Cum scoți în siguranță un stick de memorie și alte dispozitive de stocare - Pagina 2

Ce fac dacă nu știu ce dispozitiv să aleg pentru a îl scoate în siguranță?

Dacă ai mai multe dispozitive conectate la calculator și nu ești familiarizat cu ele, este posibil să nu știi pe care să-l alegi pentru scoaterea în siguranță. Dacă ai problema asta, deschide Windows Explorer dacă folosești Windows 7 sau File Explorer dacă folosești Windows 8.1 sau Windows 10.

În Windows 7, mergi la secțiunea Computer din Windows Explorer și vezi ce discuri amovibile sunt conectate. Vezi ce conținut au fiecare și identifică dispozitivul pe care vrei să-l scoți. Reține-i numele și litera unității. Pentru a face acest exercițiu mai simplu, este bine să dai un nume personalizat fiecărui dispozitiv amovibil folosit.

După aceea, urmează pașii din secțiunea precedentă a acestui ghid, pentru a scoate dispozitivul respectiv în siguranță, folosind numele și litera unității.

Același lucru trebuie făcut și în Windows 8.1 și Windows 10. Singura diferență este că discurile amovibile se găsesc în secțiunea Acest PC din File Explorer.

Apoi revin-o la pașii descriși la începutul acestui tutorial, pentru a scoate unitatea identificată de tine.

Ce să faci când există o problemă la scoaterea unui dispozitiv?

Se poate întâmpla ca atunci când vrei să scoți în siguranță un dispozitiv, folosind procedura împărtășită mai devreme, să primești un mesaj de eroare care-ți spune: "Problemă la scoaterea USB Mass Storage Device " sau ceva similar. Asta se întâmplă pentru că dispozitivul este încă în uz.

Iată cum arată acest mesaj de eroare în Windows 10:

Iată cum arată în Windows 8.1:

Și iată-l în Windows 7:

Când primești acest mesaj de eroare, înseamnă că cel puțin un fișier de pe dispozitivul pe care vrei să-l scoți se află în execuție ori este deschis de o aplicație pe care o folosești. Închide acel fișier ori aplicația care-l folosește și încearcă din nou. Windows va scoate în siguranță dispozitivul respectiv doar după ce nu mai sunt fișiere deschise ori aflate în execuție, pentru a se asigura că nu vei pierde ori corupe datele de pe dispozitiv.

Concluzie

După cum vezi din acest ghid, facilitatea " Eliminare în siguranță" nu este greu de folosit și oricine poate să o utilizeze. Deși puteți scoate direct o unitate amovibilă din calculator, există mereu riscul de a corupe ori de a pierde datele de pe ea. Folosind procedura detaliată în acest ghid, nu veți avea niciodată astfel de probleme.