Recenzie Lenovo X3 Vibe - Vibrații pozitive într-un pachet surprinzător - Pagina 2

Recenzie de Tudor Dan publicat la 15.04.2016
Rating:
4 out of 5 stars

Performanțe în teste sintetice ale Lenovo X3 Vibe

Lenovo X3 Vibe are al doilea cel mai bun chipset Snapdragon, astfel încât așteptările sunt destul de ridicate. Începem cu suita Vellamo și testele Metal și Multicore. Testul Metal analizează performanța unui singur nucleu, în timp ce Multicore pune toate cele șase nuclee la lucru.

În timp ce rezultatul testului Metal , 2123 puncte, nu reprezintă o surpriză, Lenovo X3 Vibe fiind un pic sub LG G4 (care are același chipset, dar cu nuclee care rulează la frecvențe mai mari), testul Multicore a oferit prima surpriza placută: cu 2547 puncte, Lenovo X3 Vibe a fost cu 14% mai performant decât LG G4 și cu doar 10% mai lent decât Samsung Galaxy S6, care are componente mai puternice. Este un rezultat excelent pentru chipset-ul Snapdragon 808, rezultat apropiat de cel al fratelui său mai puternic, Snapdragon 810.

În continuare, am testat subsistemul grafic folosind suita GFX Bench GL Benchmark. Lenovo X3 Vibe a obținut rezultate bune în toate testele, mulțumită procesorului grafic Adreno 418. Rezultatele testelor Manhattan Offscreen (934 cadre) și T-Rex Offscreen (1941 cadre) sunt în mod nesurprinzător similare cu cele ale LG G4 și un pic mai slabe decât cele ale Samsung Galaxy S6.

Ne întoarcem la suita Vellamo pentru testul Browser , pe care l-am rulat pentru browser-ul Chrome în scopul de a evalua experiența de navigare. Rezultatul a fost excelent: Lenovo X3 Vibe a reușit un scor de 4745, semnificativ mai bun decât cel al LG G4.

Următorul test este unul destul de imprecis, deoarece rezultatul depinde de puterea semnalului și diverse alte setări. Mai jos aveți ratele de transfer obținute de către Lenovo X3 Vibe folosind Speedtest.net by Ookla , atât pe rețeaua 4G (stânga) cât și pe WiFi (dreapta). Numerele dau o idee despre valorile la care puteți să vă așteptați în medie. Vitezele 4G pot fi cu ușurință mai mari, în funcție de limitele tehnologice și de lățime de bandă furnizate de operatorul de rețea, deoarece dispozitivul este compatibil cu LTE CAT6, având o limită maximă teoretică de 300 Mbps la download. În mod similar, deoarece dispozitivul acceptă standardul 802.11 ac, viteza WiFi poate fi substanțial mai mare.

La final am rulat testul de viață a bateriei Work battery life de la PCMark pentru a vedea cât de mult rezistă bateria. Rezultatul a fost din nou o surpriză plăcută, Lenovo X3 Vibe reușind un rezultat de 9 ore și 55 de minute, cu un scor mediu de 4209 puncte. Este încă departe de rezultatul uimitor obținut de ASUS Zenfone Max , dar este peste media pentru un smartphone de această dimensiune și cu acest nivel de performanță.

Testele sintetice indică un bun nivel de performanță pentru Lenovo X3 Vibe. Performanța brută este cu un pas în urma celor mai performante telefoane actuale, dar rezultatele sunt respectabile și uneori chiar surprinzătoare pentru componentele utilizate. Rezultatele excelente la secțiunea de de navigare pe web arată că Lenovo a depus un efort substanțial în a asigura un bun nivel de integrare a componentelor hardware și software.

Experiența de utilizare a smartphone-ului pe Lenovo X3 Vibe

După buna impresie inițială și rezultatele excelente în testele sintetice, am avut așteptări mari de la vârful de gamă Lenovo, iar așteptările au fost atinse în totalitate. Cu toate că acest smartphone este foarte mare, nu se simte și arată voluminos, datorită designului curat și rotunjit al spatelui. Operarea cu o singură mână este o sarcină dificilă pentru persoanele cu mâini de dimensiune medie, dar utilizatorii care cumpără acest dispozitiv știu la ce să se aștepte de la un smartphone cu un ecran de 5.5 inci.

Telefonia este foarte bună: sistemul de suprimare a zgomotului funcționează foarte bine în medii zgomotoase, iar difuzorul este suficient de puternic. Nu am avut probleme de recepție.

Ecranul este superb, cu culori bogate și unghiuri de vizualizare extreme. Negrul redat nu este perfect, dar claritatea și luminozitatea sunt excelente. Combinând ecranul excelent cu difuzoarele frontale cu tehnologia Dolby Atmos, se obține un dispozitiv cu adevărat plăcut pentru vizionarea de filme, o calitate care nu este de obicei pe listă pentru un telefon mobil. Funcția Dolby funcționează foarte bine și dă profunzime sunetului. Odată activată, nu am mai dezactivat această funcție, deoarece calitatea experienței este mult superioară. Difuzoarele sunt foarte puternice iar un pic mai mult bass le-ar fi făcut perfecte.

