Gadget-uri tech - Idei de cadouri pentru Black Friday și Crăciun (2017)

Black Friday este deja aici la unele magazine, iar la eMAG vine pe 17 noiembrie. Pentru multă lume asta reprezintă și începutul sezonului de cumpărături pentru Crăciun. Dorești să-ți cumperi un cadou reușit, ori poate vrei să-ți impresionezi persoana iubită cu un gadget foarte tare, sau să-ți fericești un coleg de muncă. Dacă ai nevoie de idei proaspete de cadouri tech pe care le poți cumpăra la final de 2017, avem lista perfectă pentru tine. Include smartphone-uri la care poate nu te-ai gândit, MiniPC-uri excelente, un laptop excelent pentru gaming, tastaturi, mouse și un headset de gaming, câteva routere wireless și unele gadget-uri mici, ieftine și foarte utile. Citește sugestiile noastre cu cadouri tech pe care vei dori să le faci iarna asta:

Smartphone-uri: Huawei P10, ASUS ZenFone 4 Max 5.5, and Huawei P10 lite

Huawei P10 - telefonul de top, la un preț accesibil

Toată lumea discută despre utilmul iPhone X sau Samsung Galaxy S8. Acestea sunt smartphone-uri grozave dar și extrem de scumpe. Dacă vrei un telefon de top, la un preț rezonabil, cu o cameră excelentă și un aspect foarte elegant, ar trebui să te uiți la produsele Huawei. Noi am testat Huawei P10 și ne-a plăcut foarte mult. Deși nu este un telefon perfect, nimeni nu reușește să ofere un echilibru atât de bun între preț și calitate, iar dispozitivul în sine este unul fermecător. Caută-l în oferta eMAG sau Altex.

ASUS ZenFone 4 Max 5.5 - o alegere excelentă pentru cei care vor o baterie durabilă

Unii utilizatori de smartphone-uri își doresc un telefon cu o capacitate foarte mare a bateriei, mai presus decât orice altceva. Nu doresc un smartphone pe care trebuie să-l încarce zilnic. Problema cu majoritatea telefoanelor de acest gen este că tind să aibă un aspect urâte și să ofere performanțe foarte slabe. Un smartphone care iese în evidență pentru faptul că oferă o bună experiență de utilizare, precum și o durată de viață a bateriei foarte bună, este ASUS ZenFone 4 Max 5.5. Îl găsești la un preț bun la eMAG și la evoMAG.

Huawei P10 lite - cel mai bun smartphone ieftin

Nu toată lumea își permite să dea foarte mulți bani pe telefon. Majoritatea oamenilor vor un telefon care să fie rapid la sarcini obișnuite precum rularea aplicațiilor Facebook, WhatsApp, Messenger, YouTube, Zonga ș.a.m.d. Pentru astfel de sarcini, nu este nevoie de un telefon scump. Anul acesta am fost foarte impresionați de Huawei P10 lite: un telefon cu un preț excelent, care oferă performanțe și facilități pe care le găsești pe telefoane cu 50% mai scumpe decât el. Citește recenzia noastră despre el și caută-l în oferta eMAG și evoMAG.

Mini PC-uri: ASUS VivoMini UN65U

ASUS VivoMini UN65U - putere de procesare într-un pachet mic

Mini PC-urile sunt perfecte pentru utilizatorii care nu sunt interesați de gaming și vor un PC pe care să lucreze, care să ocupe puțin spațiu, cu multe opțiuni de conectivitate și performanțe de top. ASUS VivoMini UN65U este unul dintre cele mai bune mini PC-uri de pe piața autohtonă. Îl găsești în oferta eMAG și evoMAG.

Laptop de gaming: Lenovo Legion Y520

Lenovo Legion Y520 - laptopul de gaming la un preț rezonabil

Am testat câteva laptopuri de gaming anul acesta și nu ne-au impresionat prea tare, cu o singură excepție: Lenovo Legion Y520. Este un laptop de gaming la un preț accesibil și un cadou perfect pentru cineva care se joacă pe calculator. Citește review-ul nostru și vezi la ce preț îl găsești în oferta eMAG și Altex.

Tastaturi: HyperX Alloy FPS și Logitech K810

HyperX Alloy FPS: excelentă pentru gaming și scris, la un preț foarte bun

După ce ai încercat o tastatură mecanică, nu vei dori să folosești alt tip de tastaturi. Cel puțin nu dacă ai de scris mult la calculatori ori te joci multe jocuri. Anul acesta noi ne-am îndrăgostit de HyperX Alloy FPS. Este o tastatură de gaming minimalistă, cu o excelentă calitate a construcției, taste iluminate și un preț foarte bun. O găsești la eMAG și la Altex.

