Utilizarea caracterelor speciale în Windows 7, cu ajutorul aplicației Plan Caractere

Utilizarea caracterelor speciale în Windows 7, cu ajutorul aplicației Plan Caractere

Care este răspunsul atunci când trebuie să folosești caractere speciale ce nu se găsesc pe tastatură? Aplicația Plan caractere din Windows 7. Aceasta permite inserarea de note științifice, operatori matematici, simboluri valutare și caractere aparținând unor limbi precum japoneza Hiragana, Katakana, coreeana Hanji sau altele. În acest articol voi arăta unde puteți găsi Plan caractere, diferitele metode de căutare a unui caracter, dar și cum îl puteți copia în aplicația în care aveți nevoie de el.

Reclamă

Unde găsim aplicația Plan caractere

Există două metode pentru accesarea aplicației Plan caractere. Puteți merge la "meniu Start -> Toate programele -> Accesorii -> Instrumente de sistem -> Plan caractere".

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

De asemenea, puteți alege să scrieți cuvântul "caracter" în caseta de căutare din meniul Start și să selectați Plan caractere din rezultatele afișate.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Când ați deschis aplicația Plan caractere, ea va arăta similar cu imaginea de mai jos.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Localizarea și Copierea Caracterelor utilizând Vizualizarea Simplă a aplicației Plan caractere

Caracterele sunt grupate după Fonturi. Dați clic pe caseta Font pentru a alege unul dintre fonturile disponibile.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Dați clic pe caractere pentru afișarea unei versiuni mărite a acestora.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Atunci când selectați un caracter, în partea de jos a aplicației veți vedea numele acestuia, precum și combinația rapidă de taste asociată lui.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Combinația de taste reprezintă metoda rapidă de a insera respectivul caracter într-un document fără a deschide aplicația Plan caractere. Dacă utilizați un simbol de multe ori, folosirea combinațiilor de taste se poate dovedi foarte utilă. Toate combinațiile de taste sunt de forma: tasta "Alt" și un număr format din 4 cifre.

Pentru a utiliza o combinație de taste, verificați întâi dacă "Num Lock" este activ. Țineți apăsată tasta "Alt" și, în partea numerică a tastaturii, tastați codul numeric. Când ridicați degetul de pe tasta "Alt", simbolul va fi introdus în document.

Notă: Simbolurile pot fi introduse numai dacă folosiți zona numerică a tastaturii.

Puteți copia un caracter și fără a utiliza tastatura. Pentru aceasta, dați clic pe simbolul de care aveți nevoie și apăsați pe butonul Selectare, sau dați dublu-clic pe simbolul respectiv. Caracterul va apărea în caseta "Caractere de copiat". Dați clic pe butonul Copiere și apoi lipiți-l acolo unde vreți în documentul dvs.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

De asemenea, puteți selecta mai multe caractere pentru copiere. Alegeți-le pe acelea de care aveți nevoie dând dublu-clic pe ele, unul câte unul. Veți observa că simbolurile sunt adăugate în câmpul "Caractere de copiat". Când ați terminat selectarea tuturor carcaterelor necesare, dați clic pe butonul Copiere.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Acum le puteți lipi în orice aplicație.

Găsiți și Copiați Caractere utilizând Vizualizarea Complexă a aplicației Plan Caractere

Pentru controale adiționale, bifați caseta "Vizualizare complexă".

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Fiecare set de caractere poate să aparțină unor codificări diferite, specifice unor limbi sau grupuri de limbi, precum Arabic, Baltic, Chirilic, Grec, Japonez, Tailandez etc. Dați clic pe "Set de caractere" pentru a vedea opțiunile disponibile.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Plan caractere permite gruparea simbolurilor în funcție de diferite condiții. Spre exemplu, caracterele Chinezești, Japoneze și Coreene sunt grupate după modul în care se aud. Dați clic pe caseta "Grupare după" pentru a alege condiția de grupare.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Dați clic pe diferitele simboluri din fereastra "Grupare" pentru a vedea simbolurile corespondente din Plan caractere.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

În caseta "Grupare după", selectați "Subinterval Unicode" pentru mai multe criterii de grupare.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Dacă știți numele din limba engleză unui caracter, sau o parte din numele lui, tastați-l în caseta Căutare. De exemplu, dacă vreți să căutați un simbol care conține un punct, puteți tasta dot și veți vedea toate caracterele care conțin cuvântul dot în denumirea lor.

plan caractere, caractere speciale, simboluri
plan caractere, caractere speciale, simboluri

Concluzii

Cu ajutorul aplicației Plan caractere putem găsi orice simbol disponibil în fonturile noastre. Putem folosi diferite criterii de grupare pentru căutarea anumitor caractere specifice, precum fontul, setul de caractere, sunetul, categoria din setul Unicode sau numele. O dată ce am găsit simbolul dorit, Plan caractere ne oferă o modalitate simplă de a copia caracterul respectiv astfel încât să îl putem pur și simplu lipi în documentul sau fișierul în care avem nevoie de el. Dacă aveți întrebări legate de această aplicație, nu ezitați să ne lăsați un comentariu.

Descoperă: Productivitate Aspect și Personalizare Ghiduri Programe Windows