În utilizarea căștilor sau dispozitivelor cu amplificator extern, calitatea sonoră este impecabilă. Diferența dintre cele două setări, HiFi și Turbo HiFi poate fi identificată numai folosind căști performante sau difuzoare de studio și asta pentru că setarea HiFi este deja aproape perfectă. Nu că s-ar observa, folosind căștile incluse, care sunt mediocre în cel mai bun caz.

Aplicațiile au rulat fluent, chiar și atunci când am utilizat mai multe aplicații în același timp. Telefonul nu se încălzește excesiv atunci când este utilizat pentru jocuri 3D.

Bateria a ținut mai mult de 24 de ore la o utilizare medie. Puteți să vă așteptați să obțineți cu ușurință o zi întreagă de utilizare de la Lenovo X3 Vibe. Telefonul are o funcție de economisire a energiei care poate fi activată la un prag stabilit.

Am încercat din greu să găsim defecte telefonului Lenovo X3 Vibe în utilizarea normală, dar singurele plangeri au fost cu privire la materialele utilizate și nu performanțele dispozitivului. În primul rând, considerăm că includerea unei carcase de protecție nu este doar un truc de marketing. Rama de aluminiu prelucrat este foarte moale și chiar cu utilizare grijulie poate fi zgâriat sau ciobit foarte ușor. În al doilea rând, carcasa în sine este destul de fragilă. Problema nu este că nu e rigidă, dimpotrivă chiar: faptul că este prea rigidă o face greu de scos (operațiune necesară în cazul în care doriți să inserați o cartelă SIM sau un card microSD) și fragilă. Un capac mai flexibil ar elimina aceste probleme.

În concluzie, experiența smartphone pe Lenovo X3 Vibe este excelentă și nu am putea cere mai mult de la un dispozitiv la acest preț. Telefonul arată bine, are un ecran excelent, un sunet puternic și o viață a bateriei decentă.

Experiența de utilizare a camerei folosind Lenovo X3 Vibe

Interfața camerei este simplă și directă. Aveți opțiunea de a face o fotografie, înregistra un clip video sau de a folosi una dintre cele opt presetări:

  • Pro - permite utilizatorului să ajusteze setări cum ar fi ISO și deschiderea diafragmei
  • Panorama - combină mai multe fotografii într-una panoramică
  • Art Nightscape - utilizează o sensibilitate ridicată a senzorului pentru realizarea de poze nocturne
  • Artistic HDR - poate îmbunătăți gama dinamica sau crea imagini colorate intens, în funcție de setările selectate
  • Blur background - utilizează cea mai mare deschidere de diafragmă pentru a obține o zonă foarte îngustă de focalizare
  • Panorama selfie - utilă pentru o poză de grup cu camera frontală
  • Înregistrare video cu redare accelerată
  • înregistrare video cu redare încetinită

Setările avansate nu sunt ușor accesibile, dar ne îndoim că mulți dintre utilizatori vor dori să schimbe aceste setări prea des.

Camera principală 21 MP utilizează un sistem de focalizare automată cu detecție de fază care, în utilizarea de zi cu zi, focalizează imaginea mai repede și camera petrece mai puțin timp nefocalizată, chiar și atunci când se deplasează de la un subiect apropiat la unul îndepărtat. Caracteristica este ușor de observat în condiții de iluminare bună, atunci când camera focalizează mult mai rapid decât camera o cameră care nu folosește acest sistem.

Reiterăm aici ceea ce credem că este cel mai important punct slab al Lenovo X3 Vibe (și unul dintre puținele): camera foto nu are stabilizator optic de imagine, o caracteristică obligatorie pentru un smartphone la acest nivel de preț. Există o funcție software de stabilizare a imaginii, dar nu este nici pe departe la fel de eficientă ca funcția optică. Acestea fiind spuse, imaginile obținute în condiții de iluminare bune sunt bune, cu culori frumoase și claritate bună.

Am testat gama dinamică (capacitatea de a reda detalii în condiții diverse de iluminare) prin efectuarea de fotografii ce au inclus atât zone umbrite cât și zone bine luminate și am constatat că aparatul de fotografiat de obicei supraexpune zonele bine luminate. Spunem "de obicei", deoarece am remarcat o oarecare inconsecvență a setărilor automate.

Funcția HDR denaturează culorile, uneori extrem de mult, în funcție de setările utilizate (Automobile, City, Portrait sau Still Life). Mai jos puteți vedea rezultatele cu setările Automobile, Portrait și Still Life.

