Top 7 gadgeturi pentru desktopul Windows 7

Top 7 gadgeturi pentru desktopul Windows 7

Microsoft a menținut activă o galerie pentru gadgeturi desktop care expune câteva gadgeturi utile pentru cei interesați. Însă, odată cu pregătirile pentru lansarea noului Windows 8, Microsoft a decis (cum spun unii) "să nu se mai prefacă a oferi suport pentru gadgeturi". Windows 8 și interfața Metro se presupune că vor aduce desktop-ului Windows, mini-aplicații mai bune și mai multe. Microsoft vrea ca toată lumea să se concentreze pe dezvoltarea acestora și să renunțe la gadgeturi. Și totuși, unde mai pot găsi acum gadgeturi utilizatorii de Windows 7 și Windows Vista?

Reclamă

Sursele de gadgeturi desktop care mai rămân

O prima sursă este o galerie de gadgeturi a Microsoft, care nu va mai oferi niciodată vreun gadget nou. O a doua sursă este galeria Sidebar Gadgets de la DeviantART, care folosește încă terminologia din Windows Vista deși toate gadgeturile funcționează și în Windows 7.

A treia sursă este acest articol care vă prezintă cele mai bune gadgeturi pentru desktop, ce se mai pot găsi pe internet.

Gadgeturi desktop recomandate de 7 Tutoriale

Vă voi prezenta o listă cu 7 gadgeturi care cred că vă vor plăcea. Iată-le într-o ordine aleatorie:

1. System Monitor - Windows 7 include un gadget numit Contor CPU. Nu este elegant și nici nu iese în evidență, dar oferă informații utile despre activitatea sistemului dvs. Dacă vreți un gadget care să vă ofere aceleași informații într-un format mai ușor de citit, încercați System Monitor. Este mic și simplu, dar este foarte ușor de citit. Îl puteți găsi la Build a Gadget.

gadget, desktop
gadget, desktop

2. WeatherBug - Este o aplicație completă care oferă cam tot ce vrei să știi despre starea vremii din zona în care locuiești. Mergeți aici pentru a îl descărca.

gadget, desktop
gadget, desktop

3. Clipboard manager - Folosiți de multe ori aceleași text când tastați? Nu v-ar plăcea să păstrați toate acele cuvinte și fraze într-un singur loc și să le introduceți cu un singur clic, acolo unde aveți nevoie? Există un gadget și pentru acest lucru. Clipboard manager permite setarea cantității de spațiu utilizat pentru elementele păstrate în clipboard și oferă posibilitatea accesării instantanee a acestora. Mergeți la Tom's Guide pentru a-l descărca.

gadget, desktop
gadget, desktop

4. HTC Home - Windows 7 conține un gadget standard pentru ceas. Totuși, acesta este destul de simplu. Dacă vă doriți un ceas mai bun. mai configurabil, și care mai conține pe deasupra și predicții despre starea vremii, trebuie să încercați HTC Home. Conține câteva stiluri diferite de ceasuri, și puteți alege dacă va fi afișată și starea vremii sau nu, și chiar un ceas secundar pentru un alt fus orar. Îl puteți găsi la HTC Home. Starea vremii nu este atât de complexă precum cea oferită de WeatherBug, dar nu toată lumea vrea detalii peste detalii despre vreme.

gadget, desktop
gadget, desktop

5. Notes - Personal, nu cred că aș putea trăi fără notițele adezive. Le folosesc zilnic pentru însemnări și notițe. Windows 7 are o aplicație inclusă pentru acest lucru, de care, deși nu este o un gadget propriu-zis, am ajuns să fiu dependent. Așa am scăpat de căutările pe birou, un simplu clic pe desktop fiind de ajuns pentru a îmi găsi însemnările. Totuși, am auzit mulți oameni nemulțumiți de versiunea existentă în Windows 7, și care credeau că cea din Windows Vista era mai bună. Nu am folosit prea mult Windows Vista, dar după ce am verificat, trebuie să recunosc că era mai bun gadgetul din Windows Vista. Puteți găsi instrucțiuni pentru descărcarea și instalarea acestuia pe IThinkDifferent.

gadget, desktop
gadget, desktop

6. Mail preview - Mulți utilizatori au conturi multiple de e-mail, iar cei care nu folosesc un client de e-mail ca Thunderbird, Windows Live Mail sau Eudora, trebuie să își verifice toate conturile pe rând pentru a vedea dacă au primit mesaje. Gadgetul Mail Preview vă permite setarea a oricâte conturi doriți, și vă va notifica ori de câte ori veți primi un mesaj în vreunul din ele. Este gândit să arate ca interfața de Windows Phone, care îl face să fie foarte compact și ușor de citit chiar și pe un ecran mic. Puteți citi mai mult despre el și îl puteți descărca de la Wp-Corporation.

gadget, desktop
gadget, desktop

7. Xirrus WiFi Inspector - Cred că acesta este unul din cele mai bune gadgeturi pentru laptopuri. Chiar și pe ecranul mic al netbook-urilor este clar și ușor de citit. Gadgetul permite gestionarea rețelelor fără fir din jur. Îl puteți folosi pentru a vedea ce rețele sunt disponibile, precum și nivelul de semnal al acestora. Pentru a afișa aceste informații, gadgetul folosește o reprezentare grafică asemenătoare unui sonar. Xirrus WiFi Inspector poate fi folosit chiar și pentru dezactivarea plăcii de rețea Wi-Fi.

Acest gadget era listat în galeria de gadgeturi Microsoft, dar cum aceasta nu mai există, cel mai bun loc pentru a îl găsi este situl Xirrus. Veți găsi legăturile pentru descărcare undeva la jumătatea paginii. Pentru documentație există o legătură separată; vă recomandăm să o citiți.

gadget, desktop
gadget, desktop

Care este gadgetul vostru favorit?

Aveți vreun gadget favorit pe care ați dori să îl recomandați? Dacă da, nu ezitați să ne lăsați un comentariu despre el și informații despre unde îl putem găsi.

Descoperă: Productivitate Aspect și Personalizare Programe Recomandate