Recenzie HTC One M9 - Comoara ascunsă a lumii smartphone-urilor - Pagina 2

Rating:
5 out of 5 stars

Android 5 Lollipop, Interfața HTC Sense & Aplicațiile incluse implicit

Din fabrică, HTC One M9 rulează Android 5.0 Lollipop, însă acesta poate fi actualizat cu Android 5.1. Producătorul a personalizat acest smartphone cu propria interfață a utilizatorului, denumită HTC Sense. Această interfață a utilizatorului a trecut printr-un proces lung de îmbunătățire de la primele sale apariții pe telefoanele HTC bazate pe Android și s-a dezvoltat într-o interfață completă, frumoasă și eficientă cu un design minimalist și o multitudine de scurtături și facilități utile. Oferă o experiență de utilizare curată, fără a încerca să-ți oprească respirația cu animații inutile și efecte care consumă prea multe resurse.

Cea mai ușor de observat caracteristică a lui HTC Sense este ecranul principal, care oferă toate facilitățile clasice, ca posibilitatea de a adăuga scurtături și widget-uri pe ecranul principal și de a stabili mai multe ecrane principale interschimbabile prin tragerea spre laterala ecranului. Mai mult decât atât, HTC a pregătit câteva widget-uri foarte atrăgătoare, cum ar fi un folder adaptabil de scurtături care monitorizează propria locație (acasă, la serviciu sau pe drum) și își schimbă conținutul pentru a se potrivi nevoilor utilizatorului. Clasicul ceas digital HTC Flip Clock este de asemenea disponibil.

Widget-ul implicit pentru ceas și starea vremii arată minunat - ne-a plăcut în mod special modul de actualizare a cifrelor, animându-se vertical în timp ce se schimbă.

O altă facilitate care ne-a plăcut este posibilitatea de schimbare a butoanelor implicite de pe bara inferioară de navigație (Înapoi, Acasă și Aplicații Recente) sau de adăugare a unuia nou pe lângă cele 3 deja prezente (bara de navigație suportă maxim 4 butoane). Printre butoanele opționale se regăsesc un buton de închidere a ecranului, un buton toggle pentru rotire automată a ecranului, Notificări, un buton de ascundere a barei de navigație și un buton pentru Opțiuni Rapide.

Panoul pentru opțiuni rapide are un design plăcut și simplu, folosind același stil cu culori solide (în majoritate negru și alb cu accente de albastru deschis, configurabil în funcție de tema aleasă) și linii drepte.

Ecranul de blocare al dispozitivului este simplu și seamănă cu ecranul de blocare original din Android Lollipop. Singura schimbare vizibilă (în afară de widget-ul de ceas și stare a vremii) este bara de scurtături configurabile din partea de jos, care urmărește scurtăturile alese în ecranul principal.

Ajungând la secțiunea dedicată aplicațiilor implicite, HTC este cunoscut a fi moderat în ceea ce privește aplicațiile preinstalate pe dispozitivele lor. În timp ce veți găsi destule aplicații proprii HTC instalate pe HTC One M9, nu veți găsi prea multe aplicații inutile de care de obicei nu puteți scăpa fără intervenții speciale. Dispozitivul de test pe care l-am primit a fost personalizat de Telekom România, un operator de telefonie mobilă, care a adăugat de asemenea propriul strat de personalizare asupra acestui dispozitiv, așa că unele dintre aplicațiile pe care le veți vedea în capturile de ecran sunt instalate de operatorul de telefonie mobilă.

