Microsoft Lumia 650 este cel mai nou smartphone de buget lansat de Microsoft cu Windows 10 Mobile preinstalat. Dacă citești informații despre acest dispozitiv, este evident că avem de a face cu un smartphone plin de contraste. În primul rând, atât în realitate cât și în poze, arată excelent. Am putea spune fără să fim contraziși de prea multă lume că arată mai bine decât dispozitive cu un preț premium, cum ar fi Microsoft Lumia 950 și Lumia 950 XL. În timp ce design-ul său este peste clasa sa de preț, caracteristicile sale hardware sunt, în anumite privințe, mai slabe decât ale predecesorului său - Microsoft Lumia 640. Vă imaginați cât de curioși am fost să testăm acest smartphone și să vedem ce are de oferit în utilizarea zilnică. L-am testat puțin mai mult de o săptămână și acum suntem gata să împărtășim concluziile noastre, în acest review:
Caracteristici hardware și ambalaj
Ambalajul folosit pentru Microsoft Lumia 650 este foarte simplu: smartphone-ul vine într-o cutie mică, albă, care este 100% reciclabilă. Pe partea din față avem o fotografie a dispozitivului. Pe cutie se găsesc foarte puține informații despre acest smartphone și caracteristicile sale.
Când deschizi cutia, vei găsi următoarele elemente: smartphone-ul, bateria, alimentatorul, garanția și câteva documente cu informații despre dispozitiv, în mai multe limbi.
Așa cum se vede în poza de mai sus, în pachet nu este inclus un set de căști, ceea ce înseamnă că vor trebui achiziționate separat.
Când vine vorba de caracteristicile sale hardware, Microsoft Lumia 650 este un dispozitiv plin de contraste. În primul rând, procesorul său și cipul grafic sunt mai slabe decât pe Lumia 640, telefon care a fost lansat anul trecut. Lumia 650 are un procesor cu patru nuclee Qualcomm Snapdragon 212 la 1.3 GHz în timp ce Lumia 640 are un procesor mult mai bun, tot cu patru nuclee, Qualcomm Snapdragon 400 la 1.2 GHz. Cipul grafic de pe Lumia 650 este un Adreno 304 - un cip inferior lui Adreno 305 de pe Lumia 640. Din fericire, cantitatea de memorie RAM a rămas aceeași - 1 GO. Decizia Microsoft de a oferi hardware cu o putere de procesare mai slabă pe Lumia 650 decât pe Lumia 640 este cel puțin ciudată.
Un alt aspect negativ este faptul că bateria înlocuibilă de pe Lumia 650 are o capacitate mai mică decât cea de pe Lumia 640, aceasta având 2000 mAh în loc de 2500 mAh. Acestea sunt genul de caracteristici hardware pe care te aștepți să le vezi pe smartphone-uri de ultra-buget, cum ar fi Microsoft Lumia 550.
Din fericire, aspectele negative se opresc aici. Restul caracteristicilor hardware ale Lumia 650 tind să fie superioare lui Lumia 640. De exemplu, spațiul de stocare s-a dublat de la 8 GO pe Lumia 640 la 16 GO pe Lumia 650. Deși ecranul are aceeași dimensiune de 5 inci și aceeași rezoluție (1280x720 pixeli) acesta are o densitate a pixelilor puțin mai mare: 297 ppi în loc de 294 ppi. De asemenea, ecranul tactil este de tip OLED și include tehnologia ClearBlack. Sticla folosită este Corning Gorilla Glass 3.
O altă schimbare este faptul că Microsoft Lumia 650 folosește cartele de tip Nano-SIM. De asemenea, oferă și un slot pentru carduri microSD care pot fi folosite pentru a mări spațiul de stocare disponibil până la 200 GO.
Camera dorsală de pe Lumia 650 are 8 megapixeli, autofocus, zoom digital 2x și bliț cu LED. Poate înregistra videoclipuri la rezoluția maximă de 720p și 30 de cadre pe secunde. Camera frontală este surprinzătoare, având un senzor cu unghi larg de 5 megapixeli, care poate înregistra videoclipuri la rezoluția de 720p și 30 de cadre pe secundă.
În ceea ce privește mărimea, Microsoft Lumia 650 are o lungime de 142 mm și o lățime de 70.9 mm. De asemenea, smartphone-ul este foarte subțire, având doar 6,9 mm grosime și foarte ușor, cântărind doar 122 de grame.
Ca opțiuni de conectivitate, Microsoft Lumia 650 vine cu un cip Bluetooth 4.1, o placă de rețea wireless care oferă suport pentru standardele 802.11 b/g/n, un slot microUSB 2.0, un cip NFC și unul pentru radio FM.
