S-a lansat TP-Link Archer C5 v4: un router ieftin pentru gaming

În cadrul East European Comic Con s-a lansat noua generație a routerului wireless TP-Link Archer C5. Este vorba de actualizarea și modernizarea unui model clasic, foarte popular pe piața routerelor cu prețuri accesibile, din zona AC1200. Noua versiune promite latențe mici în jocurile online, un număr generos de porturi (în comparație cu alte routere AC1200), streaming HD și suport pentru cele mai noi standarde WiFi. Află ce configurație hardware are și cât costă, din această știre:

Ce are de oferit TP-Link Archer C5 v4?

Noua generație a routerului wireless TP-Link Archer C5, vine cu un aspect actualizat și modern. Ne place cum arată mai mult decât versiunile precedente. Acest model clasic, ajuns acum la versiunea 4, vine cu un procesor cu un singur nucleu MediaTek MT7620A, la frecvența de 580 MHz, 64 GB de RAM și 8 MB spațiu de stocare pentru firmware. TP-Link Archer C5 v4 este un router wireless dual band, cu lățime de bandă maximă teoretică totală de 1200 Mbps, împărțită astfel: 300 Mbps pe banda WiFi de 2.4 GHz și 867 Mbps pe banda de 5 GHz. De asemenea, are suport pentru standardul wireless 802.11ac Wave 2 și transferuri 2x2 MU-MIMO.

Routerul este generos în materie de porturi: 5 porturi Ethernet la viteza de 1 Gbps (unul este folosit pentru conectarea routerului la internet) și un port USB 2.0. Dotările sale hardware ar trebui să fie suficiente pentru streaming în rezoluție Full HD cât și pentru jocurile online. O facilitate interesantă și mai rar întâlnită în zona de routere de buget, este faptul că TP-Link Archer C5 v4 îți permite să folosești un modem USB mobil drept backup pentru conexiunea principală la internet, atunci când aceasta îți pică din varii motive.

De asemenea, Archer C5 oferă și funcția de server VPN (prin protocoalele OpenVPN și PPTP), asigură până la 8 rețele Wi-Fi diferite simultan (poți activa 6 rețele WiFi pentru oaspeți) și management securizat local și de la distanță.

Prețul de lansare este unul foarte bun, de 239.99 RON. Acest model se găsește deja în portofoliul eMAG, aici, beneficiind de o mică reducere față de prețul recomandat.

Ce părere ai despre TP-Link Archer C5 v4?

Ne-a plăcut ce-am aflat despre TP-Link Archer C5 v4 și suntem curioși să-l testăm pe îndelete. Când vom face asta, vom reveni cu un review detaliat, în care-l vom compara cu alte routere AC1200. Până atunci, lasă un comentariu și spune-ne cum îți place acest model. Este ceva anume ce vrei să testăm în review-ul nostru despre TP-Link Archer C5 v4? Comentează mai jos și hai să discutăm.

Sursă