În mod previzibil, aveți disponibilă gama întreagă de aplicații Google, ca de exemplu Hangouts, Maps, Google sau aplicațiile Play - Music, Newsstand, Books și Games. Pe lângă acestea, aplicațiile preinstalate în HTC One M9 sunt următoarele:

  • Zoe - o aplicație destinată editării foto și video care combină fotografii și clipuri în "amintiri" digitale
  • Music - player-ul media propriu HTC
  • Twitter - aplicația-client Twitter
  • Car - o interfață destinată utilizării smartphone-ului în timpul conducerii autoturismului, care oferă butoane mari și text lizibil pentru operarea facilă
  • Scribble - o aplicație pentru notițe
  • POLARIS Office 5 - o suită office mobilă
  • HTC Backup - o aplicație destinată backup-ului în cloud oferită de HTC
  • HTC Dot View - o aplicație dezvoltată pentru utilizarea cu husele de ecran Dot View produse de HTC
  • Peel Smart Remote - o aplicație destinată înlocuirii telecomenzilor cu infraroșu
  • Fun Fit - o aplicație de monitorizare fitness
  • Power to Give - o aplicație interesantă pentru partajarea puterii de procesare, care îți permite să "contribui cu puterea de procesare nefolosită în cercetare științifică, de mediu, medicală sau extraterestră în proiecte din întreaga lume", așa cum spune însăși aplicația. Nu este nevoie decât să fii conectat la o rețea Wi-Fi și smartphone-ul va procesa date, ca parte dintr-o rețea globală de cercetare. Drăguț, nu?
  • Kid Mode și Parent Dashboard - o interfață prietenoasă pentru copii care protejează telefonul de aceștia și le oferă o modalitate distractivă de interacțiune cu acesta în timpul jocurilor, împreună cu panoul de administrare al părintelui

În ultimii ani, interfața proprie HTC Sense, s-a dezvoltat într-o interfață pentru utilizatori frumoasă și ergonomică, care folosește un design minimalist și ocolește cu succes toate acele efecte extravagante care consumă resurse în mod inutil. Ceea ce ne-a plăcut în special în cazul lui HTC One M9 este că HTC a decis să păstreze numărul de aplicații preinstalate la un minim necesar, evitând supra-încărcarea dispozitivului cu aplicații inutile cu care de obicei ești blocat și pe care nu le folosești niciodată.

Performanța în teste sintetice

Știți deja că piesele găsite sub capota lu HTC One M9 sunt toate de rang înalt. Între procesorul Snapdragon 810, cipul grafic Adreno 430 și cei 3 GO de memorie RAM, este ușor de dedus că acest smartphone este puternic, dar despre câtă putere vorbim aici de fapt? Haideți să testăm cel mai recent smartphone HTC și să aflăm.

În primul rând, așa cum facem cu orice dispozitiv, vom testa procesorul central al acestui smartphone. Pentru aceasta, vom folosi cunoscuta aplicație de teste sintetice Vellamo , care oferă două teste principale pentru procesor: testul Vellamo Multicore și testul Vellamo Metal .

În testul Multicore , care măsoară capacitatea dispozitivului de a gestiona sarcini multiple simultan, HTC One M9 a obținut 2228 de puncte, care îl situează aproape de primul loc al ierarhiei dispozitivelor. Este clar că avem de a face cu un dispozitiv performant.

Când l-am încercat cu testul Metal , care măsoară performanța dispozitivului în timp ce rulează sarcini destinate unui singur nucleu, HTC One M9 a obținut un scor de 2351 de puncte, plasându-l imediat sub Samsung Galaxy S6.

Apoi, vom trece la măsurarea performanței în jocuri ale acestui smartphone. Pentru a observa cât de bine HTC One M9 se descurcă în jocuri, vom folosi aplicația GFXBench GL Benchmark. Testele relevante pentru noi sunt Manhattan și T-Rex , ambele rulând la o rezoluție 1080p și înafara ecranului, ceea ce înseamnă că rezoluția efectivă a display-ului nu este luată în considerare în timp ce testele rulează.

La finalul testului Manhattan, HTC One M9 a terminat de calculat 1048 de cadre, un scor foarte bun pentru acest dispozitiv, de altfel, așteptat.

În testul T-Rex , dispozitivul nostru a reușit să calculeze 2869 de cadre, un alt scor foarte bun, demonstrând performanța de top a cipului grafic Adreno 430.

