Instalează Windows 10 de pe un stick USB, de pe DVD ori dintr-un fișier ISO - Pagina 2

Cum configurezi Windows 10 pentru utilizarea cu un cont Microsoft

Ți se cere să te autentifici folosind contul tău Microsoft. Dacă vrei asta, scrie-ți datele de conectare și apasă pe Sign in (Conectare), altfel mergi la următoarea secțiune a acestui articol. De asemenea, dacă la pasul anterior ai ales ca PC-ul tău să fie configurat pentru o organizație, ți se cere să introduci contul creat pentru tine de către organizația ta. Oricum ar fi, trebuie să îți scrii detaliile de conectare.

Conectarea la Windows 10 cu un cont Microsoft

NOTĂ: Dacă ți-ai activat serviciul de verificare în doi pași pentru contul tău Microsoft, ți se cere să introduci și un cod de securitate înainte de a putea continua, pentru a îți valida identitatea. De asemenea, ți se poate cere să-ți aprobi cererea de autentificare, folosind aplicația Microsoft Authenticator. Dacă nu ai activat această opțiune de securitate, atunci sari la pasul următor.

La acest pas, Windows 10 te întreabă dacă vrei să creezi un PIN pentru a accesa mai repede sistemul. Apasă "Create PIN" (Creează PIN).

Alegerea de a crea un cod PIN pentru contul tău de utilizator

Acum introdu codul pentru acces, apoi repetă-l. Apasă OK pentru a continua.

Crearea codului PIN asociat contului tău de utilizator

La pasul următor ți se recomandă să îți asociezi telefonul cu PC-ul, folosind numărul tău de telefon. Dacă vrei asta, alege țara ta, introdu numărul de telefon și apasă Send (Trimite).

Primești un SMS cu o legătură pentru descărcarea unei aplicații de la Microsoft, pe smartphone. Pentru a trece mai departe, apasă Next (Următorul). De asemenea, poți sări peste acest pas, alegând "Do it later" (Fă mai târziu).

Asocierea smartphone-ului tău cu PC-ul cu Windows 10

Dacă vrei să folosești OneDrive pentru a îți salva fișierele importante în cloud, pe ecranul următor poți alege să îl activezi. Desigur, poți și să optezi să nu folosești această facilitate, deși noi nu îți recomandăm acest lucru.

Opțiunea de a activa OneDrive sau nu

Cum configurezi Windows 10 cu un cont de utilizator local (offline)

Dacă nu vrei să folosești un cont Microsoft, atunci când instalarea Windows 10 te întreabă despre cont, poți să alegi să îți creezi și să folosești un cont local, offline. Pentru asta, apasă pe legătura "Offline account" (Cont local) din partea stânga jos a ecranului de conectare.

Opțiunea de a folosi un cont local offline în loc de un cont Microsoft

Dacă alegi să îți creezi un cont offline, Microsoft încearcă să te convingă că un cont Microsoft este mai bun. Dacă nu reușește să te convingă, apasă pe No (Nu) la pasul următor.

Confirmarea faptului că vrei un cont offline

Apoi, scrie numele de utilizator pe care vrei să îl folosești pentru contul offline pe care îl creezi.

Introducerea numelui contului local offline

Scrie parola pe care o vrei pentru contul tău local.

Introducerea parolei pentru contul de utilizator local offline

Când alegi să creezi un cont offline, Windows 10 îți cere să creezi și niște întrebări de securitate pentru el.

Alege întrebările pe care le preferi și scrie răspunsurile pentru ele.

Configuring the three security questions for the offline user account

Cum finalizezi instalarea Windows 10

Indiferent dacă ai ales să folosești un cont Microsoft sau un cont local pentru instalarea ta de Windows 10, acum poți alege dacă vrei sau nu să folosești Cortana pe post de asistent personal. Poți alege și dacă vrei să răspundă la "Hey Cortana" bifând sau debifând opțiunea respectivă, în funcție de ce anume dorești. Asta se întâmplă doar dacă nu ai ales România drept țara unde te afli ci o țară unde Cortana este disponibilă.

Opțiunea de a activa sau nu Cortana

Dacă vrei să activezi și să folosești Cronologia și alte facilități din Windows 10 ce necesită stocarea și sincronizarea de informații, pe ecranul următor al instalării Windows 10 poți să le activezi sau nu. Pentru cea mai bună experiență de Windows 10 posibilă, dacă folosești mai multe dispozitive cu Windows 10, noi îți recomandăm să alegi Yes (Da).

Activarea sau dezactivarea istoricului de activitate

Pasul final de configurare este legat de setările de confidențialitate. Pe ecranul "Choose privacy settings for your device" (Alege setările de confidențialitate pentru dispozitivul tău), poți să alegi dacă vrei să activezi sau nu funcții precum Location (Localizare), Diagnostic data (Date de diagnosticare), Find my device (Gășește-mi dispozitivul), Speech recognition (Recunoaștere vocală), Inking & Typing (Scris și tastat) și Tailored experiences (Experiențe adaptate). Îți recomandăm să citești cu atenție ce face fiecare dintre aceste opțiuni și să le activezi doar pe cele pe care le vrei.

Configurarea setărilor de confidențialitate pentru dispozitivul tău cu Windows 10

Windows 10 are nevoie de încă puțin timp pentru a îți pregăti calculatorul sau dispozitivul, aplicațiile și toate setările.

Finalizarea instalării Windows 10

După ce se termină instalarea, ești autentificat(ă) în Windows 10 și îți poți vedea desktop-ul. Felicitări, ai terminat de instalat Windows 10, singur!

Îți place Windows 10?

După cum vezi, procesul de instalare pentru Windows 10 nu este greu de parcurs și îți oferă destul de multe lucruri pe care le poți configura, chiar dinainte să fie finalizată instalarea. Sperăm că ghidul nostru a fost destul de complet pentru a te ajuta să treci prin toți pașii. Dacă ai întrebări sau probleme, nu ezita să ne spui în comentariile de mai jos. De asemenea, vrem să aflăm și primele tale impresii despre Windows 10. Îți place acest sistem de operare? Comentează mai jos și hai să discutăm.