit și face tot ce te aștepți de la ea. Nu îți complică viața cu setări pentru care ai nevoie de manuale, deși oferă destul de multe opțiuni. Ai nevoie doar de câteva apăsări pentru a face o fotografie sau un clip video. După ce încerci această aplicație, spune-ne ce părere ai: îți place să o folosești? Controalele sale manuale sunt suficiente pentru tine?