Cum descarci Microsoft Office pe un PC cu Windows (3 metode)

Cum descarci Microsoft Office pe un PC cu Windows (3 metode)

Microsoft Office este o suită de programe de birou atât de populară încât, în 2022, există aproximativ 345 de milioane de licențe plătite pentru Microsoft 365 (cunoscut anterior sub numele de Office 365). Dacă ești unul dintre abonații Microsoft 365, probabil că vei dori să descarci și să instalezi Office cât mai curând posibil. Chiar dacă nu ești abonat, s-ar putea să dorești să descarci Microsoft Office gratuit și să-l încerci pentru o perioadă limitată de timp. Din aceste motive, am decis să scriem un ghid cu toate modalitățile de a descărca și instala Office pe un PC cu Windows. Vom încerca, de asemenea, să te ajutăm să decizi ce versiune de Microsoft Office să alegi: cea implicită pe 64 de biți sau cea pe 32 de biți. Să începem:

Reclamă

NOTĂ: Microsoft Office este o suită de aplicații plătite și, pentru a o putea folosi, trebuie să ai un abonament activ la Microsoft 365 sau o licență pe viață pentru o versiune Office de sine stătătoare. Deși îl poți descărca gratuit prin anumite metode, îl poți instala și utiliza gratuit doar pentru o perioadă limitată de timp. În prezent, Microsoft oferă o perioadă de probă gratuită de 30 de zile.

Ce versiune să descarci și să instalezi: Office 64-bit sau 32-bit?

Majoritatea calculatoarelor, laptopurilor, dispozitivelor 2 în 1, tabletelor și chiar a smartphone-urilor moderne funcționează cu procesoare pe 64 de biți. Printre altele, asta duce la o mișcare generală a lumii software către aplicații pe 64 de biți. În plus, deoarece Microsoft este una dintre cele mai mari companii de software din lume, multe programe dezvoltate de aceasta, inclusiv Office, sunt disponibile atât în versiuni pe 32 de biți, cât și pe 64 de biți.

Un motiv pentru care este posibil să vrei să folosești Office pe 64 de biți este că preferi să să fii cât mai la zi cu putință. Și, în funcție de modul în care intenționezi să utilizezi aplicațiile Office, este posibil ca versiunile lor pe 64 de biți să funcționeze mai bine decât cele pe 32 de biți. Iată principalele motive pentru a opta pentru Office pe 64 de biți:

  • Poți lucra cu foi de calcul Excel foarte mari. De exemplu, poți utiliza foi Excel care implică multe calcule complexe, se conectează la baze de date externe sau sunt mai mari de 2 GB fiecare.
  • Poți lucra cu prezentări PowerPoint de mari dimensiuni, cu imagini și videoclipuri de rezoluție mare sau animații complexe.
  • Poți edita documente Word de mari dimensiuni, care nu conțin doar la text. Dacă acestea au imagini sau tabele mari, versiunea Microsoft Word pe 64 de biți va merge mai bine.

Desigur, folosirea Office pe 32 de biți este o alegere bună în anumite situații:

  • Folosești un sistem de operare pe 32 de biți cu un procesor x86 (32 de biți) și este singura versiune care funcționează pe acesta.
  • Ai un sistem de operare pe 64 de biți, dar dispozitivul tău folosește un procesor ARM. Procesoarele ARM se găsesc de obicei pe smartphone-uri, dar există și unele tablete Windows și 2 în 1 care le folosesc.
  • Ai mai puțin de 4 GB de memorie RAM pe calculatorul sau dispozitivul tău.
  • Ai unele programe de completare dezvoltate numai pentru versiunea pe 32 de biți a Office, iar acestea nu funcționează în versiunea pe 64 de biți.

Un ultim aspect important de menționat înainte de a vedea cum se instalează Office: în mod implicit, Microsoft promovează versiunea pe 64 de biți a suitei Office pentru utilizatorii săi. Însă poți alege să instalezi Office pe 32 de biți, dacă asta-ți dorești.

1. Cum descarci și instalezi Microsoft Office de pe Office.com (Microsoft 365)

Pentru că vorbim despre Office, presupunem că ai deja contul tău Microsoft și parola. Dacă este adevărat, accesează Office.com și conectează-te folosindu-ți contul.

Conectare la contul tău Microsoft

Conectare la contul tău Microsoft

După ce te-ai conectat, apasă pe linkul „Instalați Office” din dreapta.

Butonul Instalați Office de pe pagina de pornire Microsoft Office

Butonul Instalați Office de pe pagina de pornire Microsoft Office

Apoi, ajungi pe pagina de internet a contului tău Microsoft, unde se deschide automat o fereastră numită „Descărcați și instalați Office”.

Reclamă

În aceasta, selectează limba pe care vrei s-o folosească Office din lista derulantă „Alegeți o limbă”.