Concluzia până în acest punct este că procesorul folosit în HTC One M9 poate că nu este cel mai performant procesor de pe piață, însă cipul grafic Adreno 430 își îndeplinește sarcinile admirabil, oferindu-i acestui smartphone performanțe impresionante în secțiunea gaming. Cu toate acestea, mai avem pregătit încă un test foarte important pentru acest smartphone. Este vorba despre testul Vellamo Explore , care măsoară capabilitățile dispozitivului în timp ce acesta afișează o pagină web compusă din elemente HTML, CSS și JavaScript. Scorul obținut de HTC One M9 la acest test este de 3888 de puncte, un rezultat demn de laudă.

A venit rândul bateriei pentru a fi pusă la încercare. În timpul utilizării normale, am reușit să-l păstrăm funcțional pentru aproape două zile. Însă pentru o măsurătoare mai precisă decât atât, vom folosi testul Work battery life oferit de aplicația PCMark . Bateria Li-Po de 2840 mAh a reușit să țină dispozitivul funcțional timp de puțin peste 6 ore și jumătate. Testele sintetice nu au oferit un rezultat foarte bun, situând HTC One M9 la același nivel cu majoritatea dispozitivelor high-end din această perioadă. Pe de altă parte, noi am reușit să obținem din baterie o cantitate impresionantă de energie la utilizarea obișnuită, așa că priviți aceste rezultate cu ochi obiectivi.

Ultimul test pe care-l vom rula pe acest dispozitiv este viteza conexiunii de internet mobil. Pentru aceasta, vom face apel către aplicația dezvoltată de Ookla, pe numele ei Speedtest . Într-o zonă de semnal de calitate și folosind rețeaua de telefonie mobilă Telekom România, HTC One M9 a atins o viteză de download de 10,72 Mbps și una de upload de 0,34 Mbps.

Este deja clar pentru toată lumea că performanțele lui HTC One M9 nu trebuie trecute cu vederea. Chiar dacă rezultatele în cazul sarcinilor obișnuite sunt impresionante, smartphone-ul se descurcă excepțional în cazul activităților recreative, anume jocuri. Noul cip grafic Adreno 430 își primește lauda cuvenită pentru acest lucru, în timp ce controversatul CPU Snapdragon 810 este responsabil pentru celelalte aspecte. Rămâne însă de văzut dacă zvonurile negative ce îl privesc se dovedesc a fi reale sau nu - noi nu am observat acea supra-încălzire despre care se vorbește în ele.

Notă produs
5/5

Verdict

La prima vedere, HTC One M9 poate părea aproape spartan în design, fiind construit ca un bloc solid de metal și sticlă. Dar odată ce ajungi să-l cunoști mai bine, îî vei iubi senzația de minimalism pe care o oferă. Nu vei găsi efecte inutile care să consume energie prețioasă și nici imagini de fundal excesiv colorate și extravagante, ci doar o interfață extrem de utilă și ergonomică ce îți oferă exact ce ai nevoie, chiar acolo unde ai nevoie și când ai nevoie de ea, mulțumită interfeței maturizate a HTC, HTC Sense. Dispozitivului îi lipsesc câteva facilități prezente în alte aparate din aceeași categorie, ca de exemplu cititorul de amprente, dar în afara câtorva altor detalii mărunte, HTC One M9 reușește să fie comparabil cu cele mai de succes și cunoscute dispozitive high-end de pe piață. Este un dispozitiv mobil foarte performant care oferă o putere mare de procesare, în special în departamentul de jocuri. Camera sa foto oferă de asemenea o mulțime de facilități de negăsit în alte dispozitive similare. La finalul zilei, nu poți nega: HTC One M9 este un dispozitiv care poate satisface pe oricine.

Acestea fiind spuse, prețul pe care ești nevoit să îl plătești în schimbul lui HTC One M9 este mai mult decât corect, așa că acest dispozitiv nu este destinat unui sector select de utilizatori, ci utilizatorului obișnuit.