Dacă dorești să afli toate caracteristicile sale oficiale, citește această pagină: Microsoft Lumia 650 Specificații.
Construcție și design
După cum am spus și în introducerea acestui review, Microsoft Lumia 650 iese în evidență prin aspectul său: ecranul este de foarte bună calitate pentru un smartphone în zona sa de preț iar ramele metalice adaugă un plus de eleganță care lipsește de la modele mai scumpe precum Microsoft Lumia 950.
Coperta de pe spatele telefonului este din plastic mat și poate fi scoasă pentru a avea acces la baterie, la slot-ul pentru Nano-SIM și la cel pentru cardul microSD. Din păcate, această copertă nu este foarte stabilă: dacă apeși cu degetul pe ea, se simte un mic joc, care este deranjant și îți lasă impresia că acest smartphone este destul de fragil. Din fericire, există coperți și huse pe care le puteți cumpăra pentru a o înlocui.
Ecranul OLED de pe Lumia 650 este mai bun decât cel de pe Lumia 640. Tehnologia ClearBlack oferă niveluri foarte bune de negru dar și de alb, iar sistemul de operare Windows 10 Mobile arată foarte bine pe acest smartphone. Ecranul are un contrast bun, o bună reproducere a culorilor și unghiuri bune de vizionare a imaginii, iar vizibilitatea sa atunci când este folosit în aer liber nu are de suferit.
Microsoft Lumia 650 este foarte plăcut la atingere, ușor și subțire. Credem că mai ales publicul feminin va aprecia aceste caracteristici.
Calitatea construcției oferite de Microsoft Lumia 650 este peste ceea ce veți găsi la alte smartphone-uri din aceeași zonă de preț.
Experiența de utilizare a smartphone-ului Microsoft Lumia 650
Convorbirile telefonice realizate pe Microsoft Lumia 650 au fost de calitate. Vocile s-au auzit bine atât în conversații telefonice normale, conversații de grup ori apeluri pe Skype. O caracteristică nouă în Windows 10 Mobile este și faptul că poți înregistra convorbirile tale telefonice apăsând un simplu buton.
Am testat calitatea audio oferită de acest smartphone, folosind o pereche de căști Sennheiser CX275s. Sunetul a fost de bună calitate atunci când am ascultat muzică și am vizionat clipuri video, chiar dacă acest smartphone nu oferă multe în ceea ce privește facilitățile de manipulare și configurare a sunetului. Din păcate, nu ne-a plăcut faptul că vizionarea de clipuri video HD a fost o experiență cu sacadări, din cauza procesorului și a cipului video de slabă calitate. Nu poți avea o experiență de vizionare fluentă a clipurilor HD pe acest smartphone.
Difuzorul oferă o calitate decentă a sunetului dar, pe setări de volum înalte, tinde să distorsioneze sunetul destul de mult. Acesta este un lucru la care ne așteptam de la un smartphone accesibil la preț.
Când am testat Lumia 650 nu am avut probleme cu calitatea semnalului și a conexiunii mobile.
O îmbunătățire binevenită este reprezentată de cei 16 GO spațiu de stocare. Asta înseamnă că, spre deosebire de Lumia 640, nu este neapărată nevoie de un card microSD dacă vrei să instalezi mai mult de câteva aplicații și să faci poze și videoclipuri cu telefonul tău mobil. Mulți utilizatori vor aprecia această extindere a spațiului de stocare.
În ceea ce privește autonomia, bateria ar trebui să țină 10-12 ore în condiții de utilizare normală. Dacă vrei o autonomie ceva mai mare, trebuie să dezactivezi din caracteristicile Windows 10 Mobile care tind să consume baterie, fără să ofere prea multe, cum ar fi Ecranul de verificare rapidă (Glance screen).
Experiența oferită de Windows 10 Mobile a primit câteva îmbunătățiri în ultimele actualizări dar, chiar și-așa, tot mai întâlnești mici bug-uri si probleme de performanță, mai ales când faci multitasking mai intens ori te joci pe telefon. Vom oferi mai multe detalii despre acest subiect într-o secțiune viitoare a acestei recenzii.
În general, Lumia 650 oferă o experiență bună de utilizare, mai puțin atunci când folosești aplicații care tind să consume mai multe resurse hardware.
Mergi la pagina următoare a acestui review pentru a afla mai multe despre calitatea camerei oferite de Microsoft Lumia 650 și cât de bine rulează sistemul de operare Windows 10 Mobile pe acest smartphone.