Alege o limbă pentru Microsoft Office

Alege o limbă pentru Microsoft Office

Apoi, folosește opțiunea „Alegeți o versiune”. În mod implicit, apare „Office - Versiune implicită”. Dacă o lași așa, vei descărca și instala pe PC-ul tău cu Windows aplicațiile Office pe 64 de biți.

Versiunea implicită Microsoft Office este pe 64 de biți

Versiunea implicită Microsoft Office este pe 64 de biți

Dacă vrei Office pe 32 de biți sau să precizezi manual versiunea dorită, apasă pe lista derulantă „Alegeți o versiune”. Apoi, selectează opțiunea pe care o preferi:

  • „Office - Versiune implicită (implicit)” este Office pe 64 de biți
  • „Office - 32 de biți” va descărca versiunea Microsoft Office pe 32 de biți
  • „Office - 64 de biți” descarcă versiunea Microsoft Office pe 64 de biți, exact ca prima opțiune din listă
  • „Program de instalare offline” îți permite să descarci kitul de instalare complet al Microsoft Office în locul programului de instalare implicit (care descarcă fișierele necesare în timpul instalării efective a Office)

Alegerea unei versiuni Microsoft Office

Alegerea unei versiuni Microsoft Office

După ce ai ales, apasă pe butonul Instalare din partea de jos a ferestrei.

Instalează Microsoft Office

Instalează Microsoft Office

După ce apeși pe Instalare, browserul web descarcă programul de instalare Office. Când a terminat, execută fișierul OfficeSetup.exe.

Rulează fișierul de instalare OfficeSetup

Rulează fișierul de instalare OfficeSetup

Apoi, tot ce mai rămâne de făcut este să aștepți ca Office să se instaleze pe PC-ul tău.

Instalarea Microsoft Office

Instalarea Microsoft Office

SFAT: Dacă vrei să verifici versiunea ta de Office, poți folosi una dintre metodele detaliate aici: 5 metode pentru a afla versiunea exactă de Microsoft Office pe care o folosești.

Reclamă

2. Cum descarci și instalezi Microsoft Office folosind aplicația Office (Microsoft 365)

O altă modalitate similară de a descărca și instala Microsoft Office pe un calculator cu Windows este oferită de aplicația Office. Derutant, nu-i așa? Ei bine, Microsoft are o mică aplicație numită Office, pe care o poți găsi în mod implicit în Windows 11 și Windows 10 și pe care o poți descărca și din Microsoft Store. Caută în secțiunea Fixat din Meniul Start al Windows 11 pentru a o găsi. Dacă folosești Windows 10, caut-o în zona de dale din Meniul Start.

Aplicația Office este afișată în Meniul Start

Aplicația Office este afișată în Meniul Start

Nu este același lucru cu suita Office, care face parte din abonamentele Microsoft 365. Pentru mai multe informații despre aplicația Office integrată în Windows, accesează acest articol: Ce este aplicația Office din Windows și cum o dezinstalezi?.

În aplicația Office din Windows, în tabloul de bord, există un buton „Instalați Office” în colțul din dreapta sus.

Butonul Instalați Office din aplicația Office

Butonul Instalați Office din aplicația Office

Apasă pe el. Ești direcționat către fereastra „Descărcați și instalați Office” menționată în capitolul anterior al acestui ghid, iar pașii următori sunt aceiași din acest punct încolo.

3. Cum descarci Office folosind „Microsoft Windows and Office ISO Download Tool” (Office 2010 până la Office 2019)

A treia și ultima modalitate sigură de a descărca Office este utilizarea unei aplicații din terțe părți, numită „Microsoft Windows and Office ISO Download Tool.” Aceasta îți permite să descarci fișiere ISO pentru aproape orice versiune și ediție a Microsoft Office. Însă aceasta îți poate oferi doar versiunile de sine stătătoare: Office 2010, Office 2013, Office 2016, Office 2019, Office Mac 2011, Office Mac 2016 și Office Mac 2019. Nu îl poți folosi nici pentru a descărca cea mai recentă suită Office care se găsește în Microsoft 365 și nici Microsoft Office 2021.

Cum descarci Office ca fișier ISO de sine stătător

Cum descarci Office ca fișier ISO de sine stătător

Dacă vrei să descarci Office cu acest instrument, iată pașii detaliați pentru a-l utiliza: Cum descarci fișiere ISO cu Windows și Office (toate versiunile).

Preferi să descarci Office pe 64 de biți sau pe 32 de biți?

Descărcarea și instalarea aplicațiilor Microsoft 365 Office pe 64 de biți nu este complicată. Cu puțină atenție, ar trebui să obții ceea ce-ți dorești în cel mai scurt timp. Acum că știi cum s-o descarci, spune-ne: preferi să folosești Office pe 64 de biți sau preferi să rămâi la versiunea pe 32 de biți? Spune-ne părerea ta în secțiunea de comentarii de mai jos.

Descoperă: Productivitate Ghiduri Microsoft Office Programe Recomandate Windows