Vrei o scurtătură pentru volumul sunetului din Windows? Avem două pentru tine!

Vrei o scurtătură pe desktop pentru a controla volumul sunetului, pe calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows? Chiar dacă Windows oferă multe moduri prin care poți schimba volumul, unii utilizatori vor prefera mereu o scurtătură (comandă rapidă). Dacă și tu vrei una, citește acest ghid, descarcă scurtătura pe care o preferi ori învață cum să-ți faci singur una, în doar câteva secunde:

Scurtături pentru volumul de sunet, disponibile pentru descărcare

Am creat două scurtături pentru tine. Prima este numită Volum și poate fi descărcată de aici. Când dai dublu-clic pe ea, se afișează un glisor în partea dreaptă a ecranului, cu care controlezi volumul de sunet global al sistemului, pentru sistemul de operare și aplicații. Tot ce trebuie să faci este să muți glisorul în poziția dorită.

A doua scurtătură este numită Mixer Volum. Este o unealtă utilă care-ți permite să controlezi atât volumul de sunet global cât și volumul de sunet al aplicațiile individuale care sunt deschise. De exemplu, poți avea un volum mai mic pentru navigatorul tău web, în timp ce volumul pentru boxe rămâne la un nivel mai ridicat. Astfel, alte aplicații vor avea sunetul dat mai tare decât browserul web. Descarcă scurtătura Mixer Volum de aici.

Odată descărcată, dă dublu-clic pe ea și se afișează Mixer Volum.

Cum creezi aceste două scurtături de unul singur

Dacă nu vrei să descarci fișiere de la noi pe sait, poți să-ți creezi singur aceste scurtături, în doar câteva secunde. Dă clic dreapta (ori apasă și ține apăsat) unde pe spațiul gol de pe desktop. Alege, "Nou -> Comandă rapidă" (New -> Shortcut) și urmează ghidul pentru crearea scurtăturii. Avem un ghid complet, pas cu pas, aici: Crează scurtături către aplicații, fișiere, foldere și pagini web, în Windows.

Dacă vrei să creezi prima scurtătură Volum, când ți se cere să specifici pentru ce element creezi comanda rapidă, copiază și lipește (Copy/Paste) următoarea comandă: %windir%\System32\SndVol.exe -f 49825268.

Dacă vrei să creezi a doua scurtătură, Mixer Volum, când ți se cere să specifici pentru ce element creezi comanda rapidă, copiază și lipește (Copy/Paste) următoarea comandă: %windir%\System32\SndVol.exe.

Nu uita să-i dai un nume potrivit, astfel încât să știi ce face. Scurtătura creată poate fi folosită așa cum am arătat mai devreme.

Este scurtătura pentru volum pe care o căutai?

Am creat acest ghid pentru că un număr surprinzător de mare de cititori care au vizitat saitul nostru, căutând o scurtătură pentru volumul sunetului. Sperăm că acest articol te-a ajutat și ți-a oferit scurtătura pe care o doreai. Dacă nu am reușit să facem asta, spune-ne de ce, într-un comentariu.