 

Logitech K810: cea mai bună tastatură portabilă Bluetooth

Această tastatură nu este una nouă dar rămâne în continuare cea mai bună tastatură mobilă pe care o poți cumpăra. Dacă ai nevoie de o tastatură flexibilă, care să poată fi conectată la orice tip de dispozitiv (smartphone, tabletă, Smart TV, Mini PC), pe care poți tasta foarte confortabil, acesta este modelul pe care trebuie să îl cumperi. Nu-ți va părea rău. Caută Logitech K810 la eMAG și la evoMAG.

Mouse: Razer DeathAdder Elite

Razer DeathAdder Elite: un clasic care este greu de depășit

Acest mouse nu este nici el nou și este destinat în primul rând pasionaților de jocuri. Dar, el reprezintă o alegere excelentă pentru toți utilizatorii dreptaci. Este incredibil de rapid, precis și cu un sistem plăcut de iluminare. Caută-l la eMAG și Altex.

Căști: HyperX Cloud Alpha

HyperX Cloud Alpha: excelente pentru gaming dar și pentru experiențe multimedia

Problema multor căști de gaming este faptul că oferă o experiență foarte bună în jocuri și una mediocră când asculți muzică ori te uiți la filme și clipuri video. HyperX Cloud Alpha este una dintre foarte puținele căști care face totul bine. Are un design sonor nou, cu două camere de sunet, care le face o alegere foarte potrivită pentru foarte multe categorii de utilizatori. Mergi la Altex unde le găsești în exclusivitate.

Routere wireless: ASUS RT-AC86U și TP-Link Archer C120

TP-Link Archer C1200 - cel mai bun model al anului între routerele ieftine

Piața de routere ieftine este foarte competitivă și, anul acesta, modelul care ne-a plăcut cel mai mult este TP-Link Archer C1200. Acesta vine cu un echilibru foarte bun între preț, performanță și caracteristici. Are un firmware stabil, acoperire WiFi de calitate și o rețea wireless rapidă pe frecvența de 5 GHz. De asemenea, prețul său este aproape imbatabil, pentru ceea ce oferă. Caută-l în portofoliul eMAG și Altex.

ASUS RT-AC86U - rețelistică de top și securitate la superlativ

ASUS strălucește când vine vorba de routere wireless avansate. Anul acesta au lansat modele care aduc suport pentru cele mai noi tehnologii WiFi și cea mai bună securitate care există pe un router modern. Citește recenzia noastră pentru ASUS RT-AC86U și caută acest router la Altex.

Gadget-uri utile: Kingston DataTraveler microDuo 3C, TP-Link UP525 Fast USB Charger și Sony SRS-XB40 Bluetooth speaker

Kingston DataTraveler microDuo 3C - stick-ul de memorie perfect pentru USB Type C

USB Type C se bucură de o adopție crescândă în lumea dispozitivelor mobile. Găsim acest port pe telefoane, tablete și unele ultrabook-uri. Dar, utilizatorii de PC-uri desktop au rămas cu porturile USB clasice, prezente pe sisteme desktop dar și pe laptop-uri. Dacă vrei să transferi frecvent date între PC-uri și dispozitive mobile, acest stick de memorie dual este o alegere foarte bună. Citește review-ul nostru despre Kingston DataTraveler microDuo 3C și caută-l la eMAG și evoMAG.

TP-Link UP525 Fast USB Charger: încarcă simultan până la 5 dispozitive, cu o singură priză

TP-Link UP525 este un cadou foarte bun pentru orice persoană care trebuie să care mai mult de două dispozitive mobile atunci când călătorește. A avea multe încărcătoare cu tine este enervant. Cu TP-Link UP525, poți încărca până la cinci dispozitive simultan, cu o singură priză. Este o idee bună pentru un cadou mic, ieftin și util. Mergi la eMAG și Altex și caută-l. Dacă o găsești, îți recomandăm versiunea de 40W. Este și mai bună decât cea de 25W pe care am testat-o noi.

Boxa Sony SRS-XB40 Bluetooth: perfectă pentru petrecerile “mobile”

Ai un adolescent în familie căruia îi place să petreacă? Vrea să organizeze petreceri oriunde se duce? La mare, la munte, la piscină? Atunci, îți recomandăm boxa portabilă Bluetooth Sony SRS-XB40. Oferă un bas generos, un sunet puternic și multă culoare. Este perfectă pentru a asculta muzică electronică ori hip-hop și pentru a improviza o petrecere oriunde te afli. O poți găsi la eMAG și evoMAG.

NOTĂ: Legăturile din acest articol sunt link-uri de afiliat. Dacă faci o cumpărătură dând clic pe ele, noi primim un mic comision. Le mulțumim cititorilor care le folosesc și sprijină astfel munca noastră.

Ce cadouri tech cumperi de Black Friday sau de Crăciun?

Sperăm că ți-a plăcut articolul nostru cu idei de cadouri tech și că ai găsit inspirație pentru ceea ce să cumperi. Înainte de a-l închide, spune-ne ce cadouri vrei să cumperi de acest Black Friday ori de Crăciun? Suntem tare curioși! :)