În lumină scăzută, calitatea fotografiilor se deteriorează rapid, dar acest lucru nu este o surpriză pentru un aparat de fotografiat montat pe un smartphone. Imaginile sunt utilizabile, dar focalizarea automată este mult mai lentă iar motion blur-ul este omniprezent. Fotografiile nocturne nu sunt recomandate pe Lenovo X3 Vibe, deoarece imaginile sunt fie neclare fie nedetaliate.

Fotografiile macro sunt destul de bune, cu toate că aparatul nu se poate apropia la mai puțin de 10 cm de subiect. Am găsit aceeași inconsecvență în setările automate ale camerei foto de la o poză la alta, poate din cauza unei erori de software. Mai jos puteți vedea această inconsecvență în două fotografii macro realizate în succesiune rapidă.

Blițul face o treabă bună, umple scena frumos, iar culorile sunt redate relativ fidel mulțumită celor două tonuri de culoare folosite de LED-uri.

Camera foto frontală de 8 MP are focalizare fixă și este bun doar pentru autoportrete. Camera nu se descurcă grozav în lumină scăzută, dar face fotografii decente în condiții adecvate. De asemenea, aveți opțiunea de a vă "înfrumuseța" autoportretul folosind o setare care, în esență, scade claritatea și netezește caracteristicile pielii.

Camera poate fi controlată cu ajutorul cititorului de amprente. Fiind situat pe partea din spate a aparatului, acesta este ideal plasat pentru a-l utiliza ca declanșator pentru camera frontală. Puteți de asemenea declanșa aparatul prin fluturarea mâinii sau făcând un "V" cu mâna. Totuși aparatul foto nu sesizează întotdeauna gesturile și s-ar putea să arătați caraghios încercând să declanșați aparatul foto folosind aceste metode.

Videoclipurile realizate cu Lenovo X3 Vibe au o calitate bună, cu detalii bune și culori plăcute. Cu toate focalizarea automată este rapidă, din păcate, lipsa unui sistem de stabilizare optică a imaginii devine evidentă în timpul filmării. Mai jos aveți două clipuri video 1080p cu aceeași scenă (incluzând atât obiecte statice cât și în mișcare). Prima dintre ele este fără stabilizare software.

Al doilea este cu stabilizarea pornită.

Rezultatele sunt mediocre. Practic stabilizarea software folosește un cadru mai strâns decât cel captat de senzor, încercând (de cele mai multe ori fără succes) să stabilizeze imaginea. La filmarea scenelor statice, sistemul funcționează dar când rotiți camera, eșuează lamentabil. Rata de biți este destul de mare la 20,6 Mbps, iar rata de cadre este relativ constantă în jurul valorii de 30 de cadre pe secundă. Capacitatea de a filma clipuri video 4K este un bonus interesant, cu toate că ecranele 4K nu sunt încă comune.

Ca de obicei, vă invităm să aruncați o privire la fotografiile la dimensiune reală pe care le-am făcut cu Lenovo X3 Vibe. Extinde albumul de mai jos pentru a le vizualiza.

În general, experiența de utilizare a camerei nu a fost la același nivel ca și restul smartphone-ului. Lipsa de stabilizare optică și inconsecvența setărilor de la o imagine la alta pune în umbră interfața simplă și calitatea imaginilor în condiții de iluminare bună.

Lenovo Vibe X3 - avantaje și dezavantaje

Magazine

Rezumând rezultatele testelor noastre, ne-au plăcut următoarele:

  • Design elegant și o bună alegere de culori și texturi
  • Ecran excelent
  • Sunet excelent atât din difuzoarele integrate cât și la folosirea de căști și difuzoare externe
  • Performanță bună, mai ales la navigarea pe internet
  • Lipsa programelor inutile și numărul redus de aplicații preinstalate

Au existat însă și câteva lucruri care nu ne-au plăcut, cum ar fi:

  • Telefonul este destul de greu
  • Prezența butoanelor capacitive fără iluminare
  • Aparatul foto nu oferă stabilizare optică a imaginii
Notă produs
4/5

Verdict

Lenovo X3 Vibe este un smartphone excelent: arată bine, oferă performanțe bune, dispune de un ecran superb și un sistem de sunet puternic. Este cu un pas în urmă ca performanțe față de vârfurile de gamă de la concurență, dar performanțele sunt totuși foarte mulțumitoare, iar bateria poate dura cu ușurință mai mult de o zi. În condiții adecvate, ambele camere fac poze bune. În afară de lipsa de stabilizare optică a imaginii, Lenovo X3 Vibe nu are nicio slăbiciune semnificativă. Recomandăm acest smartphone pentru utilizatorii care doresc performanțe bune și capacități excelente multimedia, la un preț rezonabil. Utilizatorii care doresc un dispozitiv ușor și de dimensiuni reduse nu ar trebui să ia în calcul Lenovo X3